marți, 20 septembrie 2011

"Fenomenologia urii"

Cînd Alin mi-a propus să scriu materiale pentru acest blog, am acceptat cu drag şi l-am întrebat dacă ar dori să scriu despre ceva anume. Alin mi-a dat libertatea (atît de dragă scriitorului) de a scrie despre orice doresc. Nu mi-am amintit atunci despre efectele unui text ultra-sincer asupra unor oameni (deşi le-am văzut de multe ori în trecut) pentru că amintirea acestora îmi era îngropată în nişte "foldere" prăfuite din memorie. Bănuiesc că mi-am asumat riscul automat, fără să mă gîndesc la persoanele care vor ignora subiectul şi se vor grăbi să-mi comenteze viaţa şi să-mi eticheteze caracterul fără să aibă habar despre ce vorbesc.
La un moment dat, Alin a publicat un extras din  articolul scris de Sever Voinescu, intitulat "Idioţi citind" şi vorbele lui m-au luminat, căci, sincer, nu mi-am dat seama că atacurile la persoana autorilor au devenit mai nou o "fenomenologie a urii", aşa cum o denumeşte dl. Voinescu.
 Îmi permit să reproduc un scurt, dar edificator fragment din analiza d-lui Voinescu:

"(...) a treia categorie este cea care mă preocupă acum. E vorba despre cei care citesc un text predispuşi să-l facă praf. E un fel de lectură a priori setată să fie negativă. Textul se abordează cu comanda interioară: „E o jigodie, trebuie să-l execut“. De ce? Pentru că acest lector îl urăşte pe acest autor. E, desigur, dreptul lui s-o facă, dar, mă întreb, dacă urăşti pe cineva, de ce îi cauţi textele, de ce umbli după el? Nu este firesc, dacă urăşti pe cineva, să-l eviţi? Cu atît mai uşor cu cît nu-l cunoşti personal şi viaţa ta curge foarte bine în totala absenţă a autorului. A citi, deşi urăşti autorul sau, în fine, ce îţi imaginezi tu că este sau reprezintă autorul, mi se pare un tip de lectură nou apărută. De fapt, este o non-lectură. Ura orbeşte, inhibă canalul colector deschis natural cînd un lector firesc îşi lasă ochii pentru un text oarecare şi mutilează oribil înţelegerea.
De fapt, aceşti oameni nu vin spre text ca să-l citească, ci vin ca să scrie dedesubt chestii tari. Ei nu citesc, deşi scriu un comentariu sub text şi nu-l cunosc pe autor, deşi îi fac portretul moral în cele mai fine nuanţe.
Paginile de comentarii online sînt, în general, o fenomenologie a urii. Observ o fervoare a demascării – „staţi, băi, că vă spun eu cine e ăsta!“ –, deşi, aşa cum se întîmplă în mai toate exerciţiile de demascare, cel care demască habar nu are despre ce vorbeşte sau, mai grav, minte de îngheaţă apele. Acest fel de a citi un text este, încă, o enigmă pentru mine.
De aceea, cînd voi avea răgaz, voi continua să răsfoiesc comentariile acestea şi mă voi întreba ce fel de creaturi sînt cele care se hrănesc cu propriul venin pe care îl secretă în preajma autorului urît. Cînd voi avea răspunsul, îl voi comunica.” (Sever Voinescu, „Idioţi citind...”, DILEMA VECHE)
Nu ştiu dacă dl. Voinescu (sau altcineva) va reuşi vreodată să descifreze misterele acestui fenomen, dar eu una am învăţat ceva: a fost o veritabilă pierdere de timp să răspund Asociaţiei Anonimilor, fiindcă e inutil să încerci să discuţi despre electricitate cu nişte persoane care trăiesc în întuneric; în plus, chiar n-am dorit ca blogul prietenului meu să se transforme într-un meci de kick-boxing. Probabil că am avut reacţii de "mămică" faţă de atitudinile complet puerile şi discursurile cu aer de şcoală primară pe care le-am citit, şi asta în ciuda faptului că de obicei  mă ghidez după vorba cu cîini şi caravană.    
Partea bună e că am dobîndit o calitate pe care o prefer multor altora: sînt teflon, nu burete. Cu alte vorbe, toată otrava care mi-a fost destinată s-a scurs în chiuveta expeditorilor. Sînt încă vie şi sănătoasă, mulţumesc. : ) Şi voi continua să scriu despre ce doresc şi cum doresc. Aşa cum toţi au dreptul să comenteze (şi să-şi reverse nemulţumirile pe tastatură) , şi eu am dreptul să mă exprim liber şi am s-o fac cu drag, cel puţin de dragul celor care sînt interesaţi de subiect, nu de autor.

                                                                                                                                                            Monica Cucu

 

 

2 comentarii:

  1. D.le Aline, Stimati invitati

    Suntem foarte ingrijorati! Foarte, foarte , da' rau de tot.
    Ce s-o fi intimplat, ca desi acest articol a fost postat ieri la ora 10:24, inca nu au aparut „grohăiştii”, „guiţacii” şi „împroşcăcioşii”. Feri-ne Doamne de rau, sa nu fi patit oarece ! Ne obisnuisem cu ei… ca incet, incet, se obisnuieste omul si cu raul.
    In rest , d.ra Monica (valabil si pentru d.l Gruian si d.l Bena) nu va mai justificati si nu-i mai bagati in seama pe cei din categoriile enumerate mai sus – murdariile lor ne deranjeaza mai mult pe noi cei (suficient de multi) care citim scrisurile Dvs. si daca avem ceva de spus , spunem , iar daca nu , tacem. Macar. Dar sa stiti ca suntem aici in background si suntem suficienti de multi, chiar daca nu prea galagiosi.
    Iar Dvs, continuati sa scrieti la fel … sau … altfel, sau cum credeti si ganditi.
    Numai bine!

    (Geor)Gica de la scularie

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt foarte bucuros de regasirea acestei Doamne admirabile prin talentul ei,pe care candva am avut onoarea sa o prefatez.O rog sa ia legatura mail cu mine, evueugen@yahoo.com
    La multi ani fiicei sale !

    RăspundețiȘtergere