luni, 16 mai 2011

Răpus de colegii săi, securiştii

Viceprimarul Devei, Cosmin Costa (PNL) a declarat astăzi, în exclusivitate la emisiunea "Ora exactă" de la Antena 1 Deva, că va demisiona din PNL, în această săptămînă. El a mărturisit că nu mai suportă atmosfera din partid şi că este scîrbit de faptul că a fost înregistrat de "colegii din conducerea PNL", într-o discuţie confidenţială, înregistrare făcută publică, vineri seară, pe Youtube şi apoi pe bloguri, ziare şi televiziune. "Sînt dezgustat de metodele securistice folosite de conducerea PNL" - a declarat Costa. "Nu mă voi înscrie în alt partid, prefer să rămîn independent" - a adăugat viceprimarul Costa.
Pe băiatul ne-iubit din primăria Devei l-a luat gura pe dinainte, se pare. Demisia din partid îl exclude automat din funcţia de viceprimar şi din cea de consilier local. Iar opţiunea sa de a "rămîne independent" înseamnă, de fapt, că a pus cruce carierei lui politice, pentru că, astfel, devine un simplu pieton în oraşul de la al cărui buget s-a îngrăşat timp de trei ani.
Cum n-am văzut politicieni răspopiţi din proprie voinţă şi nici cîini plecaţi din uşa măcelăriei spre adăpostul de maidanezi de la Sîntuhalm, e previzibil că îl vom regăsi în oastea de strînsură a UNPR, unde părintele său spiritual, naşul Mircia Muntean, e proaspăt recrut. Astfel, se rezolvă şi problema puşculiţei măruntului partid, şi ecuaţia, cu iz de DNA, a conflictului de interese între viceprimar şi primăria cu care face afaceri.
De urmărit episodul viitor din acest conflict politico-financiar, foarte interesant: RĂZBOIUL CRUCII!
tease: protopopul e într-o grupare politică, episcopul în gaşca cealaltă. Dracii peste tot.
Numai la cioara vopsită!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu