luni, 25 iulie 2011

De ce s-a spălat „J” de Janin de păcate

CIOARA a aflat de ce s-a spălat Janin Antonescu (PDL) de păcate, contestând în instanţă o soluţie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Nu mai contează că asta a dus la întârzierea lucrărilor pentru reabilitarea a nouă străzi principale din municipiul Hunedoara, cu fonduri europene.
Iată ce a aflat CIOARA.
În urmă cu ceva ani, firma la care fiul lui”J” de Janin, odraslă ce avea atunci doar 21 de ani, a subcontractat de la o altă societate comercială lucrările la „Catedrala Eroilor” din municipiul Hunedoara. Casa Domnului s-a ridicat, dar a tot avut nevoie de bani. Guvernele au tot dat, să fie primit!, dar şi „băieţii portocalii” trebuiau să se aleagă cu ceva la „cutia milei” de partid. Nu era o sumă mare, doar 300 de milioane de lei vechi, ce trebuiau să ajungă pe la diverşi. Apoi, din suma asta „J” de Janin trebuia să contribuie cu 30 de milioane la turul al doilea al campaniei electorale prezidenţiale. Aşa era înţelegerea.
Ajuns cu firma în insolvenţă, „J” de Janin n-a mai vrut să dea sumulica întru susţinerea celui mai iubit fiu al poporului şi a demisionat din funcţia de la partidul portocaliu şi a sărit cu lucrări cu tot în braţele unei cucoane cu carnet roşu de partid, care a finalizat lucrările, dându-i şi lui „J” de Janin să pape o pâinică de 45 de milioane de lei vechi pe lună.
Lanţul de iubire n-a ţinut mult şi, rupt în dos, „J” de Janin s-a întors spăşit la „băieţii portocalii”. L-au primit, dar cu o condiţie: să fie ascultător şi să nu mai crâcnească în faţa şefului, parlamentarul mut ca o lebădă, care se ghidează după principiul „mutul rupe căputul”. Aşa că „J” de Janin a ascultat orbeşte ordinele stăpânului, ce se vrea musai în fruntea urbei, şi s-a apucat de făcut contestaţii. Şi uite aşa, un oraş întreg aşteaptă asfaltarea, iar „J” de Janin şi-a spălat păcatele.
Orice asemănare cu personaje reale e pur întâmplătoare. Aşa să le ajute Dumnezeu!

                                                                                                                                                                      Monalise Hihn

3 comentarii:

  1. mda, pacat ca sunt nepasatori atatia oameni.nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. D-ra Monalise ,
    Am ezitat sa postez acest comentariu pentru a nu fi interpretat ; dar tocmai pentru a nu da loc unor astfel de interpretari , vreau sa spun din capul locului ca nu sunt de acord cu astfel de practici prin care sa-ti bati joc de munca altora . Nu stiu exact ce s-a intamplat , dar cunosc personajele in cauza si le cred in stare de asa ceva . Pana in august 2008 , cat am fost presedinte al organizatiei locale Hunedoara a PDL , nimeni nu i-a cerut vreun leu d-lui Janin Antonescu. Din proprie initiativa a facut o lucrare de montare a unor geamuri cu termopan la sediul PDL . Daca aceste lucruri au legatura cu campania pentru prezidentiale din 2009 , altii cunosc ce s-a intamplat si pot sa va raspunda ...
    Pe de alta parte , nu este corect sa-l transformati pe d-nul Hada intr-o VICTIMA . La randul lui a dat cu piciorul la 24 milioane euro fonduri europene , doar pentru a-si satisface niste dorinte marunte de grup . Asta se intampla imediat dupa ce a ajuns pe scunul de primar , in vara lui 2008 . Atunci , cu toate ca stia ca va pierde finantarea pe un proiect european , a adus in fata Consiliului Local Hunedoara schimbarea formei juridice a SC ECOSID SA , din SA in SRL . Singura motivatie : sa poata schimba organigrama , statul de functii si sa-si puna oamenii sai la conducerea societatii - lucru ce s-a si intamplat prin votul consilierilor PNL , PSD , PC si UDMR ( care toti au avut cate ceva de castigat din asta , dar a pierdut Hunedoara ). A dat insa cu piciorul la munca colectivului din primarie , care depusese proiectul privind ecologizarea Ecosid la ADR 5 VEST si proiectului intocmit de ROMAIR SRL , firma care a castigat licitatia organizata de Ministerul Dezvoltarii condus de Anca Boagiu ( si care a intocmit documentatia ce urma sa fie depusa la Bruxelles pentru accesarea fondurilor structurale , postaderare ). Explicatiile de la acea vreme a d-lui Hada erau puerile , nu aveau legatura cu realitatea , din moment ce intreg proiectul a fost intocmit de o mare firma de consultanta care a castigat licitatia ( Romair SRL Bucuresti ), care a mai castigat tot cu acea ocazie inca cateva zeci de proiecte similare cu cel de la Hunedoara si care au primit finantare . Dar despre aceste actiuni ale primarului Hada , care a sacrificat 24 milioane de euro , doar pentru a-si pune directorii pe care-i dorea la Ecosid , nu am vazut sa va deranjeze ... Si aceia erau tot bani pentru Hunedoara si pentru hunedoareni ... Fiti va rog corecta si actionati cu aceiasi unitate de masura in toate cazurile in care este vorba de binele orasului ...
    Cu stima ,
    NICOLAE SCHIAU
    Primar Hunedoara 2004-2008

    RăspundețiȘtergere
  3. Pana in august 2008 , cat am fost presedinte al organizatiei locale Hunedoara a PDL , nimeni nu i-a cerut vreun leu d-lui Janin Antonescu. Din proprie initiativa a facut o lucrare de montare a unor geamuri cu termopan la sediul PDL

    =))))=)))=)))
    asta e ca in bancul cu baba, o treceau strada cu toate ca ea nu vroia!

    RăspundețiȘtergere