sâmbătă, 13 octombrie 2012

Cînd PNL-iştii vor fi din nou liberali...

...se vor ruşina ei, oare, de ceea ce au ajuns să facă astăzi?

După ce se vor fi eliberat din transa psihotică, de sectă comunistoidă, în care i-a împins gaşca sinistră care a confiscat blazonul acestui mare partid, se vor mai putea întoarce, oare, la valorile fundamentale ale liberalismului?
Vor mai găsi, prin cenuşa focului de tabără ţigănească al unui Felix sau al unui Căcărău, după ce ăia se vor fi dus, prin ceţuri, în lumea lor, în sunetul talăngilor oilor lui Becali, vor mai găsi urmaşii peneliştilor de azi vreun grăunte, chiar şi afumat, din valorile morale care au făcut să supravieţuiască acest partid în faţa marelui pîrjol al istoriei?

Îşi vor mai aminti despre părinţii fondatori ai acestui partid, despre cei care au făurit România modernă? Şi despre idealurile lor, despre o ţară prosperă, nu la marginea Europei ci în centrul ei de greutate, care inunda Occidentul cu grîne, valori culturale şi spiritualitate pură, românească, de ţărani transilvăneni?
De curajul de atunci de a ne asuma istoria şi destinul, prin noi înşine, convinşi că avem toate darurile şi harurile pentru a reuşi?
Despre cei care au ales calea amară a exilului, anii grei de puşcărie, torturile crunte sau moartea, refuzînd compromisul de orice fel, şi compromisul cu propria moralitate în primul rînd, îşi va mai aminti cineva?
Cînd peneliştii vor fi din nou liberali, va mai fi cineva dornic să-şi amintească toate acestea?
Pe străzile oraşului meu se lăţeşte, zi de zi, balega de la caii ţiganilor, trăgînd la căruţele cu scoarţa de fier furată de prin zgura autostrăzii. E ceaţă şi plouă. Tot la mine în oraş, la sediul PNL, ministresa penelistă Mariana şi junele deputat penelist Ţîmpău îi amăgesc pe amărîţi, în majoritate bătrîni, cu controale gratuite la ochi. Ca să vadă bine cu cine să voteze, vezi bine, vor primi şi ochelari. Tot gratuit. Afişele lor electorale străjuiesc, deja, intrările în blocurile necăjiţilor pe care îi cheamă să-i caute de ochi, şi sînt destul de mari, afişele, ca să le vezi, oricum, şi dacă ai fost prea bolnav, olog sau sărac ca să mergi pînă în centru, la sediul PNL. Ochelarii sînt de folos şi pentru cei care tînjesc după sarmalele gratuite de la Sfînta Parascheva şi nu pot să participe, că n-au bani de tren pînă la Iaşi, ca să vadă mai bine şi mai mare, măcar la televizor, cum Evul Mediu majoritar îşi sfîşie hainele şi se calcă în picioare ca să sărute moaştele, poate o să aibă sănătate şi noroc la loto. Şi să se roage şi ei, măcar din faţa ecranului, că doar de-aia li s-au dat ochelari.
Aşa fiind vremea, ipoteza din titlu devine de-a dreptul ridicolă iar dezbaterea ei de-a dreptul grotescă.
Deci mă scuzaţi.

P.S. Şi din zona aproape-filosofică în zona aproape-penală: ca să te înscrii pe listă pentru controlul la ochi şi pentru eventualii ochelari gratuiţi, ce trebuie să faci, oare? Mmm? Să-ţi dai numele, adresa, CNP-ul şi semnătura. Or fi bune la ceva datele astea, cam pe la un decembrie 9, aşeaaa?

7 comentarii:

  1. Din arsenalul aceloraşi PNLişti - MircEa Muntean va fi reactivat! MircIa Muntean nu mai scapă de clone ca de râie. Câteva procente acolo sunt bune rău. Poate mai fac şi o tombolă pentru proşti că au văzut că merge şi aşa se face deputatul şi senatoarea. Bravo liberalii!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aline scrii bine da tu esti din Moldova Ce cauti pe la Deva ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonime, citind comentarii de-astea, mă întreb şi eu ce caut pe la Deva.
    Hai să-ţi zic, totuşi.
    Păi sînt din Deva.
    Aici m-am născut, aici am crescut. Pe Strada Alexandru Sahia, dacă ştii, lîngă Parc. Aveam casă unde este acum sediul Finanţelor. Aici am mers la grădiniţă (pe strada Aurel Vlaicu), aici am mers la şcoală (la Dr. Petru Groza, apoi la Generală 4, în Gojdu). Şi m-am întors acasă, după ce am terminat facultatea la Iaşi.
    Mulţumit, acum? Ţi-ai rezolvat frămîntările? Pot să mai scriu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Bena,
      îmi permit să vin cu câteva comentarii legate de ultimele dvs. postări.
      Evident, tot cu parcimonie.
      1. Sunt surprins că nu aţi rezistat tentaţiei de a răspunde comentariului anterior şi, mai ales, că răspunsul nu trebuia să fie atât de direct ca în ultimele dvs. întrebări, ci mult mai ... subtil: “dobitocule!”;
      2. Se pare că premoniţia mea legată de căderea sub farmecul moloţian a USL-istului perfect s-a petrecut mai repede decât credeam, eu o asteptam postfactum, dar se pare că “timpul nu mai avea răbdare” şi, cum bine ştim, time is... devil eyes;
      3. În legătură cu nostalgia dvs. liberală ţin să vă amintesc că partidul la care faceţi referire s-a cam terminat de prin 1930, la câţiva ani (parcă vreo 3) după moarea lui Ionel Brătianu. Nici măcar fraţii nu au fost la acelaşi nivel. De atunci, au produs un Guţă Tătărăscu, un Radu Câmpeanu, un Quintus, acum un Antonescu, Chiţoiu ş.a. Se poate mai rău? Da, acum a apărut şi Jiji. Se poate şi mai rău? Să fim optimişti: DA!.(si vor castiga si alegerile);
      4. Din postările dvs. reiese, legat de potenţialii candidaţi(E), aprecierea şi salutul pe care îl daţi apariţiei “intelighenţiei” în spaţiul politic. Vreau să vă reamintesc vorbele unui mare român (cu bogată activitate prin zona din care vă “acuza” postacul că sunteţi, dar cu studii pe unde s-a exilat cel al cărui centenar îl comemorăm anul acesta): “Nu de inteligenţe duce lipsă ţara asta, ci de caractere.”. Iar despre când se vede caracterul omului, ne lămureşte Abe: atunci când îi dai putere. Mai e puţin şi ...vom vedea!
      5. Nu fiţi aşa îngrijorat cu pierderea actuală, efectivă a cca. 1500 de locuri de muncă în judeţul nostru. Sunteţi aşa de ...neinformat? N-aţi aflat că sunt pe ...vine alte 2000 (şi ălea numai în oraşul omonim)? Cu condiţia să votăm bine în decembrie. Investitorii tocmai au aterizat pe Otopeni şi sunt în aşteptarea noilor parlamentari pentru a fi urcaţi în vagoanele acceleratului de noapte pe ruta Bucureţi-Roşiori-Craiova-Filiaşi-Tg.Jiu-Petroşani-Subcetate-Simeria. De acolo pâna la Hunedoara vor primi GPS-uri, să se descurce dracu’ singuri. Cam câţi bani au în paporniţe? Vreo 100 milioane USD (am pus la jumătate faţă de cât se estimează că costă apriţia unui loc de muncă nou în USA). Train driver – DRR, conductor – IM, ticket controller – MC and guest star – aici şi un …moldovean poate ghici, fiindcă …she’s perfect. Eu am o singură temere: să nu-i intercepteze cumva pe investitorii din poveste Diaconescu cu Ponta şi să-i deturneze spre Vâlcea şi să salveze Oltchimu’. În rest, sunt liniştit, treaba-i sigură! (evident cu condiţia anterior enunţată) şi …dormiţi liniştiţi, hunedoreni!, cineva o sa va …dea! (si dacă nu, o să vă autodaţi ...cu capul de pereţi). Asta-i o ofertă unică şi valabilă numai pe 9 dec., după-aia: canci ... oferta, doar ...omerta.
      6. la centenarul Caragiale, după Serbările Verii, pentru a-l cinsti cum se cuvine, trebuie să încheiem apoteotic la alegerile din decembrie, nu?
      P.S. Vă mulţumesc pentu invitaţia la cafea. Cred că e momentul, din nov. o să fiţi mai ocupat. Şi eu sunt onorat de invitaţia şi de aprecierile dvs., dar să lăsăm atâta ... onoare şi să sperăm ca va fi o plăcere. Vine şi mailul cu datele de contact.

      Ștergere
    2. Remarc, din nou, acurateţea observaţiei (aceea cu "USL-istul perfect"), mai puţin a premoniţiei împlinite. No devil's eyes, I'm an angel, for the moment :)))
      Sînteţi un super-pasionat de politica locală sau e fişa postului? Că sînt în textul dvs. nişte "chei" doar pentru cunoscători sau pentru subtilii observatori, ceea ce mă încîntă, din nou!
      Să mă pregătesc, pentru cafeaua aia care nu mai vine, ca pentru o întîlnire cu Mata Hari cu doctoratul în Moloţ?
      Aştept mailul şi zău că-s nerăbdător, deşi şi în noiembrie e bine, căci voi fi destul de liber, trust me!

      Ștergere
    3. sunt.....nu sint....:))las ca e bine si asa.anal...fabet ce esti

      Ștergere
  4. Dupa ce s-a intimplat azi in PNL trebuie sa recunosc (cu putina ciuda) ca ati avut dreptate...

    RăspundețiȘtergere