marți, 7 iunie 2011

Dovada trădării

Liberalii au stabilit candidaţii pentru funcţia de primar din partea PNL, care vor intra în evaluarea USL pentru alegerile locale.
La o analiză sumară a documentului oficial trimis redacţiilor din judeţ (vezi mai jos), se observă că PNL a propus candidaţi pentru doar 64 de primării, din cele 69 existente în judeţul Hunedoara.
Ce lipseşte din listă? Primăriile din 3 comune (Ilia, Răchitova şi Turdaş), un oraş (Haţeg) şi municipiul  Orăştie.
Cele trei comune sînt firimiturile pe care PNL a acceptat să le cedeze înfometaţilor din PSD – nu e puţin lucru, prin Ilia şi Turdaş va trece, cîndva, măreaţa autostradă, deci e rost de afaceri (mari!) cu terenuri. La Răchitova o fi avînd şi Nistor vreo nepoată, verşoară sau mîndruţă din tinereţe. La Haţeg, primarul Nicolae Timiş îi ţine încurcaţi pe liberali, nu e nici în PNL nici în afara lui (!) şi mai are şi fir direct cu Crin, deci Moloţ îl lasă, deocamdată, în treaba lui, pînă se mai răceşte problema.
Dar să laşi un municipiu, pe traseul autostrăzii, fără candidat din partea unui partid cu pretenţiile PNL, asta cum sună?
Păi sună bine, ca o invitaţie oficială a liberalilor pentru deputatul PDL Iosif Veniamin Blaga, pe care propriul partid l-a tras pe linie moartă. Blaga vrea neapărat să candideze la Primăria Orăştie dar pedeliştii locali îl susţin fără rezerve pe şeful de la Finanţe, Lucian Heiuş. Deputatul Blaga a recunoscut că e în negocieri cu USL (aici), dar nu era decis încotro s-o apuce: spre PSD sau spre PNL. Liberalii îl mai aşteaptă să se hotărască şi de aceea PNL nu şi-a nominalizat un membru de partid pentru candidatura la Primăria Orăştie. E o invitaţie dar şi un ultimatum, deputatul n-o mai poate lălăi foarte mult. USL are nevoie acum de parlamentari transfugi, pentru că e posibil ca Guvernul să îşi asume răspunderea pentru legea reorganizării administrative a teritoriului – deci adios Consilii Judeţene pentru majoritatea voivozilor de azi ai PSD şi PNL. Aşadar urgenţa e maximă, aşa că, probabil, săptămîna aceasta vom avea şi anunţul oficial al trecerii deputatului Iosif Veniamin Blaga la PNL.

UPDATE: dialog în direct, prin telefon, la emisiunea ORA EXACTĂ  (Antena 1 Deva) în această după-amiază:
Eu: - De ce nu aveţi un candidat PNL pentru Primăria Orăştie?
Mircea Ioan Moloţ (preşedinte PNL Huneodara): - Dacă nu aş fi într-o emisiune de televiziune, aş fi tentat să răspund "de-aia!". Dar nu-mi permit, aşa că nu comentez.
Eu: - Aşteptaţi pe cineva din afara partidului?
Moloţ: - Din afară, dinăuntru, vom vedea...

Mie îmi cam sună a confirmare, vouă nu?

       
Comunicat de Presa

                In urma sedintei Biroului Politic Teritorial al PNL Hunedoara, din data de 02.06.2011, au fost stabiliti candidatii pentru functia de primar din partea PNL care vor intra in evaluarea USL pentru alegerile locale din anul 2012.
               
<><><><><><><><><><><><><><><>

MUNICIPII

1
DEVA
FLORIN NICOLAE OANCEA

2
BRAD
VASILE BAREA

3
HUNEDOARA
OVIDIU MARIUS HADA

4
LUPENI
CONSTANTIN BRANDUSE

5
PETROŞANI
PETRE DOBRE

6
VULCAN
ALINA CIRSTOIU


ORAŞE


1
ANINOASA
PETRU NISTOR

2
CĂLAN
ADRIAN FILIP IOVANESC

3
GEOAGIU
RADU BOGDAN

4
PETRILA
CONSTANTIN RAMASCANU
5
SIMERIA
RADU PETRU PAUN JURA

6
URICANI
FLORIN CALIN


COMUNE


1
BAIA DE CRIŞ
ROMEO FARCAS

2
BALŞA
SIMION METESAN

3
BARU
AXENTE BOLESC

4
BĂCIA
ADRIAN RAT
5
BĂIŢA
CORNEL TOMA

6
BĂNIŢA
MARTIN BURLEC

7
BĂTRÂNA
NICA COSTA

8
BERIU
SORIN CARABAN

9
BLĂJENI
HORIA STRAUT

10
BOŞOROD
TIBERIU CACUCI

11
BRĂNIŞCA
TEODOR LAZAR

12
BRETEA ROMÂNĂ
IOAN JURJ

13
BUCEŞ
TRAIAN MARCUS ACHIM

14
BUCUREŞCI
MIRCEA GHILEAN

15
BULZEŞTII DE SUS
MIRCEA BRATINA

16
BUNILA
MIRCEA BISTRIAN

17
BURJUC
GABRIEL BARTA

18
CERBĂL
MIRON TICULA
          
19
CERTEJU DE SUS
PETRU ADRIAN CIMPEAN

20
CÂRJIŢI
DANIELA MARIA ADAM

21
CRIŞCIOR
OVIDIU ILIE FURDUI

22
DENSUŞ
SORIN STEFONI

23
DOBRA
EUGENIA LAZAR

24
GENERAL BERTHELOT
MARINA HUZONI

25
GHELARI
BOGDAN LASCUTONI
26
GURASADA
NICOLAE POPA

27
HĂRĂU
IOAN DORIN JIBETEAN

28
LĂPUGIU DE JOS
ALIN TRAIAN CHIOREAN

29
LELESE
GHEORGHE CUTINANT

30
LUNCA CERNII DE JOS
DANIEL ZEPA

31
LUNCOIU DE JOS
CALIN DORIN DUD
32
MĂRTINEŞTI
IOAN BURS

33
ORĂŞTIOARA DE SUS
VIOREL BODEA
34
PEŞTIŞU MIC
LOREAN CASIAN VOINA
35
PUI
VICTOR STOICA

36
RAPOLTU MARE
SOLOMON OANA

37
RIBIŢA
VASILE NITA

38
RÂU DE MORI
NICULITA MANG
39
ROMOS
HOREA STANCIOIU

40
SARMIZEGETUSA
MIHAI CORNEL TODONI

41
SĂLAŞU DE SUS
LUCICA ITUL

42
SÂNTĂMĂRIE ORLEA
IOAN VICTOR FILIP
43
ŞOIMUŞ
OVIDIU POPA

44
TELIUCU INFERIOR
DANIEL GHEORGHE PUPEZA

45
TOMEŞTI
GRIGORE TOMA

46
TOPLIŢA
IOAN CERISER

47
TOTEŞTI
IONEL COZAC

48
VAŢA DE JOS
CALIN MARIAN

49
VĂLIŞOARA
MIRCEA IOAN ROVINAR

50
VORŢA
RADU EMIL BUREANA

51
VEŢEL
IOAN CANCELARIE

52
ZAM
GHEORGHE SICRE



                                                           Presedinte Filiala Teritoriala PNL Hunedoara
                                                                                Mircea Ioan Molot

9 comentarii:

  1. No buna, Da` unde-i "tradarea"? Ca doar astia-s intr-o singura barca. Poate n-au candidati acolo. Ce conservatorii au peste tot ?!?!
    Intelgeam daca ziceai ca s-a imparteala da` asta cu "tradarea"..........
    Ce, au pus cumva de la PDL sau UNPR pe liste cumva?!?1

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonime, poate am fost eu prea subtil în explicaţii, îmi cer scuze: trădarea e a deputatului PDL Iosif Veniamin Blaga, care va trece la PNL (e un alt partid). Îţi pare trădare sau ce?

    RăspundețiȘtergere
  3. Din pacate,vom fi iarasi ce-am fost si mai jos decat atat ! (cu IV Sta... aaaa pardon, Blaga) in frunte)

    Eu is din Orastie, deci ma refer direct la chestia din titlu. Si semnez anonim pentru ca ma cunoaste femeile... scuze politicienii locali.

    Anonimus Maximus ( ca nu stuntem toti daci pe-aci prin Orastie !)

    RăspundețiȘtergere
  4. Apai Blaga tooooot pleaca de vreo 10 ani din PD. Eu cred ca nu o va face. Ca oricum Heius rulz in Orastie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Hopaa, au început să apară postacii de partid! Nu am de gînd să moderez sau să restricţionez comentariile, dar două reguli simple vă rog să le aveţi în vedere:
    1. Cei care scriu cu greşeli gramaticale flagrante vor fi banaţi.
    2. Idioţii vor fi banaţi. Spre binele lor. Au greşit blogul.

    RăspundețiȘtergere
  6. P.S.: Precizările de mai sus le-am făcut la un comentariu pe care nu-l mai vedeţi, pentru că l-am şters. Se încadra la punctul 2.
    Accept orice argumentaţie, oricît de colorată ar fi, în reperele unei logici minimale. Părerea celor care citesc pe-aici mă interesează în cel mai înalt grad, cu condiţia respectării regulilor expuse mai sus. Mulţumesc pentru înţelegere!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu pot decât să constat că Blaga este curtat de ambele tabere. Și văd că de ambele e curtat de la județ. Pe plan local, orăștian, nici o organizație nu l-ar vrea în fruntea listei.
    Singura întrebare este până când așteaptă unii după el (USL-ul) și până când îl mai duc ai lui de la județ (PDL-ul) cu preșul ca să nu plece din partid.
    Dincolo de candidaturi rămâne problema viitorului Orăștiei. L-am avut pe Blaga aici și am văzut ce (nu) poate face. E timpul să mai vină și alții. Ar trebui să fie și la primărie limită de două mandate, că li se urcă la cap și cred că-s nemuritori.
    Deocamdată , Blaga joacă și el la două capete.

    Anonimus Maximus

    P.S. M-a nedumerit puțin comentariul dvs. legat de postacii de partid , dar nu din cauza comentariului ci din cauza faptului că pe card nu aveam nici un ban și am crezut că vor să mă tragă pe sfoară.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ A. Maximus: nu aştepta niciun ban din partea mea, că eu sînt sărac iar tu nu te încadrezi la categoriile sus-pomenite, în niciun caz :). Nici eu nu-s foarte fericit cu verbul "a bana" (care, de altfel, nu există în dicţionarele româneşti, e o calchiere grosieră a englezescului "to ban") dar asta e, folosim romgleza de IT dacă dacii nu ne-au lăsat un fond lexical mai bogat!

    RăspundețiȘtergere
  9. in cazul ca nu este vorba de o dictatura,am sa comentez si eu.

    RăspundețiȘtergere