luni, 12 septembrie 2011

Ţebea

Cînd dulăii se întîlnesc pe un tăpşan neutru, întîi se amuşină sub coadă. În funcţie de rezultat, se încaieră sau se înhăitează. Dacă lucrarea se face în prezenţa unui sobor de preoţi, cinci soboare de jandarmi şi un sfert de batalion de gură-cască, miroseala reciprocă e denumită festivitate şi e aşezată în deschiderea unei serbări populare.

Şcoala politică de toamnă la cort. Mai precis la cortul PNŢCD. Băă, zice un asudat, băă, dacă vreţi să faceţi politică tre’ să ştiţi aşa: că la ăilalţi tre’ să le fie frică de voi! Altfel n-aveţi ce căuta! O duzină de juni acneici, cu veste galbene şi ochi albastru pe ele, sorb învăţătura predicatorului. Păi băă, continuă ăla, cum adică, trece Vadim pe lîngă voi şi voi tăceţi? Nu, băă, huooo, aşa tre’ să strigaţi, huooo, că-i un comunist, un securist! Hai, mă, să mergem, mergem? – prinde curaj un june, al cărui viitor politic, iată, s-a deschis în acea clipă astrală în care a priceput ce e politica.

Alai PNL cu Crin printre grătare, mese de lemn lipicioase de la bere, frunţi lucioase. Scăpaţi-ne de ăştia, domnu preşedinte! – se ridică unul dintre virşli. Mai e puţin, împreună cu dumneavoastră o să-i dăm jos, zîmbeşte Crin. Salută larg, se-nclină, lumea îl recunoaşte. Hai, mai departe! Alaiul îngeresc al mîntuirii e purtat la juma’ de metru deasupra pămîntului, pe norişorul pufos al speranţei populare. În urma lor, aceeaşi masă: dă-i, bă, dracu’, că nici ăştia nu-s mai buni, şi ăştia dau numa' din gură, să ajungă la ciolan! Da, bă, da’ ăştia n-o tăiat salariile, zice altul. Io ştiu ce-o mai fi? - cuvîntă al treilea, dilematic, reflexiv, profund. Îi mai înalt decît la televizor, zice o tîrgoveaţă care se joacă, gînditoare, cu o scobitoare într-un rest de muştar.

Noua Dreaptă face gălăgie. Sînt singurii mai turaţi şi, de departe, cei mai tatuaţi. Agită steaguri verzi, scandează ca la meci. Mîndri-eee na-ţio-na-lă! Au tarabă. Un bust cu Zelea Codreanu din ghips costă 25 de lei. Un tricou negru, cu emblema Gărzii de Fier, 20 de lei. Moţii nu se-nghesuie. Un student cu coadă mai că şi-ar lua tricou. Nu-l lasă gagica. Trei bruneţi împart fluturaşi, traşi la xerox, tăiaţi cu foarfeca. Lupta continuă! Nu vor euro, nu vor Schengen, nu vor bănci străine. Vor să facă un stat al ţiganilor în Asia, după modelul statului Israel. Ro-mâ-ni-a! Dem-ni-ta-te! Ăştia a cui îs? – întreabă o babă. Drac să-i fută, cre’ că-s cu Vadim, zice moşul, mai priceput în trebi politice.
În inima Ţării Moţilor, lîngă mormîntul sfînt al Crăişorului Munţilor, aducem prinosul nostru de recunoştinţă înaintaşilor care au făurit istoria neamului românesc, prin doinele noastre, prin cîntecele atît de dragi poporului nostru strămoşesc, prin portul nostru popular, în acestă zi de toamnă aurie. Etc. Mărioara Murărescu, desigur.
Geaba se agită SMURD-ul să supravieţuiască, n-apucă la şmenozeală. Echipajul de intervenţie de la Ţebea e de la Axis, firma lui Ionuţ Rudeanu, nepotul UNPR-istului Nea Mişu Rudeanu şi junerele Buldogului Vasile Blaga. Firmă mică dar bine orientată în teren, Axis e cu lipici la contractele pentru servicii de urgenţă medicală, plătite din bani publici, în timp ce SMURD-ul, un serviciu public de urgenţă, răsuflă tot mai greu. Treabă bună şi cu miros de învîrteală dinspre Consiliul Judeţean, care-şi strînge de gît propriul copil, dacă iese paraua în privat.
Alt Blaga, mai mult porumbelul păcii decît buldogul cu acelaşi nume, deputatul de Orăştie, Iosif Veniamin Blaga, s-a scos la licitaţie în văzul lumii. Bă, io fac politica mea! Care mai vrei, care mă iei? Ăveilăbăl! El depune coroană în nume propriu, el stă separat de grupul PDL, partidul care l-a promvat parlamentar, el nu împarte virşlul de partid în cortul alb al portocaliilor. El e salvatorul delfinilor din Marea Neagră, îndepărtat karmic de frămîntarea măruntă a pulimii, căreia n-are de ce să-i dea socoteală.
Florin Cazacu, primarul Bradului, mă pupă pe obraz. Stă ascuns la umbră, în sectorul PSD din cortul USL. E abulic şi mulţumit. Fac ce fac în fiecare an pe vremea asta, la Ţebea, ce să fac? Am auzit ce-ai făcut tu, banii n-au miros, nu? Nu, Florine, nici a gogoşi nu miros, nici a promisiuni fără acoperire, nici a populism de joasă speţă, nici a manipulare. A fost la o nuntă sîmbătă noaptea, e cam varză la stomac, altfel s-ar da cu moto-parapanta, cu Coconea, pe deasupra grătarelor, da-i e frică să nu vomeze pe electorat. N-are treabă, e baştan în Brad, va fi reales la anul, numai prostii să nu facă.
Trei lei o apă plată, şi aia caldă. Păi cum să nu bei bere?




5 comentarii:

  1. Comemoratu/sarbatoritu? s-ar intoarce in mormant !
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni

    RăspundețiȘtergere
  2. Paragraful de deschidere m-a facut sa rid cu mare pofta - e genial!
    Restul textului e zdrobitor de bun, aproape socant in acuratetea cu care expune izmenele rupte ale politicii romanesti, dar si ciorapii gauriti ai alegatorilor.
    Alin, da-mi voie sa te numesc "Caragiale al secolului 21"! Ai si mintea si "penelul"! : )

    RăspundețiȘtergere
  3. mulţumesc, Monica, dar eşti mult, MULT prea generoasă! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi, abia ce-ai anuntat ca intri in politica si deja apar laudele.
    Eu zic sa fii sceptic pentru ca asta poate fi o strategie de campanie : "sa-l laudam ca sa i se urce la cap"...

    A. Maximus

    RăspundețiȘtergere
  5. @A.Maximus: clar, asta-i strategia LOR, să mă moleşească! Deja mi-au dat tuleiele la musteaţă şi mi-am tras lornion!

    RăspundețiȘtergere