marți, 16 august 2011

PDL + UNPR = LOVE. Oare?!


PDL şi UNPR au semnat un protocol de colaborare în urmă cu ceva vreme. CIOARA a aflat asta chiar din gura preşedintelui PDL Hunedoara, Dorin Gligor, care a făcut public acest lucru în emisiunea „Ora exactă”, de la Antena 1 Deva. Zicea Gligor că PDL îl va susţine pe candidatul UNPR la Primăria municipiului Deva, adică pe Mircia Muntean. Normal, că doar nu l-o susţine pe Mircea Borca, din dotarea proprie. Borca ar lua vreo 3 sută.
 În schimb, conform protocolului, UNPR ar urma să susţină candidatul PDL la şefia Consiliului Judeţean, adică pe însuşi Dorin Gligor, cotat în sondaje cu vreo 12 la sută în intenţia de vot. Super scor! Şi cum înţelegerile sunt făcute ca să fie încălcate, într-un monolog televizat, Mircia Muntean ne-a explicat că nu prea e LOVE în alianţa dintre PDL şi UNPR. CIOARA citează, aproximativ, din puţul gândirii lui Mircia: „N-o să susţin un candidat de 12 la sută. Trebuie să văd cum creşte măcar la 20 şi ceva la sută. Dacă nu, candidez eu peste tot. Locul întâi pe toate listele şi apoi am 30 de zile să mă gândesc.”
(Nota CIORII: în prezent, legea electorală nu permite ca o persoană să candideze în acelaşi timp pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi pentru Primărie. Dar parcă legea e vreo problemă pentru Mircia Muntean!).
CIOARA pune pariu cu voi că în scurt timp se rupe lanţul de iubire dintre PDL şi UNPR în judeţul Hunedoara!

P.S.: Primarul Devei a plecat în pelerinaj prin judeţ, să convingă primarii că doctrina UNPR le vine ca o mănuşă. Săptămâna trecută era încă la litera B, că aşa s-a apucat să viziteze localităţile, în ordine alfabetică!

                                                                                                                                                                                            Monalise Hihn

3 comentarii:

  1. PDL+UNPR = Tradare nationala

    RăspundețiȘtergere
  2. Cei mana pe ei la lupta? Bena?
    Ce e val, ca valul trece!
    NU DISPERA, si nu ai TEAMA.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mircia nu e prost! Nu sprijina un vesnic pierzator!
    Poate mecla mohoarcita (hopa...un neologism) nu ii inspira incredere.
    Ha ha ha ....

    RăspundețiȘtergere