VIERMUIALĂ ÎN TRANŞEE, PACE PE CÎMP

În aceste zile, turmele de politicieni – fie ei vorbitori, dansatori sau ideologi elocvenţi de talk-sow-uri, de la putere sau din opoziţie, par a se fi retras în tranşee.

În Parlament e linişte, doar cîţiva fraieri s-au întors la lucru. Şi cei cu amante neglijate, din Bucureşti.

La televizor, leşinul lui Iurie Darie, pe stradă, face prima ştire a jurnalelor.

Chiar Zăvo şi Pepe s-au liniştit: au hotărît astazi să se despartă urban, la notar, nu la Judecătorie.

PD-L e în campanie electorală  internă:  două  trupe de staruri tv, cu garnitură de  baroni locali,  bîntuie judeţele la pas, pentru susţinerea titanilor  prinşi în încleştare, Boc şi Blaga. La Deva, primarul din Romos îi ciufuleşte adrenalina lui Vasile Blaga: “să ai sînge în instalaţie, nu ca Piticu, că altfel ne ia dracu! Io-s primar de j’de ani şi nu mai pot!”. Pentru PDL, războiul e, deocamdata, între propriile cătane, pînă se va alege caporalul sau feld-mareşalul. Între timp, oligo-Tălmăceanu, tot mai simpatic, încinge pupezele dintr-un studio cu un break-dance adevărat iar Paleologu-Pleaşcă  gîdilă audienţa de coafeze democrate la intelect.

Evenimentul sîngeros al ştirilor de la ora 5 se întîmplă, totuşi: rămas cu capul deasupra tranşeei, ca suricata toantă, ministrul Botiş al Muncii se întîlneşte fatidic cu nişte indivizi din presă, care-i dau de-l julesc. Şi acum se zbate în spasme, la DNA. Vai, Botiş, ce-ţi mai place să te zbaţi!

UDMR stă la cutie, cu ochii pe ceas şi rèspire greu: apucă, oare, să dea minorităţii ceea ce i-a promis, o lege numai a ei, cu autonomie culturală pe copertă, înainte ca asocierea cu actuala guvernare să-i corodeze iremediabil imaginea, chiar şi în ochii porcini,  dar dedicaţi cauzei, ai lui Csibi?

La USL, în schimb, e atmosferă faină, picnic la iarbă verde, pe buza tranşeei. Cheful se-ncinge:  PNL aduce oratorul, PC vine cu televizorul iar PSD se zbenguie cu tineretul, scos în faţă la horă, sub privirea atentă a maturilor şi a bunicuţei. Dar fiindcă sînt oameni serioşi, în care Natiunea îşi propteşte speranţa, vor şi munci,  patriotic: vor depune două moţiuni simple, cam pe săptămîna viitoare, ca să se audă şi ei vorbind frumos la TVR.

Nici pe cîmpul de luptă nu se întîmplă mare lucru, doar poporul rătăceşte abulic printre ruine,  în lumina chioară adusă cu avionul de la Ierusalim , puţin mai sătul după  cele 50 de milioane de ouă şi 3 milioane de miei, devorate de Paşti.

COW-BOY CU LIRĂ

Răpirea din serai deasupra canapelei din dormitor, tablou cu căprioare la pîrîu în antreu, peştele de sticlă pe mileul de pe televizor, motoceii-căpşună agăţaţi de cheile şifonierului, trandafirii de plastic din camera bună, colecţia de spay-uri goale de pe sobă, căţelul care dă din cap printre perniţe  în luneta Daciei tunate, penele din coadă de păun în vaze de plastic pe masa mare, păhăruţele cu lichid colorat din care nu puteai să bei dar puteai să rîzi de oaspeţii chercheliţi, cîrpa brodată de deasupra sobei: „Bucate bune am pregătit / Pentru al meu bărbat iubit”, unghia lungă de la degetul mic, bibeloul cu pescarul chinezesc din bibliotecă lîngă must-have-ul  „Arta conversaţiei”, poza cu chinezoaica 3D care-ti face cu ochiul, crucea fosforescentă cu Iisus. Şi altele. Multe altele. Poza cu mulţi dinţi a  frumoasei  şi sănătoasei  de pe coperta revistei „Femeia”, bătută într-un cui pe uşa budei din curte. Pe interior. Pe interior, plus foi detaşabile.

Pentru mulţi dintre cei ajunşi acum la vremea şi în funcţia deciziei pentru alţii, acesta a fost universul  pipăibil  în care au crescut şi s-au format. Aşa a fost, e drama unei generaţii subnutrite intelectual şi fugărită din tiparul ei, cu osebire  ţărănesc. Cultură de bariera oraşului, nici ţărînă-nici asfalt. A sobei cu lemne în blocul din panouri de beton. A supravieţuirii cu ulei pe cartelă şi coteţ personal  cu găini ouătoare  în marginea cimitirului.  E drama unei generaţii care a absorbit ( suspect de uşor şi cu mare poftă),  în locul Evangheliei după Ioan, epopeea de la Rusca: „Clipă, stai, opreşte-ţi zborul / Se prăvale compresorul!”. Iar  din perspectiva suvenirului colectiv, e mai degrabă generaţia moştenitoare a  slugilor clevetitoare decît a sinucigaşilor de onoare.

Iar cînd necazul naţional se suprapune refulărilor individuale, drama se amplifică exponenţial. O copilărie frustrată produce în capătul tunelului monştri ai urîtului.

Nu-i mare lucru cînd kitsch-ul se afirmă şi se consumă în spaţiul privat. Este, însă, o problemă, atunci cînd kitsch-ul iese în spaţiul public şi îţi sare la beregată, îţi ia la pumni retina şi îţi insultă reperele estetice prin decizii administrative sau politice.

În Deva au răsărit statui în mărime naturală: zîna cu lira (harfă, de fapt), cow-boy-ul cu cal şi pistol, violonistul (cu vioară, desigur). Sînt în aşteptare: soldatul cu puşcă, sirena cu coadă, girafa cu pui şi masculul aferent. Tot atîtea simboluri cultural-istorice ale oraşului de sub cetatea de pe Valea Mureşului.  Turnate în bronz, 1.500 euro bucata, made in Hong Kong. Coclite din facere, ca blugii prespălaţi.  Cu soclu de ciment şi travertin lustruit, se lăbărţează în iarba puţină care a mai rămas printre betoanele şi asfaltul ciuruit al oraşului. E rodul frămîntărilor interioare, întinse pe 10 ani, ale primarului Mircia Muntean. Nimeni, în afară de primar, nu le ştie povestea adevărată şi destinul.

Pentru că Arta, nu-i aşa, iubiţi concetăţeni, nu are nevoie de autorizaţii de mediu şi de urbanism, de hotărîri de Consiliu Local şi alte chiţibuşuri. De chitanţe, licitaţii şi avize. Hîrtii, prostii! Ce forţă, pe lumea asta, poate opri şuvoiul demiurgic ce clocoteşte în sufletul unui copil tomnatic, cu o copilărie lipsită de jucării, de cow-boy din plastic şi zîne cu liră? Ce piedică ar putea sta în calea împărtăşirii bucuriei împlinite cu poporul? Tocmai acum, cînd se (mai) poate? Oooo, nu!

 Arta, cînd îţi vine, apăi îţi vine!