miercuri, 3 august 2011

Good bye, my friends!


CIOARA vă anunţă în premieră mondială şi judeţeană că PNL Hunedoara şi-a luat adio, în această seară, de la Cosmin Costa, Marcel Morar şi Ioan Dabelea.  
Primii doi au fost până mai ieri viceprimari ai Devei, „doi băieţi cu care n-o să mă mai întâlnesc niciodată”, după cum grăit-a fostul lor şef, Mircia Muntean. Cu 85 de voturi pentru excludere, 8 nule şi unul împotrivă, cei doi secunzi ai lui Mircia au fost alungaţi din PNL Hunedoara.
Căsăpirea lor a fost posibilă la nivel local, după ce Consiliul Local Deva i-a schimbat din funcţiile de viceprimari, altfel ei trebuiau excluşi de către Delegaţia Permanentă Naţională a PNL.
CIOARA vă informează că de mare ajutor în această lucrare a fost chiar Instituţia Prefectului, care nu a atacat hotărârea Consiliului Local Deva, pentru că doamna care se ocupă de legalitatea documentelor votate în CL-ul reşedinţei de judeţ se află în concediu. Altfel, Costa şi Morar nu puteau fi daţi afară decât cel mai repede în luna noiembrie, când ar urma să se întrunească Delegaţia Permanentă Naţională a PNL. În calitate de viceprimari, ei nu puteau fi excluşi din partid decât de forul naţional, din care făceau parte de drept.
Şi uite aşa, Costa se poate ocupa de raliuri şi Morar de panourile publicitare sau, poate, UNPR-ul îi aşteaptă cu braţele deschise, că doar e partid mic, cu orgolii mari. Şi toate astea s-au petrecut, tocmai când Mircia Muntean ne spunea că viceprimarul Cosmin Costa „a adus modernismul în Deva, a adus un model unicat de trecere de pietoni, care costă 8.000 de dolari, şi mai aduce încă cinci, face cişmele”.
Soarta fuse crudă şi cu Ioan Dabelea, fost viceprimar la Haţeg. Şi el a fost trimis acasă de către acelaşi for de conducere judeţean al PNL.
Săgeata se-nfipse,
Sînjele iar curse!
                                                                                                                     Monalise Hihn

2 comentarii:

  1. Apropo de acel model UNICAT de trecere de pietoni ( probabil unicat deoarece este una singura in Deva , in dreptul BCR ) : lucruri prezentate ca fiind de pionierat si realizate in premiera in Deva si in tara , sunt realizate la altii de mult si la un nivel de normalitate . Sa ma explic : am parcurs de curand un traseu f. frumos : Tg.Jiu - Drobeta Tr. Severin - Orsova - Baile Herculane - Caransebes - Hateg . Vreau sa va spun ca astfel de treceri de pietoni ca cea UNICA din Deva se gasesc in numar mare prin foarte multe localitati de pe acest traseu , in sate si comune amarate prin care trece acest drum national ... Deci povestea ca SUNTEM PRIMII , DOAR LA NOI S-A FACUT ASA CEVA , etc . este specifica limbajului celui mai mare LAUDAROS cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu pe aceste meleaguri ....

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi e UNICAT fiindcă doar a noastră a costat 8.000 de dolari, celelalte au fost, cu siguranţă, mai ieftine!

    RăspundețiȘtergere