duminică, 5 februarie 2012

SĂCĂRÎMB, MUNŢII DE AUR - foileton de week-end (1)

DESCOPERIREA 
            […] Noii stăpîni, Habsburgii, s-au arătat interesaţi, încă de la început, de urmele străvechi ale mineritului din Munţii Apuseni. În prima jumătate a secolului XVIII, însuşi Împăratul Leopold I numeşte o comisie specială, care vine în Transilvania pentru a strînge date despre vechile exploatări, vadă ce mine mai sînt lucrate de localnici, cu ce rezultate, şi să reorganizeze administraţia din zonele miniere. Mai apoi, Curtea de la Viena recomandă, în "Instrucţiunile pentru şeful de mină - administrator în Transilvania", următoarele: "Minele vestite din timpuri străvechi ale Principatului Transilvaniei, care, din cauza vitregiei vremurilor, au ajuns într-o decădere jalnică, trebuie refăcute prin toate mijloacele şi, pe cît posibil, restaurate în vechea lor faimă şi înflorire ". Dornică îşi umple vistieriile cu aurul care îi atrăsese cîndva şi pe romani, Curtea Imperială mai promitea premii de la 1 la 4 ducaţi pentru oricine va deschide noi mine, va descoperi noi filoane sau va restaura minele vechi.
În aceste vremuri tulburi, pe cînd la Viena stăpînea împărăteasa Maria Tereza, în pădurile de fag, nelocuite şi pline de animale sălbatice, din preajma Nojagului, un sătean, pe numele său Ormindean Ion, îşi mîna porcii printre frunzele căzute, pentru a-i îngrăşa cu jir. Altceva nu avea ce să le dea de mîncare.
Exact în aceste locuri, sălbatice pe atunci, fără drumuri sau poteci, într-o toamnă aurie, Ormindean Ion a găsit piatra lucitoare care avea schimbe destinele a milioane de oameni
Deodată, într-o rîpă adîncă, a văzut licărind ceva, ca o flacără mocnită. Cu mirare, s-a apropiat şi a ridicat în palme o bucată de piatră cenuşie, nu mai mare decît pumnul, pe suprafaţa căreia sclipeau vinişoare gălbui-­argintii. În razele soarelui care apunea, strălucirea era ca o vrajă. A încercat zgîrie cu vîrful cuţitului metalul lucitor şi a văzut că îl poate desprinde uşor. Ţăranul a pus cu grijă piatra în desagă şi şi-a mînat turma în jos, spre Certej.
A doua zi, dis de dimineaţă, Ormindean s-a dus la Ludovic Born din Certej, un căpitan pensionar, înstărit, proprietarul unei mici exploatări miniere la Hondol (mina Dreifaltigheit"Sfînta Treime"), care reluase căutarea aurului, ghidîndu-se după urmele unor străvechi lucrări miniere. I-a arătat piatra pe care o găsise iar Born, după ce a învîrtit-o pe toate părţile şi a studiat-o îndelung, cu o lupă, s-a hotărît să o trimită la Cluj, pentru a fi analizată chimic în laboratorul de acolo. Zis şi făcut. Într-un săculeţ de pînză legat cu sfoară şi însoţită de un bileţel scris cu grijă, piatra lucitoare şI-a început lungul drum pe care i-l hărăzise destinul.
Zilele treceau, tot mai scurte, şi iarna coborîse, nemiloasă, peste oameni şi animale. Într-un amurg îngheţat, cu o trăsură, a sosit şi vestea de la Cluj: piatra găsită de Ormindean Ion avea un conţinut mare de aur, mai mare decît ar fi bănuit Ludovic Born. Nerăbdarea a pus stăpînire pe bătrîn: ardea de dorinţa de a afla locul unde Ion găsise piatra aceea atît de preţioasă. La primul semn de desprimăvărare, l-a convins pe sătean meargă cu el sus, spre culmile încă ninse ale Săcărîmbului.
Born, însoţit de Ormindean Ion şi de fratele acestuia, Ormindean Medrea, au prins a urca din greu prin pădurea nemişcată. Ion a încercat zadarnic dea de locul exact unde găsise piatra: locurile, acoperite de neaua subţire, arătau diferit. După căutări îndelungi, cei trei au găsit însă altceva: pe malul stîng al unui mic pîrîu de munte, în coasta abruptă a văii, se iţea o deschizătură într-un perete de stîncă, parcă cioplită cu unelte de mînă. La porunca lui Born, fraţii Ormindean şi-au făcut loc cu greu în deschizătură ("ştiolnă") şi au desprins cîteva bucăţi de piatră ("ştufe"), aducîndu-le la suprafaţă. Bătrînul le-a cercetat cu înfrigurare. Şi pe acestea se puteau zări, în lumina cenuşie, cîteva sclipiri gălbui-argintii, care i-au înfiorat pe cei trei şi imaginaţia lor a prins aripi. Munţii de Aur se hotărîseră, după milioane de ani, să-şi desfacă lada cu comori.
