luni, 23 iulie 2012

No, merg sau nu la referendum?

Pentru toţi cei care gîndesc cu zone ale corpului situate mai sus de stomac, marea dilemă a acestei săptămîni este: merg sau nu la vot?

S-au emis teorii savante, s-au confruntat tabere aliate ale susţinătorilor democraţiei, s-au fisurat taberele de fani ai Preşedintelui, pînă la a se acuza de trădare. Unii vor să meargă, cu orice preţ, să lupte pînă la moarte, alţii nu vor să valideze, prin votul lor, o lovitură de stat mascată. Chiar Preşedintele ezită: să-şi cheme sau nu susţinătorii la urne? Gîndirea cu capul crapă piatra-n patru, e clar. Gîndirea dăunează grav sănătăţii. Spre juisarea aproape festivă a dottorilor în prosteală naţională. Solzoşii susţinători ai USL, ăia fraieri, nu cei pervers-interesaţi,  la care circuitul firesc al informaţiei este de la maţ spre creier, nicidecum invers, se aliniază cu determinarea şi placiditatea unei uriaşe turme de dinozauri, pe aleea largă ce duce spre urnele de vot. N-ai cum scăpa din calea lor. Usucă iarba. Ridică nori de praf. Nimic nu mai rămîne. Ei vor vota. Vor vota DA. Fiindcă le-au promis că le vor DA.
Nu contează ceea ce pot vedea cu ochii, fiindcă ei au ochii larg închişi.
Fapte, dovezi – sînt aici, la lumină. Le poţi atinge cu mîna, le poţi cuprinde chiar şi cu îmbrăţişarea unui neuron stingher. Nu contează că diferenţa de curs valutar, de exemplu, transformă creşterea de salarii ale bugetarilor nu într-o movilă de galbeni ci  într-o gaură-n cur. Au crescut salariile bugetarilor cu 8 la sută, cursul leu-euro a scăzut cu 7 la sută, în doar trei săptămîni. Astăzi, leul s-a prăbuşit istoric. Varza din piaţă, bre tovarăşi, ca să înţelegeţi, costă mai mult, chiar dacă aveţi salarii mai mari. Cu salariul mărit de USL cumperi mai puţine verze decît înainte, doamna profesoară de biologie, ca să pricepi dracului odată!
Deci, e de mers sau nu la vot? Ardelean fiind, zic: POATE!
Ghid practic, nu filozofeală: duminică, în ziua votării, mă duc la pescuit, cu noaptea-n cap. Am lipitori de la Ionică, de-ălea ca şărpii, una pe cîrlig, fac mămăligă după reţeta străveche, trei părţi mălai la o parte făină. Le dau în bot, clar. Pe la prînz, cînd mă răzbeşte canicula, aidi acasă, cu fimeia şi căţaua operată (dar vioaie şi veşnic flămîndă), plus o bere rece ca gheaţa. Intru pe Facebook, mă mai dezamăgesc cîţiva colegi de facultate, foste iubite, niscai curve ofilite, necunoscuţi semi-analfabeţi – care îi adulează pe Antonescu şi pe Ponta.  Îi ejectez dintre „prieteni”, cu grăbire. Îs sătul de prostia de pe drum, de pe ştrec, nu-mi mai trebuie şi pe ecranul laptopului. Stau cu ochii pe televiziunile de ştiri. Se vor întrece alde Gîdea şi Drăgoteasca să dea procentele participării la vot, să aţîţe lumea să meargă. Aştept pînă la ora 20:00. Dacă la acea oră, participarea la vot atinge 47%, e clar că, în următoarele trei ore, va depăşi 50%.
Şi atunci mă duc la vot. Cu fimeie, cu căţauă, cu cîţi preteni oi mai avea. Nu prea mulţi, dar toţi buni. Să votez NU, desigur. Să mor de gît cu impostorii ăştia de doi lei. Să mor răpus de hoardele majoritare  de idioţi obtuzi, care citesc doar preţul de pe pateu, şi nici pe ăla nu-l văd bine, şi pe ăla-l silabisesc. Să mă junghie la rărunchi perversa caracudă politică şi şmenarii-roi, care-şi fac deja planurile: care să scape de puşcărie, care să facă purcoaie de bani din furat.
Hai pa, şi mai vorbim! Duminică, după ora 20:00!

Am ilustrat textul cu fotografia competentei doamne Mariana, starleta tv consacrată în rol de bunicuţă sfătoasă, care VĂ DĂ. În timp ce toată chiţcăiala de rozătoare USL vă rupe aţa de la buzunare cu dinţişorii, pe neve.

13 comentarii:

  1. eu recomand tuturor basistilor sa stea acasa, sa nu se prezinte niciunul la vot . basescu sa aiba zero voturi cu "nu" la referendum. ma intereseaza sa vedem cate voturi cu "da" reuseste pdl si basescu sa stranga pentru tabara usl.
    asa ca in concluzie...nu e nevoie sa veniti niciunul cu "teoria jocului" sau cu statul la cotitura la ora 21...cel mai concludent ptr tabara lui basescu este sa considere ca toti cei care nu s-au prezentat la referendum sunt fanii sai.
    as fi chiar fericit sa fie un scor de 6 mil voturi "da" si 0 cu "nu". si ca basescu sa spuna dupa numaratoarea voturilor cu "da"..."i-am ciuruit!".
    pai...curat murdara democratia asta in care nu votezi ca sa castigi, in care stai in bancuta cu labuta jos, ca nu cumva sa votezi gresit... mare partid democrat ...dar daca te gandesti mai bine...ptr faza asta cu neparticiparea la vot, trebuie sa le luam un d de la pdl, le mai luam si l-ul ca e de furat...mai raman cu p...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-o democraţie (şi în România, deocamdată), neparticiparea la vot este o opţiune la fel de democratică şi legală precum participarea la vot, votul pro sau contra, votul alb, votul auto-anulat prin ştampilare multiplă.
      Dacă nu cumva astăzi, cu 4 zile înainte de referendum, guvernul Ponta dă o ordonanţă de urgenţă prin care instaurează obligativitatea participării la vot a cetăţenilor români, eventual sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea.
      Atunci chiar că rămînem cu p..., de la Ponta!

      Ștergere
  2. pai atunci sa nu se mai puna prag de participare. ca sa nu fiu conditionat de boicoturi de acest tip. si eu m-am supus in 2009 votului majoritatii, asa consider ca e normal.acum ar fi randul celor de la pdl.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pragul pentru referendum (spre deosebire de orice alt tip de alegeri) este un filtru pentru sănătatea la cap a deciziei luate prin scrutin popular. Referendumul este o consultare excepţională a cetăţenilor, pe probleme majore ale comunităţii. Fără prag, cu doar cîteva voturi dintr-un sat mai de la munte, am putea să legiferăm orice şi să facem referendumuri oricît de des. Peste două săptămîni, un nou referendum ar putea chema românii să se pronunţe în legătură cu întrebarea: "Doriţi introducerea poligamiei în România?" DA sau NU? Cu o bună propagandă la Antena 3, o Drăgotească mai decoltată şi mai indignată şi cu un Chireac în formă, am face treaba, am convinge poporul, mai ales că SE DĂ, nu SE IA!

      Ștergere
    2. deci, laurentiucat, ai dreptate, poate n-ar fi rău, uneori, să se renunţe la prag... Totul e să ai la dispoziţie masa critică de manevră şi întrebarea potrivită :)

      Ștergere
  3. Alinule, bine zici !

    Nu boicot in orice conditii, ci BOICOT SAU VOT IN MOD INTELIGENT, in functie de evolutia situatiei ! Ce poate sa fie mai normal-inteligent ?

    Nu e nici o chestie de imoralitate in asta, laurentiucat: e o chestie de inteligenta. Care o sa permita celor ce inca mai gindesc in tara asta sa scape de votul turmei. Inca o data - in speranta ca o sa fie ultima si ca se va atinge o linie de plutire a normalitatii pina la urmatoarea votare.

    NU, NU, NU, laurentiucat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pot sa repet mult-harsaita expresie: avem conducatorii pe care-i meritam, laurentiucat? Si, datorita orbilor ca voi, vom avea si viata pe care-o meritam. Eu chiar nu inteleg ce e atat de greu de observat ca, in 3 luni de cand ne sfasie hamesitii de usl-isti, am pierdut tot ce-am castigat in toti acesti ani de "democratie"! Cei pro-usl sunt, dupa parerea mea, de doua categorii: smecherii care au de castigat in conditii de anarhie si cei, hai sa le zicem ignoranti, neinformati, carora, pur si simplu, nu le place fatza lui Basescu. E simplu! Aliniaza-te pe una din aceste doua liste, sa stim cu cine stam de vorba!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, faimosii "nehotariti". Oameni cu coloana si printzipuri, "curat-murdar", vorba celui de sus.

    RăspundețiȘtergere
  6. D-le Bena, inca odata va apreciez pentru rabdarea de a continua, chiar daca mai rar, postarile pe blog.
    Asa cum prevedeam in raspunsul meu la postarea “Romanian dreamin’” din 5 iulie, s-a ajuns la singura varianta ca Basescu sa aiba o sansa de a nu fi demis la referendumul de duminica si anume neprezentarea sustinatorilor sai la vot. Acum as dori sa comentez cate ceva legat de postarea dvs.:
    1. Credeti ca in ziua referendumului vom avea date corecte privind prezenta la vot pentru a aprecia daca sa mergem sau nu la finalul zilei la vot? Eu cred ca nu si oricum este totusi o chestie de prea mare finete (sper ca nu credeti in mod real ca intr-o parte sunt doar genii si in cealalta doar ceilalti, vezi si pct.3) si ar putea crea confuzie in mesajul de boicot al votului asa ca singura concluzie este: DUMINICA FACETI ORICE, DAR NU MERGETI LA VOT! Desi, aparent sansele sa se atinga cvorumul sunt mici, eu nu as fi prea sigur pe chestia asta (vom vedea o prezenta fantastica in comune si mici orase cu primari USL cu targeturi gen multinationale, vom avea mari iubitori de vizite prin tara etc.) asa ca parerea mea este ca mesajul de boicot ar trebui sa fie mult mai clar si mai raspicat;
    2. Sunt extrem de nemultumit si nefericit, mai mult ca oricand in cei 22 de ani postrevolutionari, ca am ajuns in situatia ca pentru a mai salva ce e de salvat in tara asta sunt obligat, pentru prima data, sa nu ma prezint la vot pentru ca AS FI OBLIGAT SA ALEG nu intre doua rele, ci INTRE UN RAU SI ....DOUA NIMICURI, pentru ca, vorbind cinstit, monstruozitatile economice produse de vechea guvernare sunt mult mai mari decat lucrurile bune (codul muncii, legea invatamantului, mica reforma in justitie), si ar merita cu varf si indesat sa ne lase in pace
    3. Nu sunt de acord cu sustinerea “prostiei” celor care se duc cu drag la vot sa dea “tiranul” jos si gandid cu stomacul. Din pacate, ei nu au nicio vina, asa cum nu au nici atunci cand au luat credite cu buletinul (macar astia au luat in lei, pe cand altii, “inteligentii”, au luat in franci elvetieni sau chiar euro – din punctul asta de vedere, ma bucura enorm ca actuala criza a adus macar ceva bun – deprecierea leului – asa ca dupa ce 2 ani le-am sustinut astora creditele prin taierea salariilor, ajung sa plateasca si ei factura crizei). Tot timpul m-am pazit de parsivul inteligent si nu de prostul candid;
    4. Motivarea a ceea ce se intampla acum nu cred ca sta in apararea sau supunerea justitiei, ci in interese economice si geopolitice majore, ceea ce se pare ca ne va si “salva” prin impunerea cvorumului la referendum. Motivul pentru care am pus ghilimelele este acela ca, din pacate, aceste interese economice, in majoritate, nu sunt cele nationale. Macar celelalte sunt si ale noastre.
    Abia astept sa ma distrez cu ce mai pot sa “produca” un prost fudul si un demagog visator - paiatele perfecte, cred ca, fara sa vrea, presedintele a ales cuvantul ideal –, sa vad cat de jos pot sa ajunga si sa se injoseasca anumite personaje, cum va fi coabiatrea si la cate coitus-uri interruptus vom asista in timpul ei
    Deocamdata suntem in plin Muppets Show, sa vedem ce-o mai urma, asa ca, daca-mi permiti, stai la pescuit toata ziua (din pacate mie nu-mi place chestia asta, am incercat odata si dupa juma de ora de stat cu batu-n balta am cedat) si duminica seara sa bem un vin bun in asteptarea estimarilor privind prezenta la vot (probabil va fi ca la alegerile din 2009), rezultatul oficial - luni, pe la pranz (sa vedem cine va numara mai bine si daca va fi asa cum s-a...stabilit), apoi decizia Curtii Constitutionale, calea de urmat a Parlamentului........
    Din pacate, pana la urma, suntem intr-un joc de tip lose-lose, oricare dintre optiuni nu implica prea multa inteligenta, ci doar machiavelismul cu scuzarea mijloacelor prin scop, in rest: distractie mare, curat constitutional, monser ....
    NO, NU MEREM LA VOT!.
    Parcimoniosul

    RăspundețiȘtergere
  7. My spouse and I stumbled over here different web address and thought I may as well check things out.
    I like what I see so now i'm following you. Look forward to looking at your web page repeatedly.
    Also see my web page: Http://wiki.Remixthecommons.Org/

    RăspundețiȘtergere
  8. Heya i'm for the first time here. I came across this board and I in finding It really useful & it helped me out much. I'm hoping
    to give one thing again and aid others like you helped me.
    my web site > Cash Loans

    RăspundețiȘtergere
  9. Today, I went to the beachfront with my children. I found a sea shell and gave it to my 4 year
    old daughter and said "You can hear the ocean if you put this to your ear." She placed the shell to her ear and screamed.
    There was a hermit crab inside and it pinched her ear.
    She never wants to go back! LoL I know this is completely
    off topic but I had to tell someone!
    Here is my blog post ... Biysk.ru

    RăspundețiȘtergere
  10. Remarkable! Its in fact awesome paragraph, I have got much clear idea regarding from this paragraph.
    My blog :: uni-sofia.bg

    RăspundețiȘtergere