vineri, 20 iulie 2012

Petrică la Primărie - file de jurnal. Am păpuci de antilopă.

Jurnalule, îmi cer iertare că nu te-am mai atins, dar tu ştii foarte bine: am fost pe-afară, e vară, e cald, n-am avut chef să scriu. Acum, însă, am dat drumul la aerul condiţionat, am deschis geamurile şi mi-am pus degetul arătător de la mîna dreaptă la treabă. Scriu, deci!

Am fost la Paris, de ziua lor. Ce oraş! Cel mai mult m-a impresionat, la hotel, că mi-am încărcat telefonul mobil în doar zece minute. Păi ce curent au ăştia, ce calitate... Nici în 50 de ani nu ajungem noi la aşa ceva! Cred că de-aia l-au şi poreclit Oraşul Luminilor. Ei, Paris, dă-l dracu’, ce să mai zici!

În schimb, Mafia a fost la vînătoare în Africa, în nu-ş-ce ţară, Tarzania parcă spuneau. Cică a fost mişto, au împuşcat antilope, cînd ajung şi eu la contracte de asfaltări mi-au promis că mă iau şi pe mine. Mi-au adus cado o pereche de pantofi din piele de antilopă, vişină putredă cu cataramă aurie, care-mi plac foarte mult. Mă strîng puţin, dar îi port în fiecare zi, poate se mai lasă. Şi m-a bucurat tare cutia de la pantofi. Am pus-o pe secretară să-i lipească capacul cu scoci, am făcut cu briceagul o tăietură mai largă şi mi-am făcut o urnă de vot, pe care am pus-o pe birou, la Primărie. În fiecare zi, cînd mă ia damblaua, ştampilez şi bag în urnă cîteva zeci de buletine de vot, să mă răcoresc! Sînteţi de acord cu suspendarea preşedintelui? DA, DA, DA! Na, Băsescule, chiorule, te-am demis de te-a luat dracu!

Mă enervează ăştia cu plagiatul lor, adică al lui Ponta. Ăsta-i subiect? La televiziunea mea l-am şi interzis. Ce, domne, a dat în cap, a tăiat pensii şi salarii, a lăsat oamenii pe drumuri? A copiat unul de la altul. Mare jmecherie! Toţi au copiat – şi nu pulime, ci oameni mari, profesori. Mă uit la angajamentele la Securitate ale domnului profesor Voiculescu şi ale domnului profesor Moloţ. Identice! La fel, pînă la punct şi virgulă! Doar numele conspirative şi semnăturile diferă. Ce, înseamnă că au plagiat? Au copiat unul de la altul? Să plece din politică pentru atîta lucru? Să rămîn eu fără profesorii mei, fără zeii mei? Băsişti proşti, pupincurişti, slugi pupinbăsiste!

Ieri m-am urcat pe Dealul Paiului. Aşa mi-a venit mie. De sus, M-am uitat la Deva: oraşul e ca un găinaţ între dealuri! Mi s-a părut cam mic pentru capacitatea Mea. Aşa că mi-am scos batista cu monogramă, mi-am suflecat cu grijă pantalonii, m-am aşezat direct pe iarbă şi m-am gîndit. Mi-am dat drumul unor gînduri păcătoase. Mă, eu nu-s cumva al doilea om în judeţ, ca Primar al reşedinţei de judeţ? Dacă-l suspendă pe Moloţ, nu trec eu preşedinte interimar de Consiliu Judeţean? Măcar cîteva zile, să mă mai întremez şi eu, că din insecticide de omorît ţînţari, boschetari şi cîini vagabonzi de-abia de mi-am scos banii de bannere, mai am de plătit o grămadă, moşii agitatori de la Cal, motorina pentru maşina de campanie de la SMURD, alte alea. Şi trebuie să plec în vacanţă, iar anul ăsta nu mai stau eu să mă zgîrmăi în buzunare după mărunţi de-o bere prin Portugalia! Nooo! Ibiza! Monaco! Saint-Tropez! Pula mea! Cum am stat aşa în soare şi m-am gîndit, am adormit.

4 comentarii:

  1. Esti irecuperabil Aline! Sa mor eu!!!!!!!!!!!!
    :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Si in visul meu se facea ca ... ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Brrrr... Se facea ca fusesem DESCOPERIT impreuna cu ailalti, cum bine zice teoria libarcii: ca daca dai de una, atunci sigur mai sunt mii si mii de alte libarci si libarcute care se ascund primprejur. Si-acum ma cutremur de-asa vis, ptiu... Noroc ca m-am trezit, am rasuflat adinc, l-am injurat iar pe Basescu si mi-am revenit: situatia e sub control, Libarca-Sef e la Cotroceni si eu sigur o sa ma mai catar pe scara asta sociala putin. Ca Deva e, intr-adevar, mica pentru atita libarcarime ... Servus, jurnalule, fug pe cele 6 picioruse, ca am mult de lucru.

    RăspundețiȘtergere