Pe acel loc, Ludovic Born, întovărăşit cu Filip de Wildburg, a deschis, în primăvară, la 8 aprilie 1747, cu numele de Ştiolna Maria ("Maria-Empfängniss Stollen"), prima galerie a minelor de aur din Săcărîmb.
Locul de unde a început istoria fascinantă a Săcărîmbului: sub un perete abrupt de stîncă, prima galerie care a pătruns în seiful plin de comori al Munţilor de Aur.
Aceasta este povestea cea mai răspîndită, poate şi cea mai apropiată de adevăr, a naşterii Săcărîmbului, înfloritorul oraş al căutătorilor de aur, consemnată de Felix Franzenau, administrator de mine. O relatare asemănătoare îl are ca autor pe Ignaţie Born, chiar fiul întemeietorului minelor de aur din Săcărîmb, care, în însemnările sale de călătorie prin Banat şi Ardeal, îl numeşte pe ţăranul Ormindean Ion valahul Armenian John ”.
Este, poate, de prisos spunem ţăranul Ormindean Ion (sau John!) a murit sărac. Ni-l putem imagina, alături de turma de porci, hălăduind pribeag prin codrii pustii de deasupra Nojagului, cu gîndul la bolovanii lui de aur. Cu toate acestea, domnii i-au făcut onoarea de a-l ospăta şi de a-l imortaliza într-o pictură. Ernest Armeanca, în excelenta lucrare ‘’Săcărâmbul – Monografia parohiei române unite de acolo, apărută la Lugoj, în 1932, descrie:
"Un tablou vechiu, pictat pe lemn, de un măestru necunoscut, se păstrează şi azi la Serviciul minelor din Săcărâmb. (…) El prezintă un tip rustic bine făcut, mâncând la masă, în timp ce un domn bărbos, îmbrăcat în catifea, îi întinde o cană cu vin. Domnul e, probabil, Ludovic Born, care ospătează pe Ormindean Iuon, drept răsplată pentru minereul adus."
Există însă şi o altă versiune interesantă despre începutul mineritului în zona Săcărîmb, care ne trimite în timp cu mult înainte de Ludovic Born. După un alt cronicar al vremii, Ioseph Lamasch, citat de Ernest Armeanca (op.cit.), "…minele au fost descoperite de locuitorii satului Nojag, în hotarul căruia se aflau pădurile şi tot teritoriul de azi al Săcărâmbului. Ţăranii din Nojag veneau în aceste păduri fie pentru lemne, fie cu vitele. Ei au găsit multe pietre sclipitoare, pe care unii dintre ei le-au dus pentru examinare la oficiul minier din Zlatna. Rezultatul examenului fiind foarte bun, ţăranii sau reîntors bucuroşi acasă, invitând pe consătenii lor sus în pădure, unde sau găsit pietrele de aur, zicându-le «Haidaţi cărăm !». Aşa dar, numele Săcărâmb ar fi un derivat al verbului «să cărăm», iar litera «b» s’a adăugat mai târziu."
Se prea poate ca ambele versiuni să fie adevărate. În acest caz, deschizătura (ştiolna) pe care bătrînul Born şi fraţii Ormindean au găsit-­o în pădurile Săcărîmbului nu ar fi fost altceva decît începutul unei galerii clandestine, făcută chiar de către ţăranii din Nojag, îndemnaţi “să care” pietrele de aur, neştiuţi de nimeni.
Oricum ar fi fost, istoria îl reţine pe ţăranul Ormindean Ion ca descoperitorul primelor urme ale bogăţiilor ascunse în inima munţilor din jurul Săcărîmbului. Iar piatra găsită în pădurile neumblate de deasupra Nojagului, aproape de creasta munţilor, s-a dovedit a fi un mineral necunoscut pînă atunci, numit de bătrîni aurum problematicum (pentru că aurul se încăpăţîna să nu se lase extras din minereu prin metodele obişnuite) iar mai tîrziu cunoscut sub denumirea de săcărîmbit (sau nagyaghit), mineral unic, existent numai în straturile geologice din regiunea Săcărîmbului. Şi tot în acea piatră avea să fie aflat, pentru prima dată în lume, un nou element chimic: telurul, descoperit, după cîte se pare, în anul 1782, de către sibianul Franz Iozef Müller von Reickenstein, inspector general al tuturor minelor din Ardeal, tot pe un eşantion din Ştiolna Maria, şi botezat ca atare de renumitul chimist Klaproth.
Febra aurului a cuprins întreaga suflare. Se năştea Săcărîmbul, oraş al căutătorilor de aur, una dintre cele mai fascinante aşezări ale Transilvaniei, al cărei nume avea să facă înconjorul lumii.
(va urma)                                                                                    ©BENA PRINT & FILM, 2004

                                                                                                                 

6 comentarii:

  1. Prima varianta este verosimila, apare si la Teglas Gabor. Am sa ti-l aduc. A doua varianta cu "sa caram" este trasa rau de par.
    Observatii : Le-ai aflat deja :)+ stiolna deriva di stollen= galerie, se foloseste frecvent in zona miniere Brad -Sacaramb avind intelesul de huda, galerie, baie(mina).La Baita de ex. galeria Ana se cunoaste in sat ca galeria Anastiolna.Ba mai mult sint chiar nume de familie de Stiolna derivind din cuvintul german stollen
    In ce-l priveste pe Born, dupa unii, a avut ciar o topitorie de aur la Hondol, si prima data l-a luat in deridere pe Ormindean. Abia dupa insistentele acestuia a trimis bucata de minereu la analiza. Restul se stie. Astept urmatorul episod.
    Zsolt

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru observaţii, am modificat! Orice element inedit pe acest subiect este bine-venit, mă interesează mai ales documentele în limba maghiară, la care nu am avut acces direct. Aştept contribuţii la text, e avantajul postării pe blog şi e cîştigul tuturor. Mulţumesc încă o dată!

      Ștergere
  2. Vilva Baii:

    Era odata un om sarac. Cind a mers suparat in baie, i-a iesit Vilva Baii imbracata in alb si i-a zis ca sa nu mai fie suparat, ca il duce intr-un loc bun. L-a dus intr-un loc necunoscut unde era mult aur si i-a zis sa ia aur cit poate sa duca la banca. I-a mai spus ca sa-l vinda si apoi sa vina sa imparta banii.
    Omul a luat cit aur a putut duce, l-a vindut si a impartit banii in doua. Oricum a facut un ban nu-l putea nicidecum imparti in doua. Atunci el s-a gindit ca mai bine sa-l duca la Vilva Baii.
    Vilva Baii l-a intimpinat sub forma de batrin si l-a dus in alt loc, intr-o galerie necunoscuta ce avea la mijloc un virtej peste care era o punte. La capatul puntii l-a pus sa numere banii. Cind i-a spus omul ca leul care era in plus l-a adus cu el, Vilva i-a zis:
    - Daca nu aduceai leul si nu imparteai pe dreptate, te aruncam in virtej, dar asa, daca ai fost cinstit, fie si banii astia ai tai.

    Informator: Iancu Izabela, 75 ani, Rosia Montana, culeasa in 1970.
    Din: "Cartea Vilvelor. Legende din Apuseni", de Maria Ionita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc mult, Anonime! O carte excelentă, o culegere de mărturii excepţionale! Am cunoscut eu însumi doi oameni care susţin că s-au întîlnit, în galerii vechi, părăsite, cu Vîlva Băii. N-au vrut să dea prea multe detalii despre întîlnire, ca şi cînd ar fi fost vorba despre un legămînt pe care n-aveau voie să-l divulge. Voi scrie şi despre mărturiile lor.

      Ștergere
  3. Barbu N. Alexandru9 februarie 2012, 11:10

    muzeul mineritului din Bochum, Germania, a editat o istorie a mineritului din Transilvania, unde Sacarambul are un capitol aparte.Lucrarea este foarte bine documentata si daca doriti o colaborare va stau la dispozitie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vă mulţumesc mult, domnule Barbu! Mailul meu: alin.bena@gmail.com , vă rog să-mi trimiteţi un mesaj la această adresă, pentru a vă da numărul meu de telefon. Sigur că mă interesează o colaborare pe acest subiect. Încă o dată, mulţumiri!

    RăspundețiȘtergere