Vladimir Brilinsky: De ce hrănesc eu cioara

  

De aia. Că așa mi-a venit mie într-o seară ideea de a descrie, simplu și concis, o perioadă fascinantă din istoria presei de după răzbelu lu Nea Nelu. Poate cineva să creadă că în acea perioadă existau jurnaliști fericiți ? Care își făceau munca, răbdând de foame, sacrificând familia, prietenii și sănătatea, trăgând, uneori zi lumină și noapte întuneric, pentru un ideal în care chiar credeau. Acela de a fi liber, de a te exprima liber și de a informa onest. 

Nu vreau polemici cu presa de astăzi, care nu mai are nimic din ceea ce noi visam odată, dar un lucru este  evident, atunci existau jurnaliști fericiți.

De ce mă alătur Ciorii Vopsite, acum ? Simplu, de drag de Alin. Trebuie, de la început, să știți că sfada și ciorovăiala au fost între noi un mod de viață. Nu-i împărtășesc toate atitudinile, nu fac cu el front comun în multe privințe, uneori chiar disprețuiesc modul lui de a se lupta pentru lucruri în care chiar crede, dar în care eu nu cred. Dar dincolo de toate astea, Alin Bena mi-a marcat profund ultimul sfert de veac, trăgând o brazdă adâncă în sufletul meu. 

Nota Benea: nu începeţi să plîngeţi, că nu ştiţi ce urmează :)

                                                                           continuarea, din 1 Martie pe www.cioaravopsita.ro