joi, 18 august 2011

De ce o fac?

De ce public înjurăturile senatorului? Ce am de cîştigat? Ce am de pierdut? Din ce plan diabolic fac parte? Are un rost, ajută la ceva? De mîine, viaţa va fi mai frumoasă? Merită să-mi risc, poate, locul de muncă, un salariu cel puţin sigur? Să-mi pun în pericol propriul copil, pe care să nu-l mai pot întreţine la facultate? Pentru ce? Pentru ca nişte anonimi să posteze în subsolul articolului comentarii cu înjurături? Pentru ca puţinii mei prieteni să adoarmă liniştiţi, văzînd că nu m-am schimbat? Pentru ca să-mi dovedesc mie însumi bărbăţia, să-mi verific, prin scris, virilitatea, la cei aproape 50 de ani?
De ce o fac?
Da, au fost intervenţii să nu public aşa ceva. E primul motiv pentru care le-am publicat.
Dar mai sînt multe altele.
În urmă cu cîteva zile, am făcut ceva: am cumpărat pîine cu preţ redus de la supermarket. Nu pe furiş, ascuns după cărucior, ci pe îndelete, în văzul lumii. Am vrut să simt umilinţa la care sînt supuşi, în fiecare zi, oamenii pentru care demnitatea e ultima redută la care au renunţat. Pentru care lucrurile acestea contează. Ai căror ani de şcoală, cărţi citite, sacrificii de tot felul, ale lor şi ale părinţilor de odinioară, nu valorează nici pe sfert cît un lanţ de aur la gîtul unui maieu de supraelastic. Sau cît dunga tricoloră din legitimaţia de senator.
Mi-am amintit, cu acea ocazie, o altă discuţie, la fel de privată ca aceea pe care am publicat-o, în întunericul nopţii. „Mă piş pe ei, cîţi o să voteze cu ăla şi cîţi cu mine?” zicea, atunci, parlamentarul, poate acelaşi, poate altul, cu un gest vag spre lume. Poate zicea despre amărîţii care cumpără pîine la preţ redus, poate urma să se pişe pe alţi amărîţi, care doar vizitaseră magazinul, ca pe muzeu,  discuţia era într-o parcare de supermarket. A trîntit uşa jeep-ului şi a plecat. Reţin crucea care se bălăngănea, vioaie, sub oglinda retrovizoare.
Da, ieri după-amiază am primit cîteva telefoane.
Problema mea este că, în fiecare zi, în fiecare oră, sînt supus eu însumi la un examen: mă piş sau nu pe cei 20 şi ceva de ani de jurnalism în care n-am pus botul? Ani în care am plecat imediat cînd mi s-a cerut să renunţ la valorile în care cred, sau să le încalc, măcar aşa, un pic, că n-o fi foc, ne înţelegem noi. Nu au fost ani uşori. Ce fac?
Un singur lucru:
citiţi!
(monologul scabros al senatorului a fost publicat pe acest blog, după cum am promis, exact între orele 00:00 – 05:00.  A meritat? Nu ştiu şi nu mă interesează, pentru că nu ăştia sînt termenii ecuaţiei, precum spuneam mai sus. La 5 dimineaţa, fix,  am scos postarea cu totul, să nu nimerească vreun copil pe-aici şi să vadă haznaua în care politicienii îi pregătesc un viitor luminos într-o ţară, desigur, frumoasă. Ca să mai spere, cît e tînăr!)

13 comentarii:

  1. Din pacate (sau poate din fericire, ca inca mai am suflet de copil) n-am apucat sa citesc monologul, dar nu cred ca am nevoie de prea multa imaginatie ca sa-mi inchipui ce viermi dezgustatori misuna in creierele politicienilor romani.
    Mi-e sila de toata tagma jegurilor care hotarasc nivelul de trai al oamenilor simpli; mi se rupe sufletul sa vad cum o generatie intreaga de adolescenti e "antrenata" pentru un viitor lipsit de calitate, vaduvit de valori si de posibilitati decente. Se zice ca speranta moare ultima, da' uite ca parvenitii au reusit s-o asasineze si p-asta.
    Nu stiu cine e politicianul pe care l-ai expus, dar cred ca numele lui nu are oricum nici o importanta, pentru ca face parte dintr-o lista lunga de nume sonore care au aceeasi valoare: Zero.

    Te admir mult pentru verticalitate, Alin. In acelasi timp insa, sint trista fiindca stiu ca eforturile tale nu fac decit sa-i intarite pe coiotii zilei...Sper ca ai un scut rezistent care sa te fereasca de muscaturi.
    Si mai sper ca cei tineri te citesc si se inspira din atitudinea ta. N-ar strica sa invete cum sa isi tina spinarea dreapta si gindul cinstit.

    p.s. Scrie. O sa citim. : )

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare ti-am spus vreodata cit sint de mindra de tine ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Îmi tot cade netul, de aia mă grăbesc şi nu pot să scriu decât - BRAVO!

    RăspundețiȘtergere
  4. D-le Bena ,
    Trebuie sa admiteti totusi faptul ca nu toti politicienii sunt la fel . Sunt si politicieni care nu au in dotare un dublu limbaj ci unul singur , decent , atat la televizor cat si in restul timpului . Ca exista si politicieni care si-au facut scolile la timp si pe bune , nu au obtinut cartoane la apelul de seara in loc de diplome . Ca exista politicieni care au o cariera profesionala adevarata si valoroasa in spate , pana la momentul intrarii in politica .
    Asta este . nu toti oamenii sunt la fel . Dar trebuie sa recunoasteti si faptul ca preferatii presei , in general , sunt politicienii " picanti" , ei sunt sarea si piperul presei si al televiziunilor .
    In acelasi timp nu toti jurnalistii sunt ca dumneavoastra . Imi aduc aminte de limbajul la fel de elevat folosit de jurnalistul Bogdan Chireac intr-o convorbire telefonica inregistrata si data pe posturile TV . Sau de ce nu chiar de ,, jegoasa care scrie la o fituica " asa cum ii spuneti dumneavoastra . De ce-i spuneti asa , nu e colega dumneavoastra ?
    Subiectul poate fi extins , dar acum nu e cazul .
    Cu stima ,
    Nicolae Schiau

    RăspundețiȘtergere
  5. D.le Aline
    Bravo! Nu numai fiica ta este mandra de tine.
    Mai suntem si alţii de aceeaşi părere. Eu sunt un alt anonim (nu m-ai cunoscut niciodată), deşi sunt cu o generaţie înaintea ta , te citesc cu plăcere (ca si pe Domn Sandu, de altfel) şi-mi place cum scrieţi. Numai că noi ăştia ca mine nu ieşim (din păcate poate?) cu comentarii aşa de des ca scuipicii ăia care grohăie si împroaşcă cu invective si înjurături, au n-au treaba ei dau cu noroi, dar niciodată nu şi cu părerea proprie strict la subiectul discutat! Şi nu ştiu de ce cred ca de fapt ei sunt cu adevărat în slujba altcuiva (ştim noi a cui, nu dăm nume). Î-mi place sa cred ca noi ăştia tăcuţii suntem mai mulţi decât ei.
    Pentru noi scrieţi Domnule Aline, Domnule Gruian şi D.ra Monalise.
    Iar înjurăturile ălora … nu le mai citiţi … unde a scuipat jacardeaua , pupă Vodă. Adică noi ăştialalţi mai mulţi dar tăcuţi.
    Pot fi găsit căci am şi un nume (repet, necunoscut) şi de care nu mi-e ruşine, aşa că semnez,
    Cu stimă Ghiţă POENAR

    RăspundețiȘtergere
  6. Londonezu'19 august 2011, 18:22

    Draga Aline, ca si fost coleg de banca (pt 1 an jumate, e adevarat), sunt mandru ca ai verticalitate. Sa raspund dlui Schiau, acei politicieni care au inca verticalitate, sunt din pacate foarte rara avis, inca 'nevopsiti', clasa politica romaneasca este in GENERAL la un nivel extrem de scazut, diletanta, superficiala, promoveaza non-valorile. Imi vei spune ca e 'usor de vorbit' de aici de malul Tamisei, poate! dar se vad si altfel lucrurile, sunt si alte mentalitati, atitudini. Stiu ca si noi am avut parte recent de turbulente majore in societatea de aici, si aici exista multe racile acumulate in timp. Dar, exista ziarism de buna calitate, si evident nu vorbesc de cei de la NOTW care s-au adancit intrun marasm din care nu au mai putut iesi. Deci ca sa-l citez din nou pe Ghita a lu' Orwell: Keep the aspidistra flying! Tine-o tot asa si noroc sa te poti mentine cu mintea ascutita, sa auzim de si mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  7. E adevarat si totusi trist. Un rol in imaginea politicianului roman il are si presa. Promovabilitatea in media o face in mare parte ziaristul, politicianul are si el calitatile si defectele sale. Evitarea si denaturarea adevarului duce la ascensiunea unor astfel de politiceni care acum ne trezim ca nu sunt ceea ce dorim noi de la ei.

    RăspundețiȘtergere
  8. da e plin de copii pe forumul asta care si google e greu de gasit, mai bine spune ca ti-a ordonat Molot sa o scoti

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule Anonim de pe urma, daca ti-e greu sa gasesti si cu Google "forumul" asta ... chiar sintem linistiti in privinta copiilor care ar fi putut, eventual, vedea postarea.
    Iar despre "ordonat"... cred ca dupa ani grei de slujba la baietii cu ochi albastri iti e greu sa te debarasezi de-un anume limbaj.
    Deci, s-auzim numai de bine.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Ultimul anonim: "Domnule", sunteţi foarte "curajos"! Îmi place mult când vă observ ce "bărbat" sunteţi ascunzându-vă identitatea. Sunt sigură că v-aţi fi vândut şi mama în regimul nu de multă vreme apus...

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonimule de la 17:53,20 august,ai vrea tu sa fii un ficior fain ca Alin Bena...Sa ai verticalitatea si onestitatea lui.Dar de ce intri pe acest blog, unde -dupa exprimarea ta atat de elevata-oricum nu intelegi nimic?Gaseste altele, care sa-ti indeplineasca cerintele "telectuale"!

    RăspundețiȘtergere