vineri, 23 septembrie 2011

De la Gostat la Mall: distanţa dintre generaţii

Cu oareşce stupoare, vă anunţ că fiica mea a împlinit 14 ani. Adică buletin, creion de ochi, gaşcă de prieteni şi teste greoaie la şcoală. Nu ştiu cînd au trecut anii de cînd avea numai 52 de centimetri şi pînă acum cînd pantofii mei îi sînt prea mici...E de necrezut. 

Uitînd-mă la ea mi-am dat seama că îmbătrînesc, deşi nu cred că ăsta e cuvîntul potrivit...E mai mult o senzaţie de "gol", senzaţia că ce sau cum am trăit eu nu mai e valabil şi nu se va mai repeta. Nu ştiu, poate  e golul acela dintre generaţii, "gap"-ul despre care se filozofeaza de cînd lumea şi generaţiile.  

Mă surprind uneori în postura de judecător care taxează anumite apucături care nu existau pe vremea mea. Vedeţi? Expresia "pe vremea mea" este chintesenţa acestei diferenţe dintre generaţii. Tuturor ne vine rîndul să spunem vorbele acelea, cu toate că sîntem conştienţi că odraslele noastre trăiesc într-o lume nouă. Dar generaţia asta căreia noi i-am dat viaţă are şi o profunzime pe care o ascunde sub vreo treizeci de straturi numite "cool".

E "cool" să fi un copil al secolului 21, fără temeri, fără framîntări şi mai ales cu tehnologia momentului la dispoziţie. Profunzimea aceea ascunsă e demascata numai accidental şi numai în prezenţa celor care le sînt rude de sînge. În rest, nu e "cool" să te arăţi sensibil în faţa mulţimii (prieteni, colegi sau profesori)...Dacă nu eşti "tare", nu te adoptă haita şi nici nu te iartă pentru "slăbiciuni".
Anul acesta fiică-mea m-a supus unui exerciţiu de memorie extrem de interesant. Din senin, m-a rugat să îi povestesc despre comunism. Aproape obsesiv, în fiecare seară, rugămintea ei era să îi spun o "poveste" de pe vremea lui Ceauşescu. Am început prin a-i spune că ceea ce va auzi nu vor fi poveşti şi apoi i-am prezentat profilul lui Ceauşescu, că doar era musai să priceapă cine ne-a vîrît în groapa cu lei moscoviţi. A fost ca şi cum i-aş fi povestit despre Moş Crăciun...Ceauşescu, că şi Moş Crăciun e un personaj de basm, nu? 
I-am repetat că astea nu sînt basme, dar dacă chiar vrea o comparaţie între Moş Crăciun şi Ceauşescu, diferenţa e că Moş Crăciun a adus întotdeauna daruri, pe cînd Ceauşescu ni le-a luat pe toate. Fiică-mea a rîs...eu nu prea. Dar în gînd am zîmbit şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că ea nu ştie şi nu va şti niciodată diferenţele dintre copilăria românilor din generaţia mea şi copilăria celor care s-au născut în anii '90.
Serialul "Comunismul lui mama" a continuat cu descrieri ultra-detaliate (la cerere) despre cum arătau magazinele înainte de '89. 
( "Unde era Mall-ul, mamă?"- "Iubito, "mall" nu era un cuvînt pe vremea aia, darămite o clădire. Noi aveam gostat, alimentară şi Fondul Plastic." - "Gostat???" *rîsete îndelungi*). 

Apoi au urmat episoadele cu: cine erau pionierii, de ce nu am vrut să devin membră de partid, cum ne "distram" de 23 August în pluton, pe 32 de grade Celsius, şi desigur, n-am omis să-i povestesc ce se dădea la televizor. ( "Nu aveai Cartoon Network?" - "Nu scumpo, se numea "Telejurnal")

Sigur, fiică-mea a rîs nebuneşte dar cred că a fost doar din cauza felului în care i-am povestit, şi nu pentru că nu a înţeles nenorocirea în care am fost obligaţi să trăim...pentru că la un moment dat a încetat să rîdă şi m-a strîns în braţe şoptindu-mi cît e de bucuroasă că am scăpat şi că ne putem bucura împreună de o viaţă normală. Sensibilitatea ei m-a mişcat şi mi-am zis că poate nu există nici o diferenţă între generaţii atîta vreme cît ambele apreciază libertatea la justa ei valoare şi se bucură de ceea ce le oferă momentul.

Oricît aş cîrcoti împotriva unor idei ale noii generaţii, tot mă bucur de ceea ce există în prezent, împreună cu cei de vîrsta ei. Nu mai am temeri, nu am framîntări legate de libertatea minţii mele şi iată, chiar nu mai pot supravieţui fără tehnologia momentului. 

Nu am fost alterată de comunism , poate şi pentru că am avut norocul să gust libertatea cînd aveam 20 de ani...dar nu voi uita niciodată, nu am voie. 

Desigur, am profitat de curiozitatea fiicei mele şi i-am deschis apetitul pentru lucrurile care cred că ne-au făcut nouă copilăria un pic mai frumoasă decît a lor. 
 "Ţară, ţară, vrem ostaşi!", de-a v-aţi-acunselea cu "urma scăpa turma", Şotron, Fazan...Bicicletă Pegas, jocurile feţelor "de-a gimnastica" unde toate vroiam să fim Nadia Comaneci sau Emilia Eberle...Telefonul fără fir şi multe altele...Adică joacă în aer liber! Nu tu telefon mobil cu apps-uri, nu tu computer, Facebook, televizor, Xbox, Yahoo Messenger! Doar aer curat, rîsete şi obraji îmbujoraţi.

Fiică-mea şi-a plecat ochii...Ştie că a început să depindă prea mult de distracţiile între patru pereţi, cu un ecran în faţă, dar încă mai e pasionată de ieşitul "afară", chiar dacă nu o face că să joace şotron sau fazan. 

Atîta mai sper: ca tinerii aceştia pe care îi iubim să aibă nişte oportunităţi reale în viitor, şanse sănătoase pe care cei din generaţia noastră nici măcar nu le-am visat cînd aveam 14 ani. 

Urma scapă turma.  : )

                                                                                                                                                             Monica Cucu

2 comentarii:

  1. Aloooo!
    Buna ziua la toti. D-ra Monica, mai trimiteti macar dumneavoastra ceva ca sta cioara flamanda.
    Ca d.l Alin cred ca abia-si revine pentru ca vis-a-vis de sediul d.lor a fost paranghelie mare cu zgomot puternic si miroase ametitoare si nu s-a putut cucintra catre litere. Da bine ca au avut la indemana berea si micul lu Dom Mirciia.
    Si n-au mai aparut nici obsedatii aia cu „huooo” si „jos” si „rusine” etc. Ce sa fie oare cu linistea asta? Aualeuuuu, doar nu erau si ei tot din biroul ala din apropierea manifestatiei cultural-artistice ?? Mai stii, asta sa-i fi potolit ?

    Sandelul Mititelul

    RăspundețiȘtergere
  2. Toate generatiile au farmecul lor,de aceea ar trebui sa fim ingaduitori.

    RăspundețiȘtergere