joi, 9 iunie 2011

EXCLUSIV: Primarul Nicolae Timiş trece la PSD

Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, ar putea anunţa astăzi înscrierea sa în PSD. Redacţiilehunedorene au fost anunţate în această dimineaţă că la Haţeg , la ora 15:30 se organizează o conferinţă de presă „bombă”, tema fiind secretă pînă la ora anunţată.
Tot astăzi, preşedintele Victor Ponta se află în judeţul Hunedoara, întîi la Petroşani şi apoi la Deva, unde se desfăşoară conferinţa municipală de alegeri a PSD Deva (ora 17:00). Oraşul Haţeg e fix pe traseul Petroşani-Deva, iar orele par să se potrivească.
La o analiză sumară, înscrierea în PSD e o mutare aproape obligatorie pentru Nicolae Timiş (care se declară „simpatizant PNL”). Pe PDL e foarte supărat, pentru că democrat-liberalii nu şi-au respectat promisiunea făcută fratelui său, defunctul deputat Ioan Timiş, căruia PDL i-a promis numirea în postul de judecător al Curţii Constituţionale. La PC, Nicolae Timiş a mai fost şi probabil nu i se pare interesant deloc să se reîntoarcă. Certat la cuţite cu preşedintele PNL Mircea Moloţ (cu care se află, de altfel, în proces), cu Mariana Câmpeanu şi, mai ales, cu Dan Radu Ruşanu, primarul Timiş nu se mai poate întoarce în PNL, deşi e în relaţii bune cu Crin Antonescu. Reprimirea lui în PNL, la intervenţia lui Antonescu, ar fi percepută ca un afront de către trio-ul PNL hunedorean.  În schimb, Crin îl poate plasa pe Timiş bunului său coleg de alianţă, Victor Ponta, ceea ce se va şi întîmpla, probabil, peste trei ore.
Veţi afla în premieră aici detalii despre conferinţa de presă „bombă” de la Haţeg.

UPDATE 1: Am avut dreptate, Victor Ponta, preşedintele PSD se află acum la Haţeg, unde a anunţat trecerea primarului Nicolae Timiş la PSD. Voi reveni.
UPDATE 2: preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ: primirea lui Timiş în PSD este o lovitură sub centură a colegilor din PSD. Voi avea o discuţie cu Victor Ponta. Vă anunţ în premieră că, la Haţeg, vom merge separat în alegeri, PNL şi PSD. În niciun caz nu voi merge de mînă cu Timiş în campania electorală. 
UPDATE 3: Nicolae Timiş, proaspăt membru PSD: trebuie să lăsăm orgoliile deoparte şi să avem un candidat unic al USL, pentru că acestă alianţă trebuie să cîştige. Nu am de ce să-mi cer scuze lui Moloţ.
UPDATE 4: A început Adunarea Generală a PSD, organizaţia municipală Deva, la care participă Victor Ponta. Candidat unic la preşedinţia PSD Deva este senatorul Cosmin Nicula. În sală este şi Mircea Moloţ, care a luat cuvîntul: politica este un lucru serios, trebuie să o facem serios, deşi, cîteodată, mă îndoiesc că o facem. Ponta, către Moloţ: Vă recomand să lăsăm deoparte orgoliile şi să avem candidaţi unici ai USL în toate localtăţile.  Petru Mărginean, preşedinte PC: Haideţi să nu fim supăraţi astăzi, să lăsăm deoparte orgoliile, să fim împreună. Florine (Oancea), Cosmine (Nicula), aţi auzit? Împreună! Duşmanul, vicleanul, bea un whisky dar nu doarme, vrea să ne dezbine. Costel Avram (preşedinte PRM HD): eu o să citesc discursul, că oratorul e la Bucureşti. Doamnelor, domnişorilor...domnişoarelor şi domnilor.(...) Sper să cîştigăm împreună alegerile, să scoatem PDL din viaţa politică. Florin Oancea (preşedinte PNL Deva): ca să rămînem uniţi va trebui să ne respectăm între noi, să nu furăm startul, să fim fair-play.
Aşadar, răfuiala de pe scena Adunării Generale a PSD, care părea iminentă, s-a reportat pentru întîlnirea restrînsă din această seară, între co-preşedinţii USL Hunedoara şi preşedintele PSD, Victor Ponta. Vom reveni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu