De la Gostat la Mall: distanţa dintre generaţii

Cu oareşce stupoare, vă anunţ că fiica mea a împlinit 14 ani. Adică buletin, creion de ochi, gaşcă de prieteni şi teste greoaie la şcoală. Nu ştiu cînd au trecut anii de cînd avea numai 52 de centimetri şi pînă acum cînd pantofii mei îi sînt prea mici...E de necrezut. 

Uitînd-mă la ea mi-am dat seama că îmbătrînesc, deşi nu cred că ăsta e cuvîntul potrivit...E mai mult o senzaţie de "gol", senzaţia că ce sau cum am trăit eu nu mai e valabil şi nu se va mai repeta. Nu ştiu, poate  e golul acela dintre generaţii, "gap"-ul despre care se filozofeaza de cînd lumea şi generaţiile.  

Mă surprind uneori în postura de judecător care taxează anumite apucături care nu existau pe vremea mea. Vedeţi? Expresia "pe vremea mea" este chintesenţa acestei diferenţe dintre generaţii. Tuturor ne vine rîndul să spunem vorbele acelea, cu toate că sîntem conştienţi că odraslele noastre trăiesc într-o lume nouă. Dar generaţia asta căreia noi i-am dat viaţă are şi o profunzime pe care o ascunde sub vreo treizeci de straturi numite "cool".

"Fenomenologia urii"

Cînd Alin mi-a propus să scriu materiale pentru acest blog, am acceptat cu drag şi l-am întrebat dacă ar dori să scriu despre ceva anume. Alin mi-a dat libertatea (atît de dragă scriitorului) de a scrie despre orice doresc. Nu mi-am amintit atunci despre efectele unui text ultra-sincer asupra unor oameni (deşi le-am văzut de multe ori în trecut) pentru că amintirea acestora îmi era îngropată în nişte "foldere" prăfuite din memorie. Bănuiesc că mi-am asumat riscul automat, fără să mă gîndesc la persoanele care vor ignora subiectul şi se vor grăbi să-mi comenteze viaţa şi să-mi eticheteze caracterul fără să aibă habar despre ce vorbesc.

La un moment dat, Alin a publicat un extras din  articolul scris de Sever Voinescu, intitulat "Idioţi citind" şi vorbele lui m-au luminat, căci, sincer, nu mi-am dat seama că atacurile la persoana autorilor au devenit mai nou o "fenomenologie a urii", aşa cum o denumeşte dl. Voinescu.

 Îmi permit să reproduc un scurt, dar edificator fragment din analiza d-lui Voinescu:

JOS MIŢOASELE!

 Vine o vreme cînd realizezi că trecutul, bun sau rău, nu poate fi schimbat şi  începi să te gîndeşti la "restul vieţii tale". Adică  la ce şi cum vei face de acum înainte. Ăsta e singurul fel în care putem avea control şi putere de decizie asupra vieţilor noastre. Şi uite-aşa, unii dintre noi încep să mănînce mai sănătos, să doarmă mai mult, să "cureţe" lista prietenilor şi să caute locuri unde aerul pute a rufe proaspete. 

Dar poate cea mai importantă schimbare pe care cineva o poate face este cea de mentalitate, cînd regulile (impuse de către cine, ma rog?) pot fi schimbate, cînd concepţiile vechi se înlocuiesc cu altele noi, sănătoase şi nealterate de "bacteriile" trecutului.