miercuri, 20 iulie 2011

PSD intervine şi îmi sugerează. Să mă opresc. Bine.

                                                                                    Stimaţi tovarăşi

Cu respect vă rog a aproba care dintre poziţiile reprezentate în planşa anexată îmi vor fi permise de-acum înainte pentru a le practica, cu totul ocazional şi numai cu tovarăşe membre ale partidului,  în serile lungi în care nu aprofundez doctrina PSD (desigur, numai în zilele libere şi de sărbătorile naţionale!).
Vă rog a tăia cu o linie roşie, suficient de groasă, situaţiile ilustrate alăturat, pe care le găsiţi  incompatibile cu statutul PSD şi, pe cale de consecinţă, al USL, şi care m-ar dezonora în ochii Partidului şi a protectorului său, al nostru, al tuturor: Sf. Laurenţiu N. Panfutie, hramul său fie lăudat!
De asemenea, vă rog să-mi transmiteţi lista completă a expresiilor pe care nu am voie să le folosesc pe acest blog. Şi am îndoieli, de exemplu, în legătură cu formulările: „PSD Hunedoara este o adunătură de ţărănoi” sau „ce legătură are, idioţilor tovarăşi, blogul meu personal şi ce scriu în el cu oricine şi cu orice altceva decît cu mine şi cu ce chelia mea vreau eu să scriu pe el?”.
Dragi tovarăşi, sînt conştient de înalta responsabilitate care îmi revine atît mie, cît şi la nemernica asta de Cioară - că nu ştiu ce-i fac! - să aducem USL-ul la guvernare şi pe Sf. Panfutie mai sus decît Tatăl, în pictura principală din Catedrala Neamului Prost , care, cu siguranţă, se va clădi la Boholt, colţ cu Şoimuş.
De aceea, vă rog, luminaţi-mi calea, să nu mai cad în greşeală.
Vă mulţumesc înaripat, tovarăşi!

4 comentarii:

  1. Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru susţinere şi pentru cuvintele frumoase adresate Partidului, dar am eliminat şi am restricţionat, temporar, comentariile la această postare. Vă rog să înţelegeţi că nu doresc să depăşim limitele decenţei. Mulţumesc pentru înţelegere!

    RăspundețiȘtergere
  2. liber la comentarii, rugămintea, însă, rămîne: în parametri urbani, vă rog.
    Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am descoperit acum blogul dvs. dupa ce v-am cautat in urma disparitiei de pe ANTENA.
    Strict la intrebare... doua raspunsuri:
    1. Dumneavoastra fata de Oracolul de la Soimus:
    pozitia 1
    2.Oracolul fata de Alin Bena:
    numai pozitia 11

    RăspundețiȘtergere
  4. In sfirsit ma vad si eu fata-n fata cu Sfintul Panfutie, fie numele lui laudat, ca m-am luminat.

    RăspundețiȘtergere