luni, 16 aprilie 2012

SĂCĂRÎMB, MUNŢII DE AUR - Înălţarea steagului la Hondol

An de an, în a doua zi de Paşti, locuitorii satului Hondol şi fiii satului, risipiţi în cele patru zări, se strîng, cu mic, cu mare, la o festivitate ce datează de pe vremea primilor colonişti străini sosiţi aici: ridicarea steagului.

Obiceiul, cu o vechime de peste 200 de ani, are atît conotaţii religioase, cît şi istorice.

În Săptămîna Mare, doi dintre tinerii din Hondol sînt aleşi stegarii satului. Aceştia sînt, obligatoriu, neînsuraţI, cu armata făcută, şi se numesc crai şi comornic. Conform obiceiului, stegarii sînt cei care vestesc Învierea Domnului Isus Hristos, prin ridicarea steagului şi bătăile de toacă. La sărbătoarea din anul 2000, crai a fost ales Cosmin Butuc, iar comornic Nicolae Pop, ambii în vîrstă de 24 de ani. 
În lunea Paştilor, dimineaţa, sătenii din Hondol se adună în curtea bisericii, aşteptînd terminarea slujbei religioase şi de pomenire a morţilor. În cimitir, lîngă biserica satului, începe să se audă toaca.
În tot acest răstimp, în curtea cimitirului este adus steagul, din locul în care fusese îngropat cu un an înainte.
Este mare, alb, simbolizînd pacea şi Învierea lui Isus Hristos şi este prins de o rudă (prăjină) lungă de 7 metri, care este aşezată pe două scaune.
Respectîndu-se tradiţia, steagul este însoţit de un alai vesel, cu ţigani lăutari din Geoagiu, aceiaşi care vin aici de ani de zile. Din cînd în cînd, se aud bubuituri puternice, ca de tun. Şapte ţevi lungi de peste doi metri sînt rezemate, cu gura în sus, pe o bucată masivă de lemn. Lîngă ţevi, ca un adevărat servant de tun, stă un copil. "Eu bag în ţevile ăstea de 4 ţoli boambe mari de carbid. Ţevile sînt înfundate la capătul de jos cu dopuri de lemn şi găurite la trei palme deasupra dopului.
După ce le-am încărcat cu carbid, pun apă, iar la puţin timp după aceea, cînd s-au amestecat bine, le aprind cu un şomoiog. Şi bubuie!", spune Nicu Cătană, de 13 ani.


La ora 14, preotul satului, Ioan Purtător, se adresează mulţimii, aducîndu-le aminte celor prezenţi vechimea şi provenienţa acestui obicei de ridicare a steagului. "În timpul stăpînirii austro-ungare, transilvănenii aveau puţine drepturi în ceea ce priveşte identitatea naţională. La cererea lor, Curtea Aulică de Monetărit şi Minerit de la Viena le-a îngăduit ca, la marile sărbători religioase, poarte tricolorul fie la brîu, fie în alt loc, pe costumul popular. De aceea pe steag, alături de icoana Răstignirii, au fost prinse bentiţe tricolore.
Conotaţia religioasă a acestui obicei este legată de steagul alb, simbol al păcii şi al Învierii Mîntuitorului Isus Hristos", povesteşte cu voce tare preotul, înain­te de a binecuvînta săr­bătoarea.
 
Stegarii, îmbrăcaţi în costume populare peste care poartă un sacou "nemţesc", se ridică pe scaune şi îşi rostesc, fiecare, monologul tradi-ţional. Craiul, ţinînd în mîna dreaptă o secure de lemn, zice: "Iată-ne şi în acest an cu frumosul nostru obicei de ridicare a steagului, la Sfînta Sărbătoare de Înviere a Domnului. Iată ce înseamnă frumosul nostru obicei: tinerimea adultă de sex bărbătesc din satul Hondol se adună la cimitir, în seara Sîmbetei Mari, unde pun o toacă, iar noaptea nu dorm şi bat toaca. Ea vesteşte lumii străjerii de la mormîntul Mîntuitorului nu dorm, iar steagul înseamnă steagul alb al păcii cu care Domnul nostru Isus Hristos a înviat din morţi, precum se vede şi în icoana Patimilor din Săptămîna Mare. Iar noi, adresîndu-vă încă o dată scumpul nostru salut creştinesc «Hristos a înviat!», dorim ca Sfînta Sărbătoare de Înviere a Domnului să vă găsească întru mulţi ani fericiţi şi voie bună.
 
Comornicul este cel care poartă comoara satului, o bucată de lemn lungă de 30-40 de centimetri, rotunjită la capete. Comornicul, urcat pe un scaun, spune: "Onorat public, amicul meu întîi vorbitor v-a arătat ce înseamnă frumosul nostru obicei, ridicarea steagului la Sfînta Sărbătoare de Înviere a Domnului. Tinerimea adultă de sex bărbătesc din Hondol a organizat o petrecere în a doua şi a treia zi de Paşti. Cei care aveţI fete pe la casele dumneavoastră să le aduceţi şi pe ele la petrecerea noastră, că dacă nu le veţi aduce, vom veni noi şi le vom fura şi nu vi le vom mai da înapoi ! Aşa cum au făcut romanii, cînd au furat fetele sabinilor !"
 
După ce au rostit aceste monologuri, stegarii îşi strigă zestrea, într-un mod mai spectaculos: "Am strînşi 5 milioane de lei şi ofer două fele jumate de vinars (o fele înseamnă jumătate de litru-n.n.) şi 300.000 de lei pentru cei care mă vor ridica cu scaunul!", spune craiul. Nici comornicul nu se lasă mai prejos: "Am trei milioane de lei şi ofer o fele jumate de vinars şi 150.000 de lei pentru cine mă va ridica cu scaunul!"
 
Stegarii sînt ridicaţi,de cîte trei ori craiul şi de două ori comornicul, odată cu înălţarea steagului, în bubuiturile încărcăturilor de carbid.
După ce steagul este ridicat, este purtat spre sat de doi tineri. La ieşirea din cimitir, steagul este coborît în bernă, în memoria celor care au murit de tineri. Mulţimea sătenilor se împrăştie pe la case, unde îi vor aştepta cu ouă roşii, cozonaci şi prăjituri, vin şi ţuică, pe stegari. Aceştia, însoţiţi de ţiganii lăutari şi de cei doi purtători ai steagului, străbat satul, intrînd în fiecare dintre cele 250 de case, unde le iau la joc pe fetele şi femeile gazdă.
Petrecerea durează pînă a doua zi în zori, iar la ea participă toată suflarea satului. Atunci este îngropat steagul, iar toaca şi ruda sînt depuse în podul Căminului Cultural, într-un loc ferit de soare şi umezeală.

În anul 2000, sătenii din Hondol a trebuit să facă o toacă nouă, cea veche fiind transformată de copii în obiect de joacă şi distrusă.

Cheltuielile pentru această sărbătoare, care se referă la obţinerea autorizaţiilor de desfăşurare a petrecerii şi la plata muzicanţilor, cîte jumătate de million de lei de căciulă, sînt suportate din buzunarele stegarilor. Pe lîngă bunătăţile culinare cu care sînt omeniţi în fiecare casă, aceştia mai primesc şi cîte o sumă de bani, în final adunîndu-se, după aprecierea lor, cam patru milioane de lei, pe care îi împart cu ceilalţi doi tineri care au purtat steagul.

Toaca este cioplită dintr-un trunchi de paltin, lung de şapte metri. Ea este prinsă la cape­te cu un cablu metalic şi atîr­nată de un trunchi de co­pac, înalt de 4-5 metri. Cio­cănelele cu care este lovită  toaca se numesc tocoreze şi sînt făcute din lemn de frasin.
La  fiecare dintre capete, toaca are cîte 12 găuri, pentru o rezonanţă mai bună. În timp ce este bătută, tinerii îi imprimă o mişcare circulară. Bucăţile muzicale care se "bat" la toacă se numesc Şchioapa, Zdurăita şi Normala.

Steagul este făcut din mătase albă şi are forma unui pătrat cu latura de 80 cm, înconjurat de franjuri albi. Pe o parte este aplicată icoana Mîntuitorului, iar pe cealaltă cea a Răstignirii, ambele încadrate cu bentiţe tricolore. În partea de jos sînt cusute monogramele celor doi stegari şi anul desfăşurării sărbătorii. Ruda (prăjina) steagului are lungimea de şapte metri şi este înfăşurată în bentiţă tricoloră.  
Pe vremuri, bubuiturile erau produse cu treascul, un obiect cilindric, lung de 30 cm, din fontă specială, cu o gaură egală în diametru cu o coadă de mătură. În acest dispozitiv era introdus praf de puşcă, peste care se punea un strat de pămînt. Puşcaşul, cel care îi dădea foc, avea o tijă lungă de 3 metri, iar în vîrful ei un cui înroşit în foc, pe care-l introducea într-un mic orificiu existent la baza treascului, declanşînd detunătura. În 1985 s-a interzis folosirea treascului, din motive de siguranţă.
 
(Reportaj de Tudor Ştirbu, foto Zoltan Löcsei, publicat în ziarul HUNEDOREANUL de miercuri, 3 mai 2000)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu