marți, 31 mai 2011

Interviu cu Gît-Adînc

Gît-Adînc m-a ajutat. Pe vremea cînd conduceam cel mai spectaculos ziar local, Gît-Adînc mi-a povestit despre complicele lui Passaris (Constantinos – pentru fete, maaare criminal!), cel care se cazase bine-sănătos la vilele de la Cinciş ale lui Nelu Ardelean, ba mai făcea şi curse de maşini, pe seară, prin centrul Devei. De prea multă plictiseală, complicele apucase să mai împuşte în piept şi pe-un băiat, pe la o crîşmă de cartier din Gojdu. Cît timp tovarăşul lui Passaris se distra astfel, în frecare perversă cu caşchetele hunedorene,

Politicieni, refaceţi calculele! (sau deveniţi luzări cu susţinerea partidului)

Camera Deputaţilor a aprobat legea care prevede că primarii vor fi aleşi intr-un singur tur de scrutin.
172 de deputaţi (ai actualei puteri) au votat pentru, 110 impotrivă. Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect, prin urmare, dacă va fi promulgată de preşedinte, alegerile locale de anul viitor vor fi organizate in baza noii legi.
Această modificare resetează, practic, toate calculele politice făcute de competitori pentru alegerile locale din 2012. Sînt avantajați, teoretic, primarii aflați în funcție, care pleacă în competiția electorală cu un avantaj de 15-20% şi care vor putea fi realeşi, chiar şi în cazul unei prezenţe foarte modeste la urne. Pentru candidaţii din 2012, care nu sînt acum în funcţia de primari, Primăria devine o redută mai greu de cucerit chiar decît Consiliul Judeţean, unde brand-ul personal al preşedintelui nu este atît de pregnant ca în cazul primarilor. Modificarea legii este o lovitură puternică mai ales pentru USL (privată, astfel, de posibilitatea coagulării reale a energiilor în turul 2) şi absolut devastatoare pentru partidele mici neafiliate (PRM, PNŢ-CD, PNG), care nu au primari în funcţie – cu două-trei excepţii notabile, Timişoara fiind una dintre ele. Este de aşteptat ca UNPR, partid din arcul puterii care a votat modificarea legislativă, să fuzioneze cu PD-L, pentru a beneficia de roadele noii legi electorale.
Pentru judeţul Hunedoara devine mai uşor de pronosticat care vor fi viitorii primari,  pe baza sondajelor sociologice. Un ecart în sondaje de peste 20 de procente în favoarea unui candidat, chiar şi acum, cu un an înainte de alegerile locale, poate fi decisiv,  şi mulţi dintre cei care astăzi doresc să cîştige Primăria vor renunţa.  În această situaţie, mai ales în cadrul USL, vor fi cîţiva care vor dori, mai degrabă, să nu fie nominalizaţi pentru competiţia electorală – pentru a nu fi nevoiţi să susţină o campanie electorală fără sorţi de izbîndă (şi, previzibil, foarte costisitoare),  cu o importantă pierdere de imagine în cazul înfrîngerii şi cu blocarea accesului la candidatura pentru funcţii mai accesibile. Şi, mai ales, din cauza imposibilităţii, pentru cel nominalizat, de a face tranzacţii politice pe sub masă, în scopul obţinerii, ulterior, a altor avantaje - politice sau de afaceri. Mult mai interesantă devine lupta pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi pentru posturile de consilieri locali şi judeţeni, spre care se vor îndrepta politicienii care renunţă la candidatura pentru postul de primar.

luni, 30 mai 2011

Cea mai vizionată televiziune

Preferate:



Rating (Hunedoara):



Număr telespectatori (Hunedoara):

Sondaj CCSB  realizat în perioada 11-14 mai 2011, metoda CATI (interviuri telefonice), eşantion de 630 persoane adulte, marja de eroare +/- 4%

Cel mai ascultat radio

Deva:


Hunedoara:

Sondaj CCSB  realizat în perioada 11-14 mai 2011, metoda CATI (interviuri telefonice), eşantion de 630 persoane adulte, marja de eroare +/- 4%

Cel mai citit ziar

Deva:


Hunedoara:

Sondaj CCSB  realizat în perioada 11-14 mai 2011, metoda CATI (interviuri telefonice), eşantion de 630 persoane adulte, marja de eroare +/- 4%

duminică, 29 mai 2011

Protejatul lui Mircia dă cu brandu’ în populaţie

Monalise Hihn

Şeful Poliţiei Locale Deva, Alin Rădoane, s-a enervat iar. Vineri noaptea, pe la 1:30, pe Calea Zarandului. Aşa de tare s-a enervat că a dat cu brandu’, împreună cu un alt cirac, în Călin Firuţa (dealer Connex, cu prăvălie în centrul Devei). L-a umplut un pic de sânge, că aşa îi stă bine unui şef de „miliţie” locală, ai cărei angajaţi sunt plătiţi din bani publici şi, mai ales, puşi să apere cetăţeanul. Apoi, ca să îşi şteargă urmele, a anunţat şi Poliţia municipală Deva că Firuţa a tulburat liniştea publică, pentru că nu a vrut să se urce pe trotuar când i-a cerut Rădoane. Ba mai mult, Firuţa ar mai fi îndrăznit şi să fisureze un geam al maşinii Poliţiei Locale Deva. Aşa zic Rădoane şi subordonatul său, în declaraţia data la Poliţia municipală Deva. Firuţa spune altceva în declaraţia preliminară, şi anume că s-ar fi împiedicat în nişte pumni şi picioare aplicate de Rădoane. De asemenea, el a spus/scris că îşi va scoate certificat medico-legal. Are 60 de zile la dispoziţie să depună plângere. Contactat telefonic duminică dimineaţa, Firuţa a declarat că se afla la medic ca să fie pansat.
Alin Rădoane nu e la primul incident de acest fel. El a mai fost acuzat în urmă cu 2 ani că l-a lovit pe omul de afaceri Alexandru Bălgrădean. Alin Rădoane a scăpat atunci basma curată.

Num-un grafic să-ţi mai pun. În premieră, normal!

Primul studiu de rating al televiziunilor locale, efectuat la mijlocul acestei luni pentru municipiile Deva şi Hunedoara, arată supremaţia televiziunii  Antena 1 Deva pe toate intervalele orare în care acest post tv intră în emisie.
Ce-ar mai fi de comentat? Poate doar vîrful de 8 puncte de rating, dintre orele 16:00 – 17:00, adică emisiunea „ORA EXACTĂ – Ştiri. Analize. Comentarii.”, realizată prin efortul comun al redacţiei de ştiri Antena 1 Deva, al invitatului cvasi-permanent  Monalise Hihn (corespondent Jurnalul Naţional şi Europa FM) şi, posibil, al moderatorului care este sînt. Drept pentru care vă mulţumesc!

Sondajul CCSB se referă şi la celelalte segmente media, unde rezultatele sînt foarte interesante, mai ales pentru presa scrisă (unde un ziar cu coada pe sus este, în fapt, de aproape 8 ori mai slab cotat decît rivalul său direct, din redacţia căruia s-a desprins).
Şi, evident, cele mai spectaculoase rezultate ale sondajului  CCSB se referă la politicieni. Aici e o luptă cum nu v-aţi imaginat, vă asigur! Sondajul va fi prezentat şi comentat, în premieră, la Antena 1 Deva (în emisiunea ORA EXACTĂ, normal) şi, la scurt timp după aceea, aici, pe cioara vopsită. Deci staţi cu un deget pe telecomandă şi cu unul pe mouse. Va fi spectacol!

Sondaj CCSB  realizat în perioada 11-14 mai 2011, metoda CATI (interviuri telefonice), eşantion de 630 persoane adulte, marja de eroare +/- 4%

vineri, 27 mai 2011

Candidaţii pentru Primăria Deva. Mici observaţii.

Episodul I
Mircia Muntean
Ca primar în exerciţiu, Mircia Muntean ar trebui să aibă, teoretic, un avantaj de minimum 15 % în faţa competitorilor săi. Acest avantaj, aproximativ, de la care pleacă orice primar aflat în funcţie are trei zone mari de colectare: economică, politică şi de imagine publică. Între aceşti trei mari parametri se joacă funcţia unui primar, adică succesul său în alegeri.
 Dimensiunea acestui ecart în faţa competitorilor, în procente, depinde fundamental de banii din bugetul local dirijaţi prin încredinţări directe către partenerii de afaceri ai primarului. În zona economică, a clienţilor de afaceri, se află adevăratul nucleu dur al susţinătorilor primarului.
Dacă primarul se află şi în fruntea organizaţiei locale sau judeţene a unui partid, adică poate distribui oameni pe funcţii, exercitînd puterea politică, atunci dimensiunea nucleului de susţinători creşte corespunzător.
Dar cea mai mare parte din zestrea de start a primarilor în funcţie provine din susţinerea populară, adică, mai exact, din imaginea publică pe care şi-a construit-o fiecare edil. Din această zonă, a imaginii publice, Mircia Muntean, aflat la al patrulea mandat, colectează cea mai mare parte a celor 15 procente în plus cu care, teoretic, ia startul în alegeri.
Pentru a reduce acest avantaj, opozanţii din PNL ai lui Mircia Muntean au început să omoare şarpele de la coadă spre cap.
Pentru că nu au ştiut să-i discrediteze imaginea publică (la edificarea căreia chiar ei au contribuit din plin) şi pentru că n-au avut priceperea să-i limiteze puterea economică, respectiv capacitatea de a împărţi camarilei sale banii publici după bunul plac, adversarii săi liberali au acţionat politic şi au reuşit îndepărtarea din funcţiile de partid şi, în final, excluderea sa din PNL. Astfel, i-au diminuat numărul de susţinători, pentru că oricine face parte din PNL şi continuă să se afle în tabăra primarului Mircia Muntean riscă excluderea din partid – iar pentru mulţi, aceasta ar însemna finalul carierei politice, cum este cazul cu cei doi viceprimari ai Devei.
Această mică victorie a zguduit dar nu a fisurat blocul de susţinători ai lui Mircia Muntean.
Ba, mai mult, ce a pierdut la capitolul politic i-a permis să cîştige la capitolul imagine publică, prin atît de eficientul procedeu al victimizării.
Cît priveşte zona economică, a satisfacerii partenerilor de afaceri, victoria adversarilor liberali ai lui Mircia Muntean este de-a dreptul o înfrîngere. Practic, l-au propulsat pe acesta la putere. Pentru a nu-şi pierde capacitatea de a împărţi banii publici, la limita legii sau de-a dreptul penal, Mircia Muntean nu putea să rămînă independent, după excluderea din PNL. Avea nevoie de impunitatea oferită de un partid aflat la guvernare. Cum la PD-L ar fi fost prea în lumina reflectoarelor, Puterea l-a distribuit la UNPR.  Aşa că, trăgînd linie, dintr-un primar aflat în opoziţie, marginalizat şi îngrădit în acţiune în propriul partid, Mircia Muntean devine abonat la fondurile guvernamentale, vicepreşedintele naţional al unui partid-anexă al PDL, liber să-şi atace toţi adversarii, din toate poziţiile (libertate pe care n-ar fi avut-o ca membru al USL), şi beneficiar al unui spor de simpatie în imaginea publică, datorat posturii de victimă pe care şi-o compune.
Este, poate, o lecţie pentru toţi cei care fac strategii politice pe terasa berăriei.
În alegerile pentru Primăria Deva, Mircia Muntean are acum, cu un an înainte de alegeri, prima şansă. Această analiză va avea, probabil, confirmarea sondajelor sociologice – rezultatele primului sondaj, pentru municipiile Deva şi Hunedoara şi pentru judeţul Hunedoara, le veţi găsi aici, în premieră.
 (Va urma. În episoadele viitoare: Petru Mărginean, Florin Oancea, Cosmin Nicula, Mircea Borca)

joi, 26 mai 2011

Lovitură de teatru: Heiuş NU este candidatul PD-L la Primăria Orăştie!

După ce şi-a lansat public candidatura la Primăria Orăştie, din partea PD-L,  după ce a făcut conferinţă de presă, a dat declaraţii şi a apărut în ziare, Lucian Heiuş, şeful Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara, se află într-o situaţie penibilă.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată astăzi la Deva, preşedintele PD-L Hunedoara, Dorin Gligor, a anunţat oficial: „ Lucian Heiuş NU este candidatul PD-L pentru Primăria Orăştie. Hotărîrea o va lua partidul, pe baza unor sondaje de opinie. Lucian Heiuş a furat puţin startul!”
Aflat alături de Gligor la conferinţa de presă, deputatul Iosif Blaga, întrebat dacă susţine candidatura lui Heiuş la Primăria Orăştie, a spus: „Eu nu susţin candidatura nimănui. Eu susţin interesul oamenilor. Vedem cine va candida, din partea PD-L, pentru Primăria Orăştie. Aşteptăm sondajele. Mi-aş dori să fiu primar la Orăştie, dar partidul stabileşte cine e candidatul.”
„Nimeni nu pleacă din PD-L Hunedoara la un alt partid. Niciun parlamentar. Sîntem o echipă şi tema plecărilor din partid este una falsă” – a mai declarat Gligor.
La conferinţa de presă de la Deva au mai participat deputatul Viorel Arion şi primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
La sfîrşitul conferinţei de presă, Dorin Gligor şi Iosif Blaga s-au sărutat. Pe obraz. De două ori.
Mmm?

Februarie 2009: Iosif Veniamin Blaga, proaspăt deputat PD-L, îi propune lui Lucian Heiuş să treacă de la PNL la PD-L. Ocazie cu care îi promite lui Heiuş că va fi candidatul PD-L la Primăria Orăştie, în 2012. Heiuş trece, Blaga uită.
Mmm?

Spionul Voiculescu, harnicul Antonescu

Doctrină? Platformă-program? Proiect de guvernare? Filozofie fiscală? Un drac!
Politicianul e votat după prestaţia artistică. Apare la televizor şi te face din vorbe, din mişcări, din interpretare.  Mie-mi place de ăla sau de ălalalt, de Ţapu, de Chioru, de Prostănacu, de Tribunu, care după ce rol are în piesă şi după cît de bine joacă. Politicianul este, în primul rînd, actor. Cît de bun? L-am întrebat pe regizorul şi scenograful M.C. Ranin, directorul Teatrului de Artă Deva. Să-i evalueze la prestaţie, să-i angajeze, dacă-s buni.

miercuri, 25 mai 2011

PNL: cei mai mari chiulangii (tel père, tel fils!)

Chiulangii hunedoreni de top
Dan Radu Ruşanu, senator PNL, este cel mai chiulangiu parlamentar hunedorean, cu o prezenţă în Parlament de doar 20,9 %.
Cel mai chiulangiu deputat hunedorean este Bogdan Radu Ţîmpău (PNL), cu o prezenţă în Parlament de doar 47,8 %.
Conştiincioşi hunedoreni de top
Iosif Veniamin Blaga, deputat PD-L, este cel mai conştiincios dintre parlamentarii hunedoreni, cu o prezenţă în Parlament de 82,9%.
Cel mai conştiincios senator hunedorean este Dorin Păran (PD-L), cu o prezenţă în Parlament de 82,7%.
Cel mai harnic parlamentar hunedorean
Dintre parlamentarii hunedoreni, deputatul PSD Cristian Cornel Resmeriţă a avut cele mai multe iniţiative legislative: 38.
Cel mai chiulangiu parlamentar ever
George Laurenţiu Crin Antonescu, senator PNL (preşedintele PNL) a reuşit performanţa de a avea o prezenţă în Parlament de doar 10% !

Monitorizarea parlamentarilor a fost făcută de Institutul de Politici Publice (IPP) şi se referă la perioada decembrie 2008-decembrie 2010.

marți, 24 mai 2011

Dacă nu curge, pică!

La Orăştie, apa de la robinet se va scumpi cu 40 la sută. Hotărîrea de majorare a tarifului va fi adoptată de Consiliul Local, care trebuie să restituie băncii împrumutul făcut pe vremea primarului Blaga. Măreaţa hotărîre ar urma să fie anunţată mîine, într-o conferinţă de presă. Buuun, vom bea bere, că-i mai ieftină decît apa – îşi vor zice, poate, orăştienii. Nu-i bai, nu moare nime, punem robinet cu cifru, să nu se scape ăia micii la spălat pe dinţi, că ne bagă-n credite la bănci.
Treaba faină-i alta. Trepăduşii locali de prin USL, care-au spălat ceştile de cafea ale şefilor (că era ieftină apa) timp de trei ani, cu speranţa pîlpîind în suflet că unul dintre ei va trage lozul cel mare şi va fi nominalizat candidat la Primărie, îşi văd visele ruinate. Iosif Veniamin Blaga, actual deputat, a anunţat că  ar putea părăsi PDL, pentru a candida el la Primărie, din partea USL. Şi USL îl aşteaptă cu coada ridicată, să vină odată, Ponta şi Crin îşi pocnesc palmele în aer, give me five, bro, am mai agăţat un parlamentar al PDL, dă-i Orăştia, dă-o-ncolo, miza-i mult mai mare!
Care-i legătura cu scumpirea apei? Păi trepăduşii locali din USL, intraţi în fibrilaţii, trec la acţiunea de discreditare a viitorului lor coleg, deputatul Blaga. Şi vor prezenta majorarea de tarif ca o consecinţă a nepriceperii fostului primar Blaga, care a făcut datoriile ce trebuie plătite acum. Iată unde v-a adus ăla care vă cere să-l mai votaţi o dată! Rău, rău, rău!
Acţiunea tocmai începe şi va ţine exact atît cît va ţine şi sondajul de opinie care se desfăşoară acum în Orăştie. Sondaj în care respondenţii, scărpinîndu-se discret pe sub cămeşă, vor spune că Blaga-i un ticălos care-a supt apa poporului.

La mulţi ani, de infracţiune!

PDL le trimite scrisori hunedorenilor. Expediate sporadic, în urmă cu un an, scrisorile au ajuns astăzi să înfunde cutiile poştale ale oamenilor.  Partidul ori îi felicită, pe fiecare de ziua lui, ori le reaminteşte că  le-a crescut pensiile celor cu grupa I şi II de muncă. La început erau semnate de senatorul Viorel Arion, pe atunci preşedintele organizaţiei judeţene PDL. Acum sînt semnate de noul preşedinte, Dorin Gligor, şi ele le reamintesc destinatarilor că Gligor rules, Guvernul face autostradă în judeţ, iarba e verde datorită Partidului şi că, în general, e bine.
Şi ce dacă? Îşi fac şi politicienii publicitate, ce mare lucru. Plus că gestul e frumos, să-ţi spună LA MULŢI ANI de ziua ta chiar un preşedinte de partid...
Dăcît că (cum ar spune alde Geoană) e ilegal!  Scrisorile sînt trimise prin poştă, la adresa exactă: Vasile Popescu, bloc cutare, scara B, apartament 17. Fix de ziua de naştere a adrisantului - deci se cunoaşte CNP-ul. Ba, mai mult, scrisorile în care şefii PDL din judeţ se laudă că au mărit pensiile celor cu grupa I şi II de muncă sînt trimise exact pensionarilor în cauză! Aşadar, o bază de date cu caracter personal este deţinută şi folosită, total ilegal, de organizaţia judeţeană a PDL.
Pentru reîmprospătarea memoriei activiştilor, în România asta tot mai pitorească există:
Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001
pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date
Lege care specifică foarte limpede cine poate deţine astfel de baze de date şi cine/cum le poate folosi.  Vă anunţ că partidele politice nu-s incluse printre deţinătorii legali.  Nici chiar PDL !
Şi mai luaţi una:
Art. 33. - Neîndeplinirea obligaţiilor privind aplicarea măsurilor de securitate şi de păstrare a confidenţialităţii prelucrărilor, prevăzute la art. 19 şi 20, constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 15.000.000 lei la 500.000.000 lei.
Iar pentru cei care găsesc în cutiile poştale scrisori care îi deranjează, o informaţie la fel de utilă:
Dreptul de a se adresa justiţiei
   Art. 18. - (1) Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate.
   (2) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia.
   (3) Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă de timbru.

Deci scrieţi, băieţi, numai scrieţi!

luni, 23 mai 2011

Să racolaţi bine!

Responsabilul cu racolările de parlamentari care doresc să migreze la PDL este senatorul de Hunedoara, Dorin Păran. Informaţia i-a scăpat noului preşedinte al organizaţiei PDL Hunedoara, Dorin Gligor, într-un dialog telefonic din emisiunea „ORA EXACTĂ” (Antena 1 Deva). La o verificare ulterioară, surse din PDL au confirmat că fiecare organizaţie judeţeană şi-a desemnat un astfel de racolator, dintre parlamentarii proprii. Oamenii lucrează organizat, cu schemă, instituţional. Nu-i normal? Păi nu poţi lăsa banii de cumpărături la îndemîna oricui.
Nişte note:
1.       Verbul există: RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. (cf. DEX ’98)
2.       Cum poate fi denumit cel care execută RACOLAREA? Substantivul RACOLATOR nu există în limba română! În niciun dicţionar! Deci PDL-ul nu poate să aibă niciun racolator! Şi nici alte partide. În România nu se fac racolări, fiindcă n-are cine să le facă, racolatori neexistînd! Qed! Sau:
3.       Am descoperit, în premieră, în exclusivitate şi senzaţional!, unica desincronizare între limbă şi politică, deşi păreau că sînt inseparabile! Politica e cu un pas înainte. Limba vine din urmă, cu greu, depăşită de realitate. Dar vine, negreşit. Aşezaţi-vă liniştiţi, în poziţii confortabile.

EXCLUSIV: Fuga din PDL sau joc de glezne?

Luni, 09:15
Doresc  să aflu direct de la sursă care sînt deputaţii (şi/sau senatorul) PDL de Hunedoara  care dezertează din PDL. Am nişte bănuieli, aşa că încep să dau telefoane, în ordinea descrescătoare a bănuielilor mele. Aşadar:
Iosif Veniamin Blaga, deputat PDL – colegiul Orăştie
-          Bună dimineaţa, domnule deputat! Direct la subiect: plecaţi din PDL?
-          Aline dragă, nu ştiu încă. Problema mi-am pus-o şi mi-o mai pun, dar încă nu ştiu. Mai am cîteva discuţii de purtat şi mai aştept să se împace cele două partide...
-          Ce partide să se împace?
-          Păi PSD şi PNL, pînă nu se împacă ele, pînă nu-şi împart oraşele, nu ştiu, trebuie să văd cine ia Orăştia, PSD sau PNL. Că Falcă a fost acolo, i-a combinat, pe mine nu m-a întrebat nimeni... (Gheorghe Falcă, primarul Aradului, coordonatorul informal al PDL Hunedoara – n.n.).
-          Dar vreţi să fiţi primar la Orăştie, nu?
-          Da, asta vreau. Cînd l-au numit pe Heiuş nu m-a întrebat nimeni. (Lucian Heiuş – director DGFP Hunedoara, nominalizat săptămîna trecută candidat al PDL pentru primăria Orăştie – n.n.). Nimeni, nici măcar un telefon. Ţi se pare normal? Adică îmi programează ei mie viaţa, ce să fac eu şi unde să candidez? Au zis: „lasă, că te susţinem pentru palamentare, la anul!”. Ei, ce să spun! Candidat la deputăţie din partea PDL, ce să spun! Ei cred că eu sînt prost? Nu-s prost, sînt eu aşa, ma blajin, dar prost nu-s! Că atunci o să zică: „ştii, ne-am mai gîndit, poate n-ar fi bine să candidezi tu...”
-          Şi, atunci, ce-i în mînă - nu-i minciună, nu? Întîi să luaţi Primăria, apoi vedeţi cu parlamentarele, dacă vă tentează sau nu?
-          Aşa, aşa, Aline, bravo, vezi? Aşa!
-          Dacă plecaţi din PDL, în ce partid vă înscrieţi?
-          Păi să vedem cine ia Orăştia, PSD sau PNL. Nu-i vorba de doctrină aici, mă-nţelegi? Am avut discuţii cu liberalii, dar nu pot să trec peste oamenii de la Orăştie, că, vezi-Doamne, vin eu de la centru, vine domnul de la Bucureşti peste ei...
-          Nu mai sînteţi, cam de multă vreme,  într-o relaţie prea grozavă cu partidul, cu organizaţia judeţeană a PDL...
-          M-au marginalizat, cam de un an şi jumătate m-au marginalizat. Nici la conferinţele de presă nu mă mai cheamă, pun şedinţele de partid la început de săptămînă, cînd ştiu că eu sînt la Bucureşti. Şi ne-am rupt de tot de la Ţebea, din toamnă, cînd ne-am  întîlnit acolo cu Falcă şi au vrut neapărat să-l aducă pe Mircia Muntean în PDL (primarul Devei, fost PNL – n.n.). Eu n-am vrut, m-am opus, am zis că avem şi noi oameni, să nu aducă din afară, trebuie să muncească întîi pentru partid, să dovedească, nu aşa, să vină de afară şi să se pună în capul mesei. Şi de acolo am fost marginalizat. Eu am muncit 20 de ani în PD şi ei îmi programează viaţa mie?
-          Bun, dacă părăsiţi PDL, cînd vom şti?
-          Cam peste o săptămînă, cam aşa, am putea şti. Vei fi primul care vei afla, Aline, bine, dragă?
-          Bine, mulţumesc, la revedere!
-          La revedere!
Cine credeţi că va fi următorul parlamentar PDL pe care-l voi suna? Deputat sau senator(ul)?

Luni, 10:15
E senatorul.
Dorin Păran, senator PDL – colegiul Brad-Orăştie-Simeria
-          Bună dimineaţa, domnule senator! E adevărat că plecaţi din PDL?
-          Ha ha ha! Am auzit că şi Mărginean părăseşte PC-ul, nu-i aşa, eu aşa am auzit, ha ha ha! (Petru Mărginean, preşedinte PC Hunedoara –n.n.).
-          Nu ştiu ce face domnul Mărginean, astăzi mă interesează ce parlamentari hunedoreni vor să plece din PDL. Deci: plecaţi din PDL?
-          Nu plec, ba dimpotrivă, eu şi noi sîntem în tratative cu unul din cei doi senatori hunedoreni ai USL să vină la noi, la PDL, avem discuţii, negocieri...
-          Care-i senatorul?
-          Nu pot să-ţi spun, îţi dai seama, n-am cum să-ţi spun, dar ai 50 la sută şanse să-l ghceşti...
-          Păi cei doi senatori USL din judeţul Hunedoara sînt Cosmin Nicula (PSD) şi Dan Radu Ruşanu (PNL). Mă gîndesc că nu e Ruşanu cel care vrea la PDL, că e vicepreşedinte al PNL...ar fi ca fuga lui Pacepa...
-          Ha ha ha, mai ştii că nu-i Ruşanu, ha ha ha! Dacă îi dăm două dealuri, pe lîngă ce are, să-şi facă moşia mai mare, mai ştii că nu vine la PDL? Ha ha ha!
-          Deci spuneţi că sînteţi în tratative cu Cosmin Nicula, să treacă la PDL?
-          Nu pot să-ţi spun mai mult...
-          Şi nu plecaţi din PDL?
-          Nuuu, eu sînt constant, eu nu-s de-ăia care trec dintr-o parte în alta. Şi nu am motiv. Ce motiv să am să plec? De-abia ne-am refăcut organizaţia la judeţ...
-          Se modifică azi majoritatea la Senat? Trece moţiunea simplă a USL?
-          Păi dacă vine Voiculescu cu valiza de bani, s-ar putea! Eu nu ştiu cine vrea să dezerteze...am auzit ceva despre un senator de Cluj, parcă... Dar nu se modifică majoritatea, că nu vin toţi, sînt plecaţi, care în străinătate, care la o cafea chiar cînd se votează...ştii cum vin treburile astea... nu se modifică nicio majoritate.
-          Despre alţi parlamentari PDL din judeţul Hunedoara, care ar vrea să părăsească partidul, ştiţi ceva?
-          Eu nu ştiu să plece vreun parlamentar din PDL. Nici chiar Blaga, el tot cîrîie, se supără dar apoi îi trece, aşa făcea şi cînd era primar la Orăştie, avea figuri, dar nu pleacă. Sîntem un judeţ serios, cu parlamentari serioşi, cu presă serioasă... ha ha ha!
-          Serios? Bine, mulţumesc, la revedere!
-          La revedere.
Aş mai avea de dat două telefoane, ca să verific ce parlamentar hunedorean al PDL vrea să părăsească partidul. Ar trebui să-i sun pe Viorel Arion şi pe Monica Iacob Ridzi, deputaţi amîndoi.
Fac însă economie de impulsuri: 265 de contracte cu statul şi, respectiv, un dosar penal în derulare sînt motive suficiente pentru ca unul să nu vrea să plece şi altul să nu aibă unde se duce.
Dar staţi pe-aproape, e anotimpul valizelor şi al marilor călătorii!

joi, 19 mai 2011

Cum mor caii când vor câinii

Autorităţile din C.A Rosetti au decis să trimită caii sălbatici la abator. La Nojag, în judeţul Hunedoara.
19 mai 2011 – 14:54
www.jurnalul.ro

Peste 100 de cai din Delta Dunării stau, de mai bine de două săptămâni, într-un ţarc de lângă Letea. Înaintea transportului la abator, sunt aşteptate analizele. Cailor li s-au luat probe pentru a se verifica dacă au anemie infecţioasă, deci uciderea lor ar fi justificată.
Sunt voci în sat care spun că aceşti cai le provocau stricăciuni în grădini, iar Viorel Roşca, cercetătorul care a studiat timp de 15 ani Rezervaţia Letea, spune că animalele, în număr atât de mare, sunt o calamitate pentru sit. "Nu e vina cailor. Oamenii sunt de vină, că au iubit animalele cât au avut nevoie de ele. Apoi le-au dat drumul şi acum sunt apoape 4000 de cai liberi. Nu zic că trebuie duşi la abator, dar nu poţi lăsa atâţia cai pe un islaz de 100 de hectare. Rod copacii, fac prăpăd, pe unde trec rămâne stadion, zonă de nisip. Dă bine să spunem că avem cai sălbatici, dar în curând rămânem fără Pădurea Letea. Că le zicem cai cu coamă albastră sau cu coada într-o parte, e tot calul de la căruţa ţăranului din sat. Mai degrabă vin turiştii pentru ferigile rare şi pădurea cu aspect amazonian la Letea decât pentru cai”, spune Viorel Roşca.
Administratorul societăţii Agrocompany Hunedoara, care are un abator în localitatea Nojag, din acelaşi judeţ, ne-a confirmat că aici vor ajunge caii din Letea. Noul proprietar al animalelor a mai adus aici cai şi în trecut, din zona Brăilei. La abatorul din Nojag, animalele sunt sacrificate şi tranşate, iar carcasele vor fi predate clientului care, cel mai probabil, le va exporta.

În acest moment, la Letea continuă încărcarea cailor în maşina de transport. Animalele nărăvaşe sunt înţepate în crupe şi în picioare, pentru a fi forţate să urce în maşină. În vehiculul care-i va duce la abator sunt urcaţi şi mânjii.

Mari secrete, în premieră!

Cotă unică de impozitare 16%. TVA 24%. Posibil TVA între 5-10% pentru alimente de bază.
Aceştia sînt pilonii filozofiei fiscale alternative a USL.
Vicepreşedintele PNL, senatorul Dan Radu Ruşanu, le-a luat faţa liderilor PNL, PSD şi PC, prezentînd în premieră, la „ORA EXACTĂ” (Antena 1 Deva), programul de guvernare al USL. Deci există! Vreo 30 de pagini A4, cu tot cu grafice incluse în text. Senatorul PNL nu a dat prea multe detalii, totuşi, pentru a nu strica surpriza pe care Antonescu, Ponta şi Constantin o pregătesc naţiunii, în primul week-end al verii.
Deci psssst! Programul USL este, deocamdată, secret!
Prezentarea publică a mult-moşitului program al opoziţiei a fost stabilită de strategii politici pentru data de 4 iunie, într-o sîmbătă, ziua în care televiziunile de ştiri transmit live dintre fumuri de grătare sau pensionari ieşiţi prin parc. Cred că e o eroare de calcul, pentru că, deşi lansarea programului alternativ de guvernare va face prima ştire a jurnalelor şi va genera nesfîrşite dezbateri sîmbătă şi duminică, deci vizibilitate maximă, telespectatorii vor fi chiar acolo unde-i arată ştirile, la grătare sau prin parc. Mă rog, o fi vreo strategie mai subtilă decît pot eu înţelege.
Doar două observaţii, la cald:
1.      păstrarea cotei unice de impozitare reprezintă o nouă cedare a PSD în faţa PNL
2.      păstrarea aceloraşi valori ale cotei unice şi a TVA-ului practicate de actuala guvernare înseamnă că, practic, în cazul venirii la putere a USL-ului se vor schimba doar politicienii, paturile rămînînd aceleaşi

EXCLUSIV

Programul USL, în 4 iunie

Monalise Hihn

Programul de guvernare al Uniunii Social Liberale va fi prezentat de către liderii PNL, PC şi PSD, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi Victor Ponta în data de 4 iunie. Declaraţia a fost făcută la Deva de către vicepreşedintele PNL, senatorul de Hunedoara Dan Radu Ruşanu. „Cota unică de impozitare va fi în continuare de 16 la sută, dar în funcţie de veniturile atrase la buget, aceasta ar putea scădea în viitor cu câteva procente”, a afirmat vicepreşedintele PNL. Practic, cota unică de impozitare era un punct în care partidele care compun USL nu reuşeau să ajungă la o înţelegere. Alianţa de Centru Dreapta dorea păstrarea ei la 16 la sută, în timp ce reprezentanţii PSD au cerut întotdeauna să fie reintrodusă o cotă progresivă. „TVA-ul va rămâne de 24 la sută, dar va fi introdusă şi o cotă diferenţiată pentru produsele agricole şi alimentele de bază – zahăr, ulei, produse din carne, pâine. Aceasta va fi cuprinsă între 5 şi 10 la sută”, a mai adăugat liderul liberal.
Dan Radu Ruşanu spune că documentul, care conţine câteva zeci de pagini, va fi prezentat în data de 4 iunie de către Crin Antonescu, Daniel Constantin şi Victor Ponta. Luni în şir, reprezentanţii PDL au declarat că Uniunea Social Liberală nu poate să prezinte un program viabil de guvernare. Ruşanu spune că documentul ce va fi prezentat în premieră în 4 iunie va demonstra că există soluţii pentru redresarea României.

miercuri, 18 mai 2011

Privesc cutezător spre viitor. La televizor

Pe hol, la o ţigară, cu un important personaj din UDMR. Discuţia e relaxată, este vremea glumelor. „Ştii de ce se organizează alegeri în România, din 4 în 4 ani? Pentru ca poporul să poată alege în mod democratic cine va guverna ţara alături de UDMR!”. Rîsete.
Bine-dispus, ajung acasă şi am altă perspectivă cînd privesc încleştarea din talk-show-urile politice. Seara tîrziu, ecranul e plin. Ungurii, supăraţi că nu pot învăţa istoria şi geografia în limba maternă, ameninţă că părăsesc Guvernul şi se vor alia cu USL. Nu mai susţin Reforma, nu mai susţin Tăierea, nu mai susţin Reducerea. S-a zis cu modernizarea statului! Moderatorii şterg pe jos cu pedelistul de serviciu. Ritmul dezbaterii e susţinut. Mă simt împlinit, estetic şi intelectual:  coafura Wash & Go a lui Antonescu se unduieşte mătăsos, subliniind volutele arborescente ale frazelor. Ce bine le zice! Mă înveselesc, căci  glumiţele cu aromă subtilă de autobază ale lui Ponta bat, de departe, Divertis-ul adolescenţei mele. Şi cît curaj are! Aţipesc, uşor, cînd Daniel Constantin, cu ochi rotunzi şi negri, recită monoton şi profund poeme din manualul utecistului întîrziat. Cît talent!
Şi alunec în somn adînc, cu televizorul deschis, să-i ştiu acolo, că veghează Ţara, viitorii parteneri de guvernare ai UDMR.

marți, 17 mai 2011

La chioşcul democraţiei sfărîmate

Sculaţi-vă, Brătieni!
Hai, sus: Dumitre, Ion C., Ion I. C., Vintilă I.C., Gheorghe I. şi tot neamul cel adormit al liberalilor!
Săltară chioşcul, bre!
A lu Borbeanu, soro, liberal de-al nost! Ăla cu sucuri, dintre calu cu Decebal şi calu cu Cowboy.
În zori îl ridicară, cu biscuiţii-năuntru, cu tot!

Iaca:
Comunicat de Presa
Avand  in  vedere  actiunile  abuzive  ale Primarului Mircia Muntean  fata  de  o Societate
Comerciala  din  centrul  Devei,  impotriva  careia  a  dispus  actiunea  de  distrugere  a  unei
proprietati, intr-un total dispret fata de lege:
           Conducerea PNL Deva condamna in mod public aceste practici pe care le considera un
atac  la  democratie,  indreptate  atat  impotriva  proprietatii  private,  cat  si  impotriva mediului  de
afaceri din Deva.
Dorim  ca  pe  aceasta  cale  sa  asiguram  toti  oamenii  de  afaceri  si  contribuabilii  din
Municipiul Deva  ca Grupul  de Consilierii  ai PNL,  din Consiliul  Local Deva  dezaproba  aceste
actiuni  ilegale  si  va  veni  in  sprijinul  dumneavoastra  ori  de  cate  ori  este  nevoie  pentru  ca
Primarul sa respecte legea si sa aiba o atitudine corecta si onesta in relatia cu cei care asigura
bugetul municipiului.
Totodata ne solidarizam cu  toti  reprezentantii Societatilor Comerciale ale caror drepturi
sunt abuziv incalcate de reprezentantii Primariei Deva.
Aceste  practici  golanesti,  folosind  Politia  Locala  ca  pe  o  Politie  personala, menita  a
satisface  capriciile  unui  primar  iresponsabil  incalca  normele  democratice  pe  care  Partidul
National Liberal  le apara si le promoveaza.
Asteptam orice sesizare din partea dumneavoastra la sediul PNL Deva.
Presedinte PNL Deva
                Florin Oancea

luni, 16 mai 2011

Răpus de colegii săi, securiştii

Viceprimarul Devei, Cosmin Costa (PNL) a declarat astăzi, în exclusivitate la emisiunea "Ora exactă" de la Antena 1 Deva, că va demisiona din PNL, în această săptămînă. El a mărturisit că nu mai suportă atmosfera din partid şi că este scîrbit de faptul că a fost înregistrat de "colegii din conducerea PNL", într-o discuţie confidenţială, înregistrare făcută publică, vineri seară, pe Youtube şi apoi pe bloguri, ziare şi televiziune. "Sînt dezgustat de metodele securistice folosite de conducerea PNL" - a declarat Costa. "Nu mă voi înscrie în alt partid, prefer să rămîn independent" - a adăugat viceprimarul Costa.
Pe băiatul ne-iubit din primăria Devei l-a luat gura pe dinainte, se pare. Demisia din partid îl exclude automat din funcţia de viceprimar şi din cea de consilier local. Iar opţiunea sa de a "rămîne independent" înseamnă, de fapt, că a pus cruce carierei lui politice, pentru că, astfel, devine un simplu pieton în oraşul de la al cărui buget s-a îngrăşat timp de trei ani.
Cum n-am văzut politicieni răspopiţi din proprie voinţă şi nici cîini plecaţi din uşa măcelăriei spre adăpostul de maidanezi de la Sîntuhalm, e previzibil că îl vom regăsi în oastea de strînsură a UNPR, unde părintele său spiritual, naşul Mircia Muntean, e proaspăt recrut. Astfel, se rezolvă şi problema puşculiţei măruntului partid, şi ecuaţia, cu iz de DNA, a conflictului de interese între viceprimar şi primăria cu care face afaceri.
De urmărit episodul viitor din acest conflict politico-financiar, foarte interesant: RĂZBOIUL CRUCII!
tease: protopopul e într-o grupare politică, episcopul în gaşca cealaltă. Dracii peste tot.
Numai la cioara vopsită!

Şeful Finanţelor vrea să fie primar

Lucian Heiuş (PD-L), directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, îşi va anunţa candidatura la Primăria Orăştie. Anunţul va fi făcut mîine, într-o conferinţă de presă.
Actualul primar, Alexandru Munteanu (tot PD-L) a fost convins, în spatele uşilor închise, să renunţe la ideea de a obţine un nou mandat. Cum? I s-a cîntat o doină de jele, interpretată la solz de sturion - peşte mare, dar care nu prea are solzi (despre mega-afacerea "pescărie pentru sturioni şi autostradă", într-un material viitor!).
Şi tot pentru înlăturarea unui posibil concurent, deputatul PD-L de Orăştie, Iosif Veniamin Blaga, a fost asigurat că va primi susţinerea partidului pentru un nou mandat de parlamentar. Salvatorul delfinilor din Marea Neagră a înghiţit-o pe nerăsuflate, ceea ce-i va da ocazia ca în anii următori să salveze zglăvocii din apa Sargeţiei, ca pescar amator şi liber de orice contract.

Valuariea mea, valuarieaaa meeeaaa...!

La Convenţia Naţională a PD-L, hunedorenii şi-au reconfirmat statutul: carne de tun, pastă de mici. Simplă masă de manevră. Hectar de trestii în bătaia vîntului, nici măcar gînditoare.
Nicio funcţie, cît de mică, în organismele de decizie ale partidului. Aveţi dreptul să tăceţi! – ăsta e mesajul noii conduceri către şeful local Dorin Gligor & co, cu toată susţinerea acordată de filiala judeţeană pretendentului la preşedinţia PD-L, Emil Boc. N-aveţi loc pe teren cînd joacă băieţii mari. Consecinţă previzibilă: nominalizările de candidaţi la alegerile locale şi parlamentare vor veni în plic, de la Bucureşti. Sau prin SMS, că e mai ieftin dacă au abonament în grup.
Aşa că virşlii de Brad şi ţuica de Brad nu se vor mai strînge la Brad. Doritorii sînt rugaţi să meargă cu sacoşele, pe cont propriu, în parcarea din spatele ministerului. Ştiu ei care minister. 

vineri, 13 mai 2011

MEGA CIOARĂ!

update 3: înregistrarea pare mai degrabă confesiunea unui băiat ne-iubit, vrednic de compasiune. Nu e! Este vorba de afaceri de sute de mii de euro, pe care băiatul din înregistrare le va pierde, după ce a cîştigat vreo cîteva sute. De mii, de euro. Despre bani e vorba, nu despre sentimente. De acolo vine jelania. Bani publici, din bugetul Primăriei Deva. Băiatul e viceprimar şi se plînge că primarul Mircia Muntean (fost PNL), naşul său de cununie, e nebun şi nu-l plăteşte la timp, fiindcă nu-i atacă suficient pe adversarii politici din PNL, din tabăra adversă. Şi băiatul e puţin gelos pe celălalt viceprimar, Marcel Morar (tot PNL) căruia afacerile cu Primăria îi sînt decontate la timp, pe cînd el e ţinut doar "pe linia de plutire" şi ajunge ultimul la bani. Băiatul ne-iubit şi plîngăcios e fiul protopopului Devei, personaj cu rol extrem de important pentru viitoarele alegeri. Detalii în zilele următoare!
update 2: am primit imediat semnale că ăsta e doar începutul. Sînt sigur! Aşezaţi-vă confortabil, urmează...
update 1: de ce să mai aşteptăm pînă mîine? Hai de azi: http://www.youtube.com/watch?v=GdBK38rtfiM

MEGA CIOARĂ!

O surpiză pentru mîine: fişier audio despre culisele războiului din interiorul unui partid. O înregistrare clandestină care demonstrează cît de sordidă e politica şi cît de jegoşi sînt politicienii.
Partidul este...PNL!
Pe mîine, la cioara vopsită!

VOTUL ŞI IDIOTUL

Deva a ajuns un oraş invadat de betoane şi asfalt, sufocat de praf. Normele de mediu prevăd ca fiecare locuitor al municipiului să beneficieze de 20 de metri pătraţi de spaţiu verde. În Deva sînt doar 3,5 metri pătraţi şi suprafaţa scade. Bolile pulmonare au aici incidenţa cea mai mare din întreg judeţul, în special bronşitele şi silicoza. Haldele de steril din jurul oraşului, cenuşa de la Termocentrala Mintia, praful de ciment de la Casial acoperă Deva. Supra-aglomerată cu maşini, aşezarea dintre dealuri se vede, de departe, într-un nor gri-roşiatic.
De alaltăieri, agresiunea împotriva spaţiilor verzi se acutizează, războiul cu clorofila devine şi mai agresiv. Precum omida păroasă a dudului, primarul Mircia Muntean distruge ultimele pete verzi din oraş. Gardul viu de pe bulevarde a fost scos cu excavatorul şi aruncat. A rămas o fîşie de pămînt sterp, care separă asfaltul străzii de cel al trotuarului.
Fac o emisiune de televiziune la Antena 1 Deva, un talk-show pe această temă şi îi invit pe telespectatori să sune şi să-şi spună părerea despre ce se-ntîmplă sub nasul lor, în oraşul lor.
Şi sună unul. Pufnind pe nas de indignare şi de efortul de a combina cuvintele în propoziţii, îmi reproşează cu voce gîtuită: „io aşa ceva n-am mai văzut, sînteţi părtinitor, ce aveţi cu primarul, după cîte lucruri bune a făcut pentru oraş? Oricum, noi tot cu el o să votăm!”
În timp ce îmi caut atent cuvinele, ca să-i mulţumesc politicos omului pentru opinie, am o revelaţie. Am tot bătut apa-n piuă că avem polticieni nemernici, care nu ştiu decît să mintă, să mituiască alegătorii sau să-i prostească din vorbe, să culeagă voturi şi apoi să-şi vadă de interesele lor financiare. Că trebuie, vezi-Doamne, reformată clasa politică, pentru că de-acolo vine răul.
Greşit.
Politicienii îşi joacă rolul pe care îl ştiu, asta le e meseria, asumată şi tot mai des recunoscută fără jenă, de a înşela, democratic şi absolut legal, prostimea. Cît despre morală, iată axioma lor: singurul lucru imoral este să pierzi alegerile!
Răul vine de la ideea generoasă prin filozofie, dar odioasă prin efecte, a votului universal. A votului pe care îl poate exercita orice idiot care a împlinit vîrsta biologică de 18 ani. Nici măcar nu trebuie să ştie literele alfabetului, doar pentru asta-s făcute  siglele partidelor: săgeată, un trandafir, trei trandafiri, balanţă. Trebuie doar să nimerească desenul cu ştampila, şi cei mai mulţi reuşesc, după cum se vede.
Votul cenzitar, practicat şi în România timp de 53 de ani (1864-1917), recunoştea dreptul de a alege doar pentru cei care aveau un anumit venit anual. Plata impozitului pe venit ducea la recunoaşterea calităţii de cetăţean şi la dreptul de a participa, prin vot, la hotărîrile obştii. Şi se presupunea, în subsidiar, că acela care era în stare să-şi cîştige pîinea avea suficient discernămînt încît să distingă între bine şi rău, între adevăr şi înşelătorie. În acel sistem, aveau dreptul de a fi scutiți de censul de avere alegătorii care aveau calitatea de preoți ai parohiilor, profesorii academiilor și ai colegiilor, doctorii și licențiații diferitelor facultăți, inginerii și arhitecții ș.a.
Acum, ce să zic? Am întîlnit destui idioţi cu bani, precum şi destui sărmani cu o gîndire sănătoasă. Criteriul averii, în dobîndirea dreptului de a vota, nu mi se pare funcţional – azi, în România, peste un sfert din populaţie trăieşte sub pragul oficial al sărciei şi zău că nu-s toţi proşti, ba dimpotrivă. Şi nici măcar nu ar reduce vulnerabilitatea la mita electorală: aţi fi surprinşi cîţi oameni bogaţi se dau în vînt după o găleată, o umbrelă sau o brichetă, făcute cadou în campanie.
Dar un prag minimal de inteligenţă pare a fi necesar. Să zicem - aşa, de brainstorming- că partidele ar trebui obligate să renunţe la sigle, aşa încît să-i oblige pe alegători să înveţe măcar literele. Sau alegătorul să facă dovada că poate deosebi cu ce capăt scrie pixul sau, şi mai şi, să îşi scrie numele pe o foaie, dacă vrea să intre în cabina de vot. Puteţi continua înşiruirea de idei, pentru amuzament.
Un lucru e cert: votul universal, agravat în efecte de varianta  „uninominală”,  a dus la cea mai aberantă compoziţie a Parlamentului şi a dovedit că adevărata problemă nu e în tabăra politicienilor, ci în cea a alegătorilor. Iar cohortele de amărîţi de prin cartierele mărginaşe, bine umflate cu mici şi bere de către candidatul mai isteţ, vor bate la număr de ştampilări oastea firavă şi împărţită a celor care gîndesc mai departe de tranzitul intestinal al zilei de azi.