De ce voi scrie eu la Cioară?

Raţionamentul e simplu, ca de femeie: pentru că îmi place de câinele lui Alin Bena şi eu am învăţat că cine iubeşte animalele este om bun.

Mai scriu şi de dragul de a scrie, de a-mi potoli foamea de jurnalismul ăsta de care nu mă pot lăsa nici moartă, precum şi din curiozitatea de a lucra alături de oameni pe care-i apreciez profesional, dar din echipa cărora, până acum, nu am făcut parte niciodată.

Nu ştiu dacă-oi fi pe placul lumii, dar dacă Alin Bena zice “tu scrii fain, tu! Să nu te mai laşi de scris niciodată!”, înseamnă că ăsta este drumul pe care trebuie să merg mai departe, cu tot cu ulcerul meu care e pe cale să-şi facă de cap, scriind despre atâta mizerie existentă-n unii dintre oamenii pe care i-am trimis să aibă grijă de noi, de acolo, din fotoliile alea calde de primari, consilieri, parlamentari.

După ce au pupat mii de mâini ale maicilor cu 300 de lei pensie, promiţându-le că ei sunt cei care pot dărui o bătrâneţe mai lină; după ce au mozolit sute de icoane ale sfinţilor şi moaşte (de om sau câine, încă nu ştim sigur), ca la balamuc; după ce şi-au lipit feţele pe stâlpi, garduri, tomberoane şi i-au arătat cu degetul pe cei din tabăra opusă, susţinând că-s corupţi, s-a dovedit că, indiferent de sigla sub care apar, sunt la fel: putrezi şi corupţi până-n măduva oaselor, iubind interesul propriu, al neamurilor şi al amantelor.

Iar astfel de oameni nu trebuie lăsaţi să doarmă liniştiţi; nu călcându-ne pe noi în picioare, zi de zi. Nu pe banii noştri! Iar noi, la Cioara Vopsită, ne vom folosi de singurele arme pe care le avem împotriva lor: scrisul şi umorul.

Anamaria Sanda