COMUNICAT DE PRESĂ Buna ziua, Gasiti in atasament un comunicat de presa legat de preluarea contractului de management al statiilor locale RTV. Multumesc Sabina Antoniu Asistent manager RTV |
CONTRACT DE MANAGEMENT AL STATIILOR LOCALE RTV
Realitatea Media a incheiat astazi un contract de cooperare cu Presa Zece, reprezentata de catre Rares Bogdan, coordonator al viitoarei retele locale a Realitatea TV. Contractul reglementeaza managementul si dezvoltarea a 29 de statii locale in tara. El intra in vigoare astazi si este vababil pana la 31 decembrie 2018.
Cele 29 de statii locale, care vor fi operationale pana la sfarsitul lui 2012, sunt: Cluj, Alba Iulia, Bistrita, Targu Mures, Brasov, Timisoara, Bacau, Sibiu, Galati / Braila, Baia Mare, Sighisoara, Targu Secuiesc, Medias, Arad, Oradea, Petrosani, Deva, Iasi, Constanta, Craiova, Ramnicu Valcea, Targoviste, Targu Jiu, Suceava, Vaslui, Tulcea, Focsani, Tulcea, Sfantu Gheorghe.
Rares Bogdan si Presa Zece asigura managmentul statiei locale Cluj de aproape un an.
Rares Bogdan si Presa Zece asigura managmentul statiei locale Cluj de aproape un an.
Rareş Bogdan |
Update 1: amănuntele promise vin de la revista Kamikaze:
http://www.kamikazeonline.ro/2011/08/vasile-blaga-noul-stapin-al-statiilor-realitatea-tv-din-ardeal-2/#more-43192
Vasile Blaga, noul stăpîn al stațiilor Realitatea TV din Ardeal – ep. 2
Rareș Bogdan, administratorul stației Realitatea TV din Cluj, a anunțat oficial preluarea managementului rețelei locale a RTV. Preluarea se va realiza prin Presa Zece SRL, societatea care mai editează și Ziua de Cluj.
De ce vă deranjăm cu asta? Pentru că s-a întîmplat ceea ce revista Kamikaze scria că o să se întîmple, încă din septembrie anul trecut.
Fiica lui Blaga, bani de la noii patroni ai Realitatea Ardeal
Iată ce declara Rareș Bogdan la acel moment:
Deci, dacă intrăm într-un parteneriat cu Realitatea, intrăm cu Presa Zece SRL, care este vehiculul cu care am intrat și în acționariatul de la NCN (televiziune din Cluj – n.r.), unde deținem 38%. Deocamdată sîntem la stadiul de discuții. Presa Zece SRL este coeditor la Ziua de Cluj. Dragoș Nedelcu este prietenul meu de zece-cincisprezece ani. El are deja acțiuni în Presa Zece. Deci este prieten de-al nostru, asociat, nu numai partener de discuții. Partener de discuție este Sorin Enache și cu Sorin Freciu și cu Dragoș Nedelcu de partea ailaltă și cu Mihai Tatulici. Noi purtăm discuții de vreo două luni, nu de-acum.
Potrivit Registrului Comerțului, Dragoș Nedelcu, unul dintre oamenii lui Sorin Ovidiu Vîntu, nu deține nici o acțiune la Presa Zece. În realitate, acționari sînt Marius Baica și Ramona Valerica Diță. Baica este unic acționar la Nova Cominvest, societate care la rîndul ei deține acțiuni la Remarul 16 Februarie Cluj. Cel care controlează Remarul este omul de afaceri Călin Mitică, unul dintre apropiații lui Vasile Blaga. Revista Kamikaze a dezvăluit în exclusivitate că fiica lui Blaga, Agathe Rudeanu, și firma acesteia lucrează pentru Călin Mitică. O altă legătură dintre Mitică și Blaga este Emil Sabo, fost director la Compania Națională de Investiții, în mandatul de la Dezvoltare al “Buldogului”, și fost director la CFR Infrastructură. Înainte de a lucra la CNI și CFR, Sabo a fost angajat la Călin Mitică. De altfel, omul de afaceri și Emil Sabo au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru vînzarea unor trenuri, la suprapreț, către CFR Călători.
Blaga va avea presă de nota zece prin Presa Zece SRL
Potrivit comunicatului lui Rareș Bogdan, Presa Zece va prelua în primă fază “staţiile Braşov, Bistriţa, Alba Iulia, Sibiu, Bacău, Timişoara” ale RTV, urmînd ca pînă la sfîrșitul lui 2012 să fie operaționale 29 de stații locale. Ceea ce înseamnă că poziția lui Vasile Blaga în PDL este pe cale să se îmbunătățească considerabil, datorită sprijinului pe care o să i-l ofere noul trust media. Poziția pro-Blaga a lui Rareș Bogdan s-a văzut anul acesta cu ocazia alegerilor pentru președinția PDL, cînd a publicat în Ziua de Cluj un editorial cu titlul “Blaga, președinte”. (S.A.)
Citeşte şi:
aline cat mai repede informatii
RăspundețiȘtergeresi care e problema va sperie concurenta ?
RăspundețiȘtergerenooo, din contra, mie-mi pare ca e cam vesel domnul Bena, prietenii stiu dece :)
RăspundețiȘtergere