vineri, 2 septembrie 2011

Albă ca Zăpada şi cîţiva pitici din judeţul Hunedoara (IV)

Piticul nr. 2: Costel Avram – preşedinte PRM Hunedoara, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Hunedoara

A aflat tîrziu, în liceul terminat la seral, că există o lege a conservării energiei, şi de-atunci o respectă, că unde-i lege nu-i tocmeală! Îşi conservă, cu succes, energia. Şi masa, slavă Domnlui!

Visul vieţii lui este să nu facă nimic. PRM-ul i s-a potrivit mănuşă: Vadim face spume pe ecrane, geme, în crucea nopţii, înhămat la troşcoleta partidului, prin talk-show-uri de coşmar, el culege zîmbitor, dimineaţa, roadele locale. Îhă-îhă!
Data şi locul naşterii: 16 iunie 1969, sat Verseni, comuna Miroslăveşti, judeţul Iaşi.
Ca orice moldovean viteaz, cu jacă şi ştiinţă di bataie, e chinuit metafizic că a ratat şansa istorică de a se tăia pe piept cu ungurii. Aşa că doctrina PRM îl satisface, ca Bănel pe fanii Stelei.

Zice că-i şmecher: toţi se-ncaieră, el stă la mijloc, la combinaţie. Lasă să se bată alţii, să se sleiască, apoi să vină la mine, să hotărăsc eu majoritatea. Curios, şmecheria chiar i-a ieşit, şi în Consiliul Local Deva, şi în cel de la Vulcan. Cu numai trei oameni, îi joacă pe degete pe harmăsarii asudaţi ai politicii locale. Aşa s-a procopsit şi cu funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean: dintr-o combinaţie.
Cînd ajunge cu Passatul pe uliţa din Verseni, coboară geamul la jumate, ca vîntul să-i unduiască larg fularul alb iar ţărănoii, ieşiţi la porţi, să se reflecte prostiţi în ochelarii lui oglindă.
I-a jurat credinţă veşnică preşedintelui CJ, Mircea Moloţ, i-a fost trompetă credincioasă o vreme. Dar vremea e-n schimbare şi Costel, presimţind genetic pîrjolul tătărăsc, îşi îndeasă gogoşarii în borcane pentru anul ce va să vie. Pe-aici, Moloţ l-a prins că e-n bot cu duşmanii, geaba pupă el, periodic, ghiulul sultanului, reînnodînd jurăminte de credinţă. O recentă scenă de desene animate îl arăta, în fapt de seară, prins în faruri chiar de către fosta domnişoară Moloţ, tupilat în maşina uneia cu care Moloţ e-n mare duşmănie. Au rîs cunoscătorii de li s-au desprins protezele de gingii! În baza şefului suprem, Vadim, nu se poate lăsa, că nu ştie cum îi tună agitatului peste noapte, să se combine cu ăla sau cu altul, şi-l prinde schimbarea de strategie cu izmenele-n vine.
Aşa că încearcă vorba dulşe în urechea cui stă să-l asculte şi face echipă cu ceilalţi trei frustraţi răzvrătiţi, care l-au lipit grupului de conspiratori pitici doar ca să tragă la cîntar.
                                                                                                                                                  (va urma!)

9 comentarii:

  1. De ce nu recunoşti că de la mine a aflat câţi ani are? Şi tu - la fel! Hahahaha... Ai uitat să spui că simpaticul Costel este un "băiat cu săbiuţă şi şorţuleţ". Sper, totuşi, că într-o zi se va decide să dicteze cuiva o carte, că doar n-o s-o scrie el. Mie mi-e chiar simpatic şi tu cunoşti foarte bine că nu mă prea încearcă astfel de trăiri când e vorba de oamenii politici. Şi mai are ceva: e sincer.

    RăspundețiȘtergere
  2. Monalise, n-am uitat, da nu ne dă voie să ne spunem unii pe alţii... :)
    În altă ordine de idei: Costiel? Simpatic foc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca si rusii noi avem cei mai mari pitici din tara ! :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Alin, serialul asta cu pitici e mortal.( si scris bine, as adauga). E ca si treaba aia cu "Doriti sa revedeti...", ca eu nu i-am mai vazut demult si ii redescopar prin tine, pe "si mai-micul ecran" cum ii spui tu haha.
    Mare vinzoleala in basmul asta, n-am ce zice.
    Ma intreb doar cine o sa pape marul otravit...hmmm

    RăspundețiȘtergere
  5. Ipochimenu' are inca datorii neplatite de la campaniile electorale trecute.
    Ma vino iara pe la noi,
    Costieeeele draga !

    RăspundețiȘtergere
  6. Ha,ha,ha, ce nu stie Cioara este ca don'Costiel este nepot de-a lu Ilie Cutzui. Cum care Cutzui ? Ala care l-o omorat pe Nechifor Lipan din Baltagul, care baltag o fost o poveste adevarata.Pe bune si fara gluma. Acuma nu de alta mi frica mie, numa ca avand genetic meteahna de a da in cap ciobanilor, sa nu cumva sa-l altoiasca pe la spate pe intaiul cioban al judetului.De aia ma tem io.

    RăspundețiȘtergere
  7. ......si am ramas fara ceilalti doi pitici!
    doi...sau cati or mai fi.....
    :)

    RăspundețiȘtergere
  8. nuu, Anonime, vin acuşi-acuşi şi ceilalţi doi pitici, îmi cer scuze că i-am ţinut puţin la uşă, dar, după cum s-a aflat, mi-am mutat nişte mobile prin casă şi n-am avut vreme... O ţîră de pacienţă, că imediat vi-i aduc!

    RăspundețiȘtergere
  9. A desfiintat PRM-ul in judetul Hunedoara....Simpatic foc

    RăspundețiȘtergere