Vă mărtursesc că am ezitat mult pînă să public această scrisoare, chiar şi după ce am obţinut acceptul Lilianei. La ce bun? Ca oamenii să citească şi să fie, eventual, impresionaţi cam cinci minute, să dea „like” sau să comenteze? Ca instituţiile statului să aibă o minimă şi decentă şi utilă reacţie? Ca vreun ONG de profil să găsească aici un subiect? Habar nu am. Un lucru e cert: nimic nu poate fi mai rău decît tăcerea.
De aceea public această scrisoare. Liliana este o femeie extraordinară şi confesiunea ei nu ar fi existat dacă situaţia sa nu era critică, vă rog să mă credeţi, ştiu ce vorbesc. Voi lua legătura cu Liliana şi, dacă acceptă, vă stau la dispoziţie cu datele ei de contact. Mulţumesc!
De aceea public această scrisoare. Liliana este o femeie extraordinară şi confesiunea ei nu ar fi existat dacă situaţia sa nu era critică, vă rog să mă credeţi, ştiu ce vorbesc. Voi lua legătura cu Liliana şi, dacă acceptă, vă stau la dispoziţie cu datele ei de contact. Mulţumesc!
Buna, Alin!
Articolul tau “Hunedoara, judeţul handicapaţilor închipuiţi. Pe sume uriaşe. Medici acuzaţi de corupţie.”, publicat recent pe blogul “Cioara vopsita”, mi-a dat de gandit.
Si asta pentru ca si eu sunt sau, mai bine spus, am fost intr-o situatie similara, adica incadrata pana acum, recent, in grad de handicap accentuat.
Tu ai dreptate in tot ce spui, nu comentez!
Dar se pune intrebarea pentru mine: cum trebuie sa ma consider eu, care din 2008 beneficiez de certificat de handicap si care intentionez sa solicit – am facut-o deja! – prelungirea acestuia?! In care categorie sa ma incadrez eu: in a persoanelor care beneficiaza de drept, ca urmare a unor evenimente nefericite de viata sau in categoria bolnavilor inchipuiti, contrafacuti sau cum vrei sa le spui, care in mod cu totul abuziv, nerusinat chiar, beneficiaza de drepturile prevazute de Legea 448/2006 (republicata si cu modificarile ulterioare), privitoare la protectia persoanelor cu handicap?
Cum ar trebui sa ma simt eu?
Eu, care acum 5 ani am fost diagnosticata cu o afectiune neoplazica (cu totul neasteptat!), am suferit o interventie chirurgicala, am facut chimioterapie, radioterapie, cu toate efectele adverse pe care le presupun acestea (ceea ce mi-a rasturnat viata cu 180 grade, nici in concediu medical nu voiam sa stau, dar sa ma pensionez medical!?) sunt inca in tratament si care de ceva vreme (demult!!) incerc sa ma intorc in activitate si... nu reusesc?!
Eu, care am vrut sa fiu (cu exigenta!) si sotie si iubita si prietena si mama iubitoare si gospodina si bine pregatita profesional (cred ca am vrut prea mult!) ?!
Eu, care am apelat la toate institutiile guvernamentale locale si nu numai, pentru ajutor financiar, fiind familie monoparentala - aproape ca am cersit, pentru copiii mei?!
Eu, care imi cresc copiii singura – cu ajutorul Lui Dumnezeu! – dinainte sa implineasca 13 ani, straduindu-ma sa fiu si la seviciu (uneori, destul de des, pana seara tarziu si sambata si chiar duminica) si la scoala, la sedintele cu parintii si la examene si in orice alte activitati, ca orice parinte, de altfel, preocupat de buna crestere si de educatia copiilor sai?!
Eu, care fac voluntariat din proprie initiativa, mergand in spital si discutand cu bolnavii de cancer, impartasindu-le din “experienta” mea, dar, mai ales, ascultandu-i, pentru ca o consiliere psihologica, stiu, nu exista decat teoretic ?!
Eu, care acum, pe 5 august, ar trebui sa ma prezint la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, pentru prelungirea certificatului, lucru pe care, crede-ma nu as mai fi vrut deloc sa-l fac, dar sunt nevoita, pentru ca situatia este inca destul de critica si delicata, pentru ca ma aflu la o raspantie si nu reusesc sa-mi mai gasesc locul, chiar daca eu ma consider o invingatoare, pentru ca eu zic ca am invins cancerul!
Fiecare fraza scrisa aici ar mai fi putut fi dezvoltata, dar si asa cred ca am abuzat, ai tu destule probleme, nu vreau sa te mai incarc si eu, mai ales ca nici timp prea mult la dispozitie nu cred ca ai!
Deci, tu, Alin, dupa articolul publicat de tine si amintit mai sus, din ce categorie crezi ca fac eu parte? Poti sa-mi spui orice, chiar dur, nu ma supar, de fapt, te rog sa fii deschis, am nevoie de asta, m-ai ajuta mult.
Iti multumesc,
Liliana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu