luni, 23 mai 2011

Să racolaţi bine!

Responsabilul cu racolările de parlamentari care doresc să migreze la PDL este senatorul de Hunedoara, Dorin Păran. Informaţia i-a scăpat noului preşedinte al organizaţiei PDL Hunedoara, Dorin Gligor, într-un dialog telefonic din emisiunea „ORA EXACTĂ” (Antena 1 Deva). La o verificare ulterioară, surse din PDL au confirmat că fiecare organizaţie judeţeană şi-a desemnat un astfel de racolator, dintre parlamentarii proprii. Oamenii lucrează organizat, cu schemă, instituţional. Nu-i normal? Păi nu poţi lăsa banii de cumpărături la îndemîna oricui.
Nişte note:
1.       Verbul există: RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. (cf. DEX ’98)
2.       Cum poate fi denumit cel care execută RACOLAREA? Substantivul RACOLATOR nu există în limba română! În niciun dicţionar! Deci PDL-ul nu poate să aibă niciun racolator! Şi nici alte partide. În România nu se fac racolări, fiindcă n-are cine să le facă, racolatori neexistînd! Qed! Sau:
3.       Am descoperit, în premieră, în exclusivitate şi senzaţional!, unica desincronizare între limbă şi politică, deşi păreau că sînt inseparabile! Politica e cu un pas înainte. Limba vine din urmă, cu greu, depăşită de realitate. Dar vine, negreşit. Aşezaţi-vă liniştiţi, în poziţii confortabile.

Un comentariu:

  1. ATI CREZUT CA AM SCAPAT DE SECURITATEA COMUNISTA,NUMAI DUPA CE LEGILE VOR FI SCHIMBATE DUPA CELE DEMOCRAT EUROPENE VOM REUSII SA SCAPAM.

    RăspundețiȘtergere