luni, 13 august 2012

Dinamo – Barcelona 0–2. Final. Urmează Fútbol Rumano

E clar că am cîştigat, a fost o victorie morală. Am fost peste ei. Barcelona a fost la un pas de a fi umilită, dacă nu dădea  două goluri norocoase, împotriva cursului jocului.

Peste 30.00 de români au plătit biletul la meci, cu ei cum rămîne? Sînt banii oamenilor, bani munciţi. De-aia s-au tăiat pensii şi salarii, de-aia a suferit o ţară întreagă, să piardă oamenii banii pe stadioane? Ce, au plătit să vadă o înfrîngere? Au strigat degeaba? Nu e corect!

Cei care au fost pe stadion au în spate multe milioane de români, care gîndesc la fel, dar care au ales să se uite la televizor. E clar că e o majoritate. România, cetăţenii români au vrut să cîştige. Victoria Barcelonei este împotriva voinţei românilor.

Messi ăla nu este cumva argentinian? Nici măcar nu e din Europa. Cu ce drept joacă pentru Barcelona? Cu ce drept a venit în România? Ce, noi sîntem America de Sud sau sîntem ţară europeană? Ar trebui tăiat de pe lista jucătorilor cu drept de joc.

Mortul ăla de Valdes n-a jucat, de ce mai figurează în lot? Să fie radiat!
Rezultatul meciului trebuie contestat! Nu se poate aşa ceva! E strigător la cer! E in-ad-mi-si-bil!
Bă, da cine-i şi Barcelona asta?
Spaniolii să-şi vadă de ale lor, să nu ne dea nouă lecţii!
De ce s-au apărat spaniolii cînd noi am atacat? De ce-au scos mingea în corner şi de ce au dat-o în aut exact cînd eram noi în ofensivă? Nu e cinstit, nu e în spiritul jocului, care spune că trebuie să dai gol ca să cîştigi, nu să scoţi mingea în aut!
Barroso să-şi vadă şi el de ale lui. Cine-i şi Barroso ăsta? Nu-i spaniol, e portughez. Atunci de ce se bagă? Cocul mic!
Meciul a durat fix 90 de minute, nu e corect. Dacă se juca 95 de minute + 1, îi rupeam! În nicio ţară civilizată din Europa nu se mai joacă fix 90 de minute, poate doar în Lituania.
De ce noi nu am avut dreptul decît la 11 jucători pe teren? Ce, ne fac ei regulile în ţara noastră?
Un întreg stadion a strigat „Olé, olé, astăzi vrem victoriee!”. Românii şi-au exprimat clar opţiunea. Într-o ţară democratică, voinţa poporului e lege. Numai la noi, în dictatură, nu se ţine cont!
Ăia de la Barcelona nu-s cumva extratereştri? Cu ce drept joacă ei pe Pămînt, şi mai ales pe pămînt românesc? UEFA trebuie să analizeze pînă la toamnă şi să dea un verdict. Trebuie să cîştigăm cu 3 – 0, la masa verde.
Să zică mersi că n-am intrat pe teren cu rezervele şi retraşii, să urlăm, să ne scuturăm mătreaţa, să nu ne supunem civic, să nu plătim seminţele, să fie haos. Am fost doar la un pas, e ultimul avertisment pentru Bruxelles.
Cine-i şi Bruxellesul ăsta? E din Spania? Să-şi vadă de treabă!
Hai România! Hai cu egalarea, hai că se poate! Orice!

2 comentarii:

  1. Suporterii strigă, fluieră, se iau de gâţi, îşi rup tricourile, îşi dau în cap cu bolovani, se înţeapă cu furca, de dragul fotbaliştilor.
    Ăsta e rolul suporterilor.
    Fotbaliştii câştigă bani buni, fac averi, au amante de Playboy şi maşini de top.
    Ăsta e rolul fotbaliştilor.
    Noi, românii, ne omorâm după fotbal. La propriu. Noi, românii, suntem, deci, tare deştepţi.

    RăspundețiȘtergere
  2. DIN STENOGRAMELE SEDINTEI PNL, POSTREFERENDUM, 13 august
    Domnul MV: Ultimile informatii disponibile:
    1. Messi s-a dopat joi seara, fiind surprins beat manga (probabil cu uischi) pe teritoriul Uniunii Europene;
    2. Fiind argentinian este obisnuit cu tricourile alb-albastre, de tip marinaresc,
    trebuie transmise de urgenta Comisiei Centrale de Retardati (CCR), a carei concluzie nu poate fi decat una singura: MARINARU DRACU'!
    Doamna M.C. Sa li se prezinte pensionarilor cat castiga acest inbuibat si, datorita faptului ca suntrem membrii UE, ne gandim sa cerem ca el sa suporte dublarea pensiilor
    Domnul RF: Propun ca informatiile sa fie transmise prin doua moduri catre CCR: prin porumbei voiajori si prin olacari pentru a nu fi interceptate de nenorocitii lui Muller, care place atat de mult Angelicai
    Domnul VV: Verificati pana maine daca mai sunteti pe listele electorale permanente deoarece au fost eliminati retardatii si cei cu boala aia cu numele unui neamt care ii tot fura ochelarii lui Quintus
    Domnul DRR: Trimiteti repede informatiile la CCR, ca astia au maine sedinta si Crinutu risca sa se culce dimineata presedinte si sa vedem cine are curajul sa-l trezeasca pe seara sa-i spuna ca mai este doar sot de europarlamentar? Eu cu MC sigur nu, ca riscam sa candidam pe alte coclauri decat ale lui Molot
    D-l Cachitoiu: Si eu mai raman presedinte pa delegatie?

    RăspundețiȘtergere