VOTUL ŞI IDIOTUL

Deva a ajuns un oraş invadat de betoane şi asfalt, sufocat de praf. Normele de mediu prevăd ca fiecare locuitor al municipiului să beneficieze de 20 de metri pătraţi de spaţiu verde. În Deva sînt doar 3,5 metri pătraţi şi suprafaţa scade. Bolile pulmonare au aici incidenţa cea mai mare din întreg judeţul, în special bronşitele şi silicoza. Haldele de steril din jurul oraşului, cenuşa de la Termocentrala Mintia, praful de ciment de la Casial acoperă Deva. Supra-aglomerată cu maşini, aşezarea dintre dealuri se vede, de departe, într-un nor gri-roşiatic.

De alaltăieri, agresiunea împotriva spaţiilor verzi se acutizează, războiul cu clorofila devine şi mai agresiv. Precum omida păroasă a dudului, primarul Mircia Muntean distruge ultimele pete verzi din oraş. Gardul viu de pe bulevarde a fost scos cu excavatorul şi aruncat. A rămas o fîşie de pămînt sterp, care separă asfaltul străzii de cel al trotuarului.

Fac o emisiune de televiziune la Antena 1 Deva, un talk-show pe această temă şi îi invit pe telespectatori să sune şi să-şi spună părerea despre ce se-ntîmplă sub nasul lor, în oraşul lor.

Şi sună unul. Pufnind pe nas de indignare şi de efortul de a combina cuvintele în propoziţii, îmi reproşează cu voce gîtuită: „io aşa ceva n-am mai văzut, sînteţi părtinitor, ce aveţi cu primarul, după cîte lucruri bune a făcut pentru oraş? Oricum, noi tot cu el o să votăm!”

În timp ce îmi caut atent cuvinele, ca să-i mulţumesc politicos omului pentru opinie, am o revelaţie. Am tot bătut apa-n piuă că avem polticieni nemernici, care nu ştiu decît să mintă, să mituiască alegătorii sau să-i prostească din vorbe, să culeagă voturi şi apoi să-şi vadă de interesele lor financiare. Că trebuie, vezi-Doamne, reformată clasa politică, pentru că de-acolo vine răul.

Greşit.

Politicienii îşi joacă rolul pe care îl ştiu, asta le e meseria, asumată şi tot mai des recunoscută fără jenă, de a înşela, democratic şi absolut legal, prostimea. Cît despre morală, iată axioma lor: singurul lucru imoral este să pierzi alegerile!

Răul vine de la ideea generoasă prin filozofie, dar odioasă prin efecte, a votului universal. A votului pe care îl poate exercita orice idiot care a împlinit vîrsta biologică de 18 ani. Nici măcar nu trebuie să ştie literele alfabetului, doar pentru asta-s făcute  siglele partidelor: săgeată, un trandafir, trei trandafiri, balanţă. Trebuie doar să nimerească desenul cu ştampila, şi cei mai mulţi reuşesc, după cum se vede.

Votul cenzitar, practicat şi în România timp de 53 de ani (1864-1917), recunoştea dreptul de a alege doar pentru cei care aveau un anumit venit anual. Plata impozitului pe venit ducea la recunoaşterea calităţii de cetăţean şi la dreptul de a participa, prin vot, la hotărîrile obştii. Şi se presupunea, în subsidiar, că acela care era în stare să-şi cîştige pîinea avea suficient discernămînt încît să distingă între bine şi rău, între adevăr şi înşelătorie. În acel sistem, aveau dreptul de a fi scutiți de censul de avere alegătorii care aveau calitatea de preoți ai parohiilor, profesorii academiilor și ai colegiilor, doctorii și licențiații diferitelor facultăți, inginerii și arhitecții ș.a.

Acum, ce să zic? Am întîlnit destui idioţi cu bani, precum şi destui sărmani cu o gîndire sănătoasă. Criteriul averii, în dobîndirea dreptului de a vota, nu mi se pare funcţional – azi, în România, peste un sfert din populaţie trăieşte sub pragul oficial al sărciei şi zău că nu-s toţi proşti, ba dimpotrivă. Şi nici măcar nu ar reduce vulnerabilitatea la mita electorală: aţi fi surprinşi cîţi oameni bogaţi se dau în vînt după o găleată, o umbrelă sau o brichetă, făcute cadou în campanie.

Dar un prag minimal de inteligenţă pare a fi necesar. Să zicem - aşa, de brainstorming- că partidele ar trebui obligate să renunţe la sigle, aşa încît să-i oblige pe alegători să înveţe măcar literele. Sau alegătorul să facă dovada că poate deosebi cu ce capăt scrie pixul sau, şi mai şi, să îşi scrie numele pe o foaie, dacă vrea să intre în cabina de vot. Puteţi continua înşiruirea de idei, pentru amuzament.

Un lucru e cert: votul universal, agravat în efecte de varianta  „uninominală”,  a dus la cea mai aberantă compoziţie a Parlamentului şi a dovedit că adevărata problemă nu e în tabăra politicienilor, ci în cea a alegătorilor. Iar cohortele de amărîţi de prin cartierele mărginaşe, bine umflate cu mici şi bere de către candidatul mai isteţ, vor bate la număr de ştampilări oastea firavă şi împărţită a celor care gîndesc mai departe de tranzitul intestinal al zilei de azi.