marți, 13 noiembrie 2012

Zbor deasupra unui cuib de ciori. Vopsite, normal.

Misteriosul Parcimonios revine cu un nou text. Sînt tot mai rare locurile unde se scrie liber şi se gîndeşte cu capul din dotare. Mă bucur să primesc aici puncte de vedere inteligente şi argumentate, mă bucur că patima politică n-a îndesat căciula cu totul peste ochii noştri şi mă bucur atît de tare încît nici nu mai contează dacă sînt sau nu de acord întrutotul cu abordarea autorilor. De data asta, Parcimoniosule, mi-ai luat-o înainte (am fost ocupat cu o salată de varză), exact ăsta era subiectul de la care doream să plec pentru a ajunge, ce-i drept, în altă parte: cum îşi va subordona Moloţ, în 2013, PDL-ul. Dar te las pe tine acum să le zici:



MANUAL DE UTILIZARE A ELECTORULUI HUNEDOREAN (II)

Ieri – despre greaţă
Astăzi (13.11.12) – despre scârbă
„Printre liderii USL, pe scenă a apărut „la braţ” cu preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ, primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion. Acesta, pentru binele hunedorenilor (ha, ha, ha – n.a.), s-a decis să schimbe taberele şi să sprijine în cursa electorală candidatele USL: pentru Camera Deputaţilor, Carmen Hărău, şi pentru Senat, Mariana Câmpeanu”
”De prea multe ori acest oraş s-a aflat în opoziţie cu cei care au condus judeţul. Vă promit că împreună cu cei care vor cârmui acest judeţ şi cu cei care ne vor reprezenta în Parlamentul României, voi face o echipă, astfel încât Hunedoara să redevină ce a fost odată” – Viorel Arion (Glasul Hunedoarei, 12 nov.2012)
Citind ieri această ştire am avut o profundă senzaţie de GREAŢĂ.
Era gata să vă trimit două întrebări: Mai e Arion în PDL? Încă nu l-au exclus?
Gândindu-mă să nu reacţionez la „cald” (nervi), n-am trimis textul ieri. Şi bine am făcut, pentru că azi am aflat că e …cu voie de la „comenduire”:
”Primarul municipiului Hunedoara nu girează candidaţii USL, el susţine şi va susţine candidaţii ARD, aşa cum a făcut-o public, în mai multe rânduri... De aceea, toţi primarii fac echipă administrativă cu Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru că acest judeţ este o entitate administrativ-teritorială unitară … şi sfârşitul apoteotic… Echipa noastră administrativă – din consiliile locale şi din consiliul judeţean – pune oamenii şi traiul lor pe primul plan, înainte de orice altă prioritate” – Dorin Gligor (Mesagerul hunedorean, 13 nov. 2012)

Brusc mi-a trecut GREAŢA şi am înţeles (mersi d-le Gligor că m-aţi „luminat”) profunzimea „lucrării” de bine a PDL-iştilor judeţeni în favoarea cetăţenilor :

Dacă tot n-au sau n-au vrut să aibă candidat la Hunedoara, ci doar un dreptunghi pe buletinul de vot, au şezut ei bine, au gândit şi mai… bine şi au zis că-i musai să fie mult mai expliciţi. Ca să înţeleagă şi cei 8802 care au votat PDL (USP) la Consiliul local (cei mai putini dintre CJ, Preşedinte CJ şi Primar) şi să nu cumva să voteze „inima” ARD doar pentru partid şi au participat alături de Gurie la tămâierea USL-istului perfect, fiindcă fără o parte din voturile astea riscă „arhangheliţa” să nu ia 50% şi să fie sub altă domniţă, cu nume mai întortocheat, de pe la Orăştie sau sub acela de la Petroşani. Pe ARD-işti îi încurcă puţin faptul că sunt primii pe buletinul de vot şi o parte din hunedoreni (despre al căror discernământ am vorbit anterior, adică votanţii Mircea Muntean eco la locale) s-ar putea“repezi” la primul venit.
În locul greţii, m-a apucat o SCÂRBĂ imensă şi mi-am amintit de ce Băsescu nu l-a vrut cu nici un chip pe Blaga (nu Iosif Veniamin) preşedinte PDL. Am înţeles şi mai bine de ce preşul nu-i preş destul, până nu se lasă şi călcat bine în picioare.
„Mai sunt şi alţii, puţini, care refuză să se înregimenteze. Ei văd şi bubele unora şi pe ale celorlalţi şi nu vor să se amestece cu ele. Desigur, de ei e cel mai rău, că nu găsesc în nicio parte susţinere, sunt pe cont propriu şi ambele tabere vor trage în ei. Vor fi acuzaţi ba că sunt băsişti, ba anti-băsişti, depinde din ce parte vine acuza. Vor duce şi ei o viaţă grea, ca mulţii soldaţi de rând din cele două tabere, dar au măcar satisfacţia că gândesc cu capul propriu. Ceea ce, nu de puţine ori, e o bună consolare.” (Cezar – Paul Bădescu, În ţara băsiştilor şi a antibăsiştilor, Adevărul, 11 nov.2012).

P.S. Am văzut pe net o caricatură de Ion Barbu (păcat că nu reuşesc să o mai găsesc ca să v-o trimit), dar care era: Doi politicieni „rivali” negociază aşa –„În colegiul acesta am decis să opunem hoţului vostru, prostul nostru” – AFERIM! Nici nu contează că care-i unu’ şi că care-i altu’!
P.P.S. Tot mă duc la vot şi pentru deputaţi voi vota cu omul ARD-ului (aici n-am ce face), dar la Senat îi voi taxa şi voi vota cu singura siglă pe care o pot vota în locul ARD, anume PP-DD (aici regret că nu sunt din colegiul în care mi-ar plăcea să fiu, ca să pot să nu votez omu’ ARD!). Ghici din ce oraş sunt?
Parcimonoisul


9 comentarii:

  1. Da, lucru mare si cu logica si cu argumentele astea si la cine prind.
    E greu sa-ntelegi si politica si politicienii. Dar sa crezi ca ti-a reusit asta si sa tii mortis sa-i luminezi pe toti cu ce-ai inteles tu ultimul (din tot ce ailalti deja fac de mult timp) si sa mai si crezi ca dai pe cineva pe spate cu asta, denota ca intelegerea distinsului "parcimonios" n-a depasit 2 dimensiuni. Si pare departe de a percepe ca mai exista inca 2 desspre care unii dintre noi chiar am luat la cunostinta. Dar, vorba omului: aferim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. he-he, exact asta am şi vrut să scriu în finalul textului distinsului Parcimonios: că o să apară meseriaşii care o să-i spună că habar n-are el cum se face politica reală, dragă, politica mare, aia care te cocoşează cu importanţa ei şi te înalţă prin responsabilităţile asumate pînă la a cincea dimensiune. Parcimoniosule, mă bucur că nu eşti politician şi cred că nici nu vei ajunge vreodată. Onorat să te cunosc!

      Ștergere
    2. Buna seara Alin. Am vazut dialogul. E clar ca noi, iar, ne pricepem, fiecare din noi, la absolut tot si orice. De-asta ii vom vota, in continuare, ca oile, pe toti becalii care ne vor nenoroci in continuare toate libertatile. Si-atunci, costul acestui fel de libertate este mult prea mare. Ea se va limita doar la exprimare, chibitare sau refulare. Democratie si bunastare, ioc! Salut voios oricarui exercitiu mental. Cu atata vom ramane. Ca pe vremea impuscatului, cand ne tineau de foame, si fizica, si intelectuala, replicile anticomuniste scapate de cenzura prin cate-o piesa de teatru jucata prin provincie. Parca e prea mult sa treaca si fii-mea prin asta. Pe tine te inteleg. Cu asta te ocupi si dai ora exacta in continuare. Dar restul chiar n-au altceva mai bun de facut? Asa pare. O seara buna.

      Ștergere
    3. Ştii care cred că e problema adevărată? Exact ce ziceai:"Parca e prea mult sa treaca si fii-mea prin asta." Băi, unde dracu am prăjit circuitele de-am ajuns ca ţara asta să nu mai aibă acum niciun orizont?

      Ștergere
    4. Am stat ceva pe gânduri (cam 2 minute), dacă să răspund sau nu la acest comentariu. Două sunt motivele pentru care o fac:
      1) mama m-a învăţat să mulţumesc frumos când o persoană atât de “iniţiată” bagă în seamă un neofit ca mine, aşa că: mulţam! stimate anonim/ă şi
      2) apariţia cuvântului logică.
      Tipul ăsta de mesaje l-am intuit de la început: “nu sunt surprins: trăim în Românica, aşa că PROBLEMA ESTE: cine-i omu’? ... c-o fi? ...că n-o fi?” ......... „şi SIGUR: cine dracu-i şi no name-ul ăsta să ne spună despre politică şi ce înseamnă o campanie electorală, doar noi ştim mai bine, am stabilit totul...pe la ceas de seară” (comentariu din 1 nov. 2012 la „Ecumenism politic”).
      Stimate anonim/ă, cam intuiesc (fără legătură cu logica) dinspre ce parte trageţi, dar nu înţeleg de ce vi s-a „luat” tocmai la postarea asta. Sau s-au adunat?
      În plus, de unde aţi sesizat dvs. în postare un exerciţiu logic? Credeam că am scris despre sentimentul/ele pe care l-am/le-am avut la citirea unor ştiri. Mai mult, de unde senzaţia că încerc să conving pe cineva despre ceva? Cât despre datul cuiva pe spate, n-am avut niciodată părerea că logica ar fi printre cele mai bune metode. Dar, mă rog, de gustibus non est disputandum.
      Logica este cu totul altceva.
      De exemplu: din propoziţia „dacă dvs. aveţi nasul în cu_ul meu” concluzia logică este că „amândoi avem un nas în c_r”. Adevărat, asta ţine puţin şi de teoria relativităţii. Restrânsă sau generalizată, alături de faptul care dintre noi are o senzaţie mai plăcută în atare situaţiune, vă las pe dumneavoastră să decideţi, în oricare dintre cele 4 dimensiuni.
      Legat de ultimele 2 dimensiuni, n-am prea priceput (deşi mi-am dat toată silinţa): aţi fost parte activă la proces – adică „aţi luat cunoştinţă” sau pasivă – adică „vi s-a adus LA cunoştinţă”? Că nu se prea înţelege din „am luat la cunoştinţă”. Sau dvs. face-ţi parte din cei care SE râd de prostovani ca mine?
      Parcimonios
      P.S. În una dintre cele 4 dimensiuni aţi aflat cumva ceva despre cititul printre rânduri sau despre ceva zburătoare după care nu-i prea indicat să ţopăi, chiar dacă-ţi ghiorăie maţu? Asta, ca să nu vă repeziţi după o greşeală gramaticală. E cu voie de la …comenduire.

      Ștergere
    5. Mă mai uitai pe postarea aia cvadridimensională.
      Întreb şi eu, nu dau cu bâta: Oare în ce dimensiune se plasează virgula între subiect şi predicat?
      La propoziţia „Situaţiunea (aici intră tot ce începe cu „Dar sa crezi ca ţi-a reuşit …” şi se continuă cu o grămadă de „şi”) , denotă că înţelegerea ….” întrebarea care se pune încă din clasele primare este: cine denotă?. E ca în chestia aia cu „venea o moară pe Siret” în care cineva găseşte criminalul.
      Mă şi mir că printre atâţia de „şi” şi-au făcut loc şi câteva virgule şi 33% dintre ele prin locuri şi mai nepotrivite decât şi-urile. Poate omului îi plac aliteraţiile.

      Ștergere
  2. Mie mi se pare ca varianta in care primarul Hunedoarei e la cutite cu presedintele CJ este clar in defavoarea orasului, si implicit a noastra, a hunedorenilor. Asa ca avand in vedere faptul ca dl Arion este primarul ales, mi se pare chiar laudabila initiativa de a colabora cu presedintele CJ. Eu chiar as vrea sa fie reala aceasta impacare, sa renunte toti la orgoliile astea prostesti, pentru ca astfel am avea toti de castigat daca si-ar mai aduce aminte cineva din forurile superioare ca localitatea Hunedoara este pe raza judetului Hunedoara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate. Acesta este adevărul: ca să poţi să administrezi localitatea în care eşti primar, spre binele cetăţenilor şi prosperitatea urbei, trebuie să fii prieten cu Moloţ. Să urci pe scenă cu el, să-i porţi servieta. Altfel nu primeşti bani. Sesizezi că e ceva în neregulă cu adevărul tău?

      Ștergere
    2. Drept raspuns iti trimit urmatorul link cu ciori vopsite :)http://www.trilulilu.ro/imagini-haioase/ierarhia Sau nu e asa si in politica?

      Ștergere