miercuri, 1 februarie 2012

Un ultim editorial la un ziar care s-a vîndut

Începînd de astăzi, Ovidiu Petrovai, redactor-şef adjunct la Ziarul Hunedoreanului,  nu mai face parte din redacţia ziarului. A ales să-şi dea demisia, la scurt timp după ce cotidianul a fost cumpărat de o firmă patronată de fiica preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL. Motivele acestei despărţiri sînt lesne de imaginat. De acest ziar, născut în 2000, sub denumirea HUNEDOREANUL (editat de Media PRO), mă leagă un sentiment aparte, pentru că am avut onoarea să-i fiu primul redactor-şef.  Astăzi se încheie o etapă, în care un cotidian local a arătat că se poate face performanţă jurnalistică, departe de orice ingerinţă politică.
Felicitări tuturor celor care, timp de aproape 12 ani, au făcut acest lucru posibil.
Un ultim editorial, la un ziar care a fost:
Am fost şi-om fi
“Noi nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut şi am auzit”
(Faptele Apostolilor)

Ovidiu Petrovai
Mă gândesc la bunii mei prieteni de aici, de la ziar, cu care împărţeam zi de zi frumuseţea şi urâţenia acestei lumi, cu care ne întrebam de ce oameni din preajma şi din depărtarea noastră îşi leapădă armura de războinici blânzi, de ce nu vor să trăiască cu adevărat. De ce nu vor să lovească de scutul lor toate lucrurile pentru care merită să lupţi, toate lucrurile pentru care merită să pierzi. Armura a fost aruncată şi războinicii care ar fi putut să fie s-au îmbrăcat cu haine murdare. De tot ce le putea da un sens s-a ales praful. Aici se despart apele în meseria de jurnalist, între cei oneşti, profesionişti şi ceilalţi. Şi ziarişti şi patroni. Ca şi în alte meserii.
Mă gândesc la bunii mei prieteni de aici, de la ziar, cu dorul atâtor lupte pe care ne-am jurat frăţeşte să le ducem şi având deja în oasele noastre tinere oboseala unor cruciade pe care le-am desenat în nisipul dinprejurul nostru. Asta vorbeam cu bunii mei prieteni. Despre cum să aperi deşertul de tătari când cetăţile sunt părăsite.
Sunt mulţi cei care vor să cumpere cuvintele. Sunt mulţi cei care-şi vând cuvintele. Atâta timp cât există un singur om care spune adevărul nu există inchiziţie perfectă, zicea un înţelept.
Războinici blânzi, bunii mei prieteni, răscoliţi deşertul din jurul vostru! Acesta este lucrul pe care am ştiut să-l facem cel mai bine împreună. În aproape doi ani şi jumătate în care am fost împreună la ziarul nostru, ZIARUL HUNEDOREANULUI. Timp în care am trăit bucuria de a trăi pentru cititori. Timp în care am trăit bucuria de a face presă. Onestă. Nu contează topuri, tiraje, audienţe. Ci onestitatea faţă de cititor. Şi aici, războinici blânzi, aţi fost de mare ispravă. Şi de aceea ziarul este cel mai bun şi citit din judeţ. Credibilitatea e cel mai de preţ bun al unui ziar. Şi cititorii au răsplătit-o până acum. Şi ceea ce aţi izbândit în aproape doi ani şi jumătate de ZIARUL HUNEDOREANULUI nu o să vă ia nimeni.
Acesta este ultimul meu text în acest ziar. Un text în care am sperat la îngăduinţa voastră, dragi cititori, de a fi cronicarul unor jurnalişti minunaţi, unei echipe frumoase, unei redacţii unite. A fost o bucurie şi o onoare să fiu alături de ei, zi de zi. O mână de oameni de ispravă. Este o cronică scrisă cu dor pentru bunii mei prieteni mei de aici. Cu gândul la voi, cititorii. Şi cum bine zicea viteazul Pintea în haiducia sa: „Am fost şi-om fi”.
despre o altă despărţire, AICI.

2 comentarii:

  1. Felicitări prietenilor si colegilor care au ținut in viața Hunedoreanul si, mai apoi, Ziarul Hunedoreanului. Ovidiu Petrovai, toată stima mea! Colegilor tai, un sfat: niciodată n-a fost sa nu fie cumva! Orice sfârșit poate fi un început.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper sa vad semnatura D-vs pe un alt ziar la fel de independent cum a fost Hunedoreanul.Nu de alta, dar ca sa am si eu un motiv sa mai cumpar un ziar local...

    RăspundețiȘtergere