marți, 29 mai 2012
vineri, 25 mai 2012
joi, 24 mai 2012
Perversa de pe Tîrgul Mureşului
Ultimul tangö.
Chinuiţi de libidö: Mircea Moloţ (PNL) & Iuliu Winkler (UDMR)
de același (tare de tot) Cetăţean Turmentat. Să ne trăiască!
Chinuiţi de libidö: Mircea Moloţ (PNL) & Iuliu Winkler (UDMR)
de același (tare de tot) Cetăţean Turmentat. Să ne trăiască!
miercuri, 23 mai 2012
marți, 22 mai 2012
Petrică trage tare pentru locul 3!
În politică sînt destui nemernici, cîţiva idealişti, foarte puţini competenţi – dar specia cea mai răspîndită şi amuzantă este cea a naivilor.
Îi recunoşti uşor: nu îşi dau seama ce li se întîmplă nici măcar după ce li se întîmplă. Cît despre simţul analizei şi anticipaţiei, e nula na nula.Un caz notoriu, un personaj căruia i s-a întîmplat deja, este fostul primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada. Care stătea ca mielul, scărpinat între corniţe de măcelar, ascultînd doina din fluier şi visînd că el va fi Candidatul. Nici n-a dat bine colţul ierbii, că a fost jugulat fără tresărire de baciul său, Moloţ, iar pielicica i-a fost făcută preş lîngă patul din dormitor, în care se zbenguie acum jupînul tîrlei cu noua sa dragoste bilingvă.
La Deva, rolul naivului a fost asumat, de bunăvoie şi cu mare însufleţire, de Petrică. Frumos băiat, şi înalt! Ajuns candidat al USL prin manevre de culise, cu sprijinul direct al fugitului din PC la PNL, Eduard Hellvig (secretar general al PNL şi actual ministru al Dezvoltării), prieten cu Petrică de pe cînd prăşeau împreună cucurujii Partidului Umanist pe postata motanului Felix.Ups!
Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul lui MOLOȚ Ioan Mircea
Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către MOLOȚ Ioan Mircea, Președintele Consiliului Județean Hunedoara.Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010, referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate, MOLOȚ Ioan Mircea fiind informat, la data de 21.03.2012 (confirmare de primire din data de 03.04.2012), respectiv, data de 23.04.2012, despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 09.05.2012, MOLOȚ Ioan Mircea a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În urma evaluărilor demarate la data de 20.03.2012, s-au constatat următoarele:
MOLOȚ Ioan Mircea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26.09.2008 - 30.01.2009, deoarece a deținut, simultan, atât funcția de Președinte al Consiliului Județean Hunedoara, cât şi funcția de Președinte al Adunărilor Generale ale Acționarilor (AGA), respectiv reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local la S.C. DRUMURI ȘI PODURI S.A. Deva, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. 1), lit. e) și lit. f) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Deva nu doarme pînă la prînz. Deva creează.
"Domnule Bena, imi permit sa va trimit o mica modificare la una dintre imaginile dvs. din campania anti, modificare care cred ca se apropie mai mult de realitate. Nu dispun de un program destul de performant de editare foto pentru a incerca sa va trimit o compozitie proprie, asa ca ma multumesc cu asta:
In ce priveste mail-ul cu problema legii retrocedarilor, l-am scris, dar, pentru ca e putin depasit de evenimente (caderea guvernului), inca nu vi-l trimit, mai ales ca banuiesc ca sunteti destul de ocupat cu campania electorala, desi cred ca problema ramane de actualitate.
In ce priveste mail-ul cu problema legii retrocedarilor, l-am scris, dar, pentru ca e putin depasit de evenimente (caderea guvernului), inca nu vi-l trimit, mai ales ca banuiesc ca sunteti destul de ocupat cu campania electorala, desi cred ca problema ramane de actualitate.Trebuie sa marturisesc ca venirea guvernului "tanarului carlan" m-a cam readus cu picioarele pe pamant, amintindu-mi ca era sa cam incurc borcanele. Pana in decembrie cred ca imi vor reaminti cu mare precizie vremurile "vintage" 2000/2004 plus bonusurile de rigoare - recte (aici m-am abtinut cu putere sa nu omit "e") Crin Antonescu.
In rest, vremurile noi ma tenteaza din ce in ce mai mult sa va contactez, poate v-as putea da o mana de ajutor in ceea ce intreprindeti, mai ales ca, se pare, parerile noastre sunt destul de apropiate.
Daca nu deranjez si timpul va permite, astept un raspuns.
Cu stima, A.G."
Notă: Stimate A.G., răspunsul meu este inclus în această postare. Vă aştept!
luni, 21 mai 2012
Concursul ANTI
Dragi prieteni, primesc în continuare afişele voastre ANTI, la aceeaşi adresă de mail: alin.bena@gmail.com .
De astăzi, pot să vă anunţ şi premiul pentru cel mai bun afiş ANTI: 200 euro (noi), traşi la xeroxul color, cu chipul preafericitului creativ pe-o parte şi cu faţa celui mai frumuşel, bombonel, dat-cu-gel, mumu-mumu, mînce-l-tata dintre candidaţii la Primăria Deva - pe hailaltă parte.
Deci primim în continuare, gîndiţi liber şi pac la gimeil!
Iaca una de veni fix acu:
Anonime care-ai trimis, de-mi permiţi o observaţie: simpli, simpli, da' tot Ruşanu are baston fluorescent, cu măciulie de teflon şi pare a fi în relaţii mai strînse cu Lola!
De astăzi, pot să vă anunţ şi premiul pentru cel mai bun afiş ANTI: 200 euro (noi), traşi la xeroxul color, cu chipul preafericitului creativ pe-o parte şi cu faţa celui mai frumuşel, bombonel, dat-cu-gel, mumu-mumu, mînce-l-tata dintre candidaţii la Primăria Deva - pe hailaltă parte.
Deci primim în continuare, gîndiţi liber şi pac la gimeil!
Iaca una de veni fix acu:
Anonime care-ai trimis, de-mi permiţi o observaţie: simpli, simpli, da' tot Ruşanu are baston fluorescent, cu măciulie de teflon şi pare a fi în relaţii mai strînse cu Lola!
Caz unic în România: la Deva nu se mai votează!
Pentru că la Deva a fost descoperit, în fine, candidatul PERFECT pentru funcţia de primar. Aşa că alegerile nu mai sînt necesare, ocuparea funcţiei urmînd a se face prin încredinţare directă, în gemetele orgasmice şi unanime ale unui întreg oraş. Păi cum să-ţi scape aşa o mană cerească, aşa o bomboană de băiat? Ia:
vineri, 18 mai 2012
A început ANTI şi la Deva
sau:
Campania ANTI continuă
Astăzi: afişe ANTI pentru Simeria şi pentru judeţ, primite de la GuraPăcătosului (care are un blog amuzant).
PS: Localnicii recunosc personajele, nu mai explic cine e cine, pentru că s-ar pierde poanta.
Mai trimiteţi, poate iese de-un concurs de creaţie adevărat, chiar cu premii faine. Mă ocup.
PS: Localnicii recunosc personajele, nu mai explic cine e cine, pentru că s-ar pierde poanta.
Mai trimiteţi, poate iese de-un concurs de creaţie adevărat, chiar cu premii faine. Mă ocup.
joi, 17 mai 2012
Campania e plictisitoare
Anti-campania e mult mai savuroasă!
Astăzi, la Hunedoara:
Decît să rupeţi afişe şi să vandalizaţi bannere, mai bine fiţi creativi!
Astăzi, la Hunedoara:
Decît să rupeţi afişe şi să vandalizaţi bannere, mai bine fiţi creativi!
Vă aştept, cu noi exemple, pe care le puteţi trimite la alin.bena@gmail.com , să votăm cel mai bun afiş anti-campanie!
marți, 15 mai 2012
Sondaj - candidaţii pentru Primăria Deva
În sinteză, 1103 votanţi, pe 4 site-uri, au ales primarul Devei după cum urmează:
Pentru detaliile realizării sondajului, vedeţi postarea anterioară de pe Cioară (şi refaceţi calculele cu mîna proprie, dacă nu credeţi şi/sau vă e ciudă pe aritmetică!)
Bursa candidaţilor la Primăria Deva
![]() |
| sondaj cioaravopsita.ro |
![]() |
| sondaj Mesagerul Hunedorean |
![]() |
| sondaj hunedoaramea.ro |
vineri, 11 mai 2012
A început campania electorală
Aşa arată bannerul lui Lucian Heiuş, candidat la Primăria Orăştie din partea USP, la doar cîteva ore după ce a fost instalat.
O dezbatere civilizată, pe proiecte, pentru binele cetăţenilor - realizată de PNL şi PSD.
A început, deci.
O dezbatere civilizată, pe proiecte, pentru binele cetăţenilor - realizată de PNL şi PSD.
A început, deci.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
